be the first one to know.

duminică, 29 ianuarie 2012

XVI. inceput [monolog de toamna]

apoi alexandra m-a trezit sa vorbesc cu cineva la telefon.
mi-am simtit inima batand atat de tare, incat camera se invartea cu mine.
nu mi-ai mai spus pe nume, ci m-ai alintat cum faceai de obicei. nu-mi mai pasa ca ziua aceea avea sa devina un cosmar, atat de dulce in lumea narcoticelor, nu-mi pasa. nu-mi mai pasa ca avem sa fac o greseala pe care s-o regret atat de mult, la cateva zile distanta. pentru ca invatasem sa traiesc clipa cu adevarat, alaturi de tine. iar in clipa aceea nu erai la sute de mile departare, nu in tricoul tau cu care dorm in fiecare noapte, ci acolo, in mine, in pieptul meu. iti puteam auzi bataile inimii, batand pe aceeasi unda cu a mea.
m-am intors spre ea, cea cu suvite dezordonate. zambea.
zambea ca mine, in momentul in care mi-am bagat degetele in parul tau de pe ceafa. eram pe strada gosford. ne cumparasem bere si vodka, s-o bem cu alexandra, in spatiul verde dintre fantani si ruinele bisericii gothice, din centru.
apoi, cei in negru, mi-au mai adus o tigara si de data aceasta, mi-au adus chiar bricheta mea chesterfield, din metal.
m-am uitat la ea si-am zambit. inca nu voiam sa fumez.
-tin minte prima data cand i-am auzit vocea. era undeva pe la sfarsitul lunii septembrie, dimineta, in timp ce eu motaiam prin somn. isi spusese Sebastian si ca e aici, cu sora sa care are o problema la facultate, iar numarul meu i l-a dat un prieten. atat tin minte din conversatie. cert e ca la cateva zile ne-am si cunoscut in carne si oase. parea interesant, dar nu suficient... dar mai apoi, cu timpul am inceput sa iesim mai mult si mai mult, ba prin oras, ba la mine acasa. si, si stiti, trebuie sa recunosc, tipul devenea interesant prin fiecare fraza care o spunea. de obicei imi place sa observ greselile oamenilor, fara a-i corecta, asta doar in cazul in care nu m-au calcat pe coada... iar el nu gresea. si in caz ca o facea se corecta singur, fara sa-mi dau seama daca a spus o tampenie sau nu...
sau poate totul incepuse atunci.
-apoi tin minte, cand intr-o seara la mine, m-a rugat sa-i dau o tigara si bricheta. ne-am atins palmele si-am ramas asa vreo doua, trei secunde, mentinand un contact vizual, care nu mai existase pana atunci. apoi mi-am tras mana si l-am intrebat daca nu merge sa cumpere suc. acceptase. am coborat scarile in spatele lui, iar la ultima scara s-a oprit si s-a intors spre mine, spunandu-mi cum ar trebui sa arate o femeie. l-am privit si tot ce-am putut sa spun a fost ca pe mine nu ma deranjeaza cum arata femeia de langa mine, caci nici eu nu sunt perfecta, desi as accepta cu mare drag sa schimb cate ceva la mine. si-a ridicat sprancenele si a continuat sa se uite la mine. am coborat pe langa el si-am mers in bucatarie intrebandu-ma doar pentru urechile mele, ce dumnezeu se intampla cu mine. apoi m-am intors sa vad daca mai e pe ultima scara, dar tot ce-am vazut, a fost usa inchizandu-se.
mi-am aprins tigara, chinuindu-ma cu piatra tocita de la bricheta. am numarat fiecare incercare si m-am oprit la a saisprezecea. apoi m-am gandit la tine si s-a aprins.
mi-am intors privirea spre spatele scenei si-am simtit un curent rece, venind usor spre mine.
-stiti, toata viata mea, am mintit, am furat, am facut parte din toate categoriile de oameni. am fost mereu cine n-am putut sa fiu dar m-am intors mereu la carapacea mea plina de masti, niciodata aclamand munca altcuiva, ca fiind a mea. cand am terminat liceul m-am hotarat sa mai pastrez cateva masti. apoi, ajunsa in tari straine m-am hotarat sa-mi incep viata de la zero: fara absolut nimic, pana si fara sentimente. am fost atat de goala, incat ceea ce simteam pentru acest sebastian, m-a speriat. si sincer, mi se pare normal, cati dintre voi, dintre noi nu ne-am speriat cand am realizat ca putem iubi?
ea, cea cu bucle dezordonate se intristase.
-am realizat ca fiecare masca a mea m-ar fi ajutat sa-l citesc, dar nu mai aveam nimic. in fata lui am ramas fara masti, goala. mi-a fost atat de frica sa-i arat cine sunt cu adevarat incat imi venea sa nu-i mai vorbesc niciodata. apoi am realizat ca el nu-mi ascundea nimic. imi raspundea sincer de fiecare data, iar asta m-a facut sa ma chircesc in sinea mea de rusine. si m-am decis ca in ziua in care, speram eu sa existe, ceva intre noi doi, sa nu-l mint. sa ma schimb in ceva mai bun. dar n-a fost nevoie sa ma chinui sa accept transformarea pe care am respins-o toata viata, caci ma schimbasem deja. ma simteam ca un copil, si simteam asta atat de tare, incat simteam ca fac totul cu el, pentru prima data, de fiecare data. imi inchideam ochii de fiecare data cand il sarutam, aveam emotii de fiecare data cand gateam, sperand sa-i placa, incercam sa-l fac sa se simta acasa in jurul meu, caci eu pentru prima data, ma simteam acasa alaturi de el... n-am incercat sa fiu mai buna decat el, sa intru intr-o competitie, la fel cum faceam in fiecare relatie. n-am mai incercat sa ma gandesc la ce va fi, caci tot ce putem vedea era o distanta prea lunga, o prapastie prea adanca ca sa o pot sari.
tigara aproape se terminase. mi-as mai fi dorit una, ca sa o postesc cu tine, ca-n seara in care ai plecat.
am tras un fum lung in plamani si m-am trantit pe spate, simtind lemnul dur al scenei la impactul cu omoplatii mei s-apoi coloana.
-am plans cand m-am gandit la acea distanta. si el continua sa ma intrebe ce e cu mine, iar eu nici macar nu puteam respira. stiti, acum, tot ce-mi doresc, e ca voi toti, sa ardeti. iar el sa vina de acolo din intuneric si sa ma stranga iar in brate si sa ma intrebe ce e cu mine... de data asta i...
nu mai vedeam. n-o mai vedeam nici pe ea, nici pe voi. simteam cum tot pieptul mi se umple de plumb si stiam ca voi ajunge doar o amintire a scenei teatrului 74. ca voi toti, in mintea mea. ca tine, ca el, ca mine, ca voi.

Niciun comentariu: