te tineam de brat, deoarece eu aveam manusi si tu-ti tineai mainile-n buzunar, din cauza frigului de afara. ne plimbam pana la magazin. niciodata nu ma lasai sa merg singura, nu stiu de ce. oricum, nu ma deranja.
am cumparat de la o taraba niste rosii, ardei iuti si doua rodii. in drumul spre magazinul englezesc, am observat un cersetor cu un catel. voiam sa-i dau niste marunti, iar tu m-ai oprit certandu-ma.
avea un catel. daca era singur nu-mi pasa. dar avea un catel, stii?
n-am vorbit cu tine pana la magazin, desi tu nu te-ai oprit din vorbit.
am cumparat doua cornuri cu cascaval si trei sticle de suc. trebuia saa traversam strada pana la magazinul polonez pentru a cumpara smantana. in magazin am schimbat vreo doua vorbe cu tine, pe un ton rautacios.
-nu voia sa-mi spuna ca ma iubeste, desi imi repeta zilnic, de cateva ori ca-i sunt cea mai draga. il intrebam mereu dintre cine, deoarece voiam sa aud doua lucruri: mai draga decat ele si, de fapt, al doilea lucru era mult mai important si anula importanta primului lucru, deoarece erau doar doua cuvinte mult prea importante pentru auzul meu. "te iubesc" punct. atat voiam sa aud. nu "te iubesc mai mult decat..." sau "pe tine te iubesc cel mai mult" sau dracu mai stie ce alte "te iubesc"-uri mai existau. eu il voiam pe ala simplu format din doua cuvinte si semnul de punctuatie suprem, adica punctul.
iesisem din magazin. frigul imi lovi fata, scotandu-ma din furia platonica creata mai devreme. ti-am simtit bratul in jurul mijlocului si m-am trezit ca te priveam in ochi, atingandu-ne varfurile nasului.
"saruta-ma, puiut."
si te-am intrebat de ce te-as saruta.
-"pentru ca te..." si pauza. dupa atatea zile in care ma asteptam sa aud cuvintele alea, in momentul in care aveam sa le aud, m-am panicat. pur si simplu m-am panicat. voiam sa-l iau in brate, stiind ca in mintea lui a continuat fraza. dar tot ce-am scos din mine a fost nevoia disperata al creierului meu de a percepe sunetul vocii sale spunand acele cuvinte.
-i-am spus sa-si termine fraza care-a inceput-o. a zambit si-a spus "mi-esti cea mai draga". l-am privit sceptica si desi creierul meu luase deja foc, l-am rugat sa spuna ce-a inceput initial. din tonalitatea lui puteam intelege ca se juca sau ca nu voia sa le spuna. pur si simplu m-a intrebat "te iubesc?". in momentul acela mi-am lasat creierul sa arda si l-am ascultat doar cu inima, fiind fiinta naiva care ma credea, care ma stiam.
te-am luat in brate si-am ramas in fata magazinului, sarutandu-ne cateva minute.
mi-am repetet in minte de zeci de ori, in drumul spre casa, ca asa e. tu chiar ma iubesti, altfel n-ai fi spus-o, deoarece nu pari a fi genul de om care s-o spuna.
mi-am lasat creierul sa functioneze cu partea lui intunecata pana ne-am pus sa dormim.
-nu credeam ca auzind aceste cuvinte, imi voi dispera fiinta de una singura, punandu-mi sute de intrebari fara sens. ba chiar si-n momentul in care m-a luat in brate, inainte sa adormim, desi e stupid ca vorbesc la plural, stiam clar, ca nu aveam sa dorm, ci doar sa-mi autodistrug fericirea cu paranoia instalata din cauza intonatiei sale. l-am sarutat si ne-am privit in ochii. mi-a mutat suvita scurta de pe fata, in spatele urechii stangi si atunci m-am chinuit sa-mi opresc gandurile pentru o secunda. m-am intors cu spatele la el. imi venea sa plang de furie, pentru ca toate intrebarile veneau in valuri mai mari. m-am oprit asupra uneia, dar n-am apucat s-o termin. m-a luat in brate punandu-si o palma pe stomacul meu si una pe ovare, apoi si-a lipit buzele in spatele urechii mele drepte.
"te iubesc."
m-am ridicat.
am privit-o pe ea, cea cu parul ros' si el cu bucle negre. el privea spre ceafa ei iar ea se uita in intunericul din spatele meu.
jur ca l-am auzit spunandu-mi "te iubesc" de acolo, unde privea ea, cea cu parul ros'.
m-am intors.
in ziua in care am implinit o luna, ti-am dat o suvita din parul meu si ti-am zis ca e pentru a nu ma uita. de fapt, era pentru a avea mereu o parte din mine, cu tine, indiferent ca ma vei uita sau nu.
eu n-o voi face.
iti promit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu