be the first one to know.

marți, 24 ianuarie 2012

XII. fara arme [monolog de toamna]

ea, cea cu bucle blonde, parea a avea un par de foc, in lumina pala a reflectoarelor. de la blond, la portocaliu, intr-un final la un fel de rosu stins.
continua sa ma priveasca, de data asta mult mai interesata de cuvintele mele.

-plecase. plecase... plecase iar eu n-am putut sa fac nimic inafara de a regreta tot ce n-am facut, tot ce n-am promis. tin minte c-am plecat din statie in clipa in care el a pus piciorul pe scara. m-am uitat inapoi doar pentru a-l vedea inca o data. apoi n-am mai vrut. n-am mai putut.

parul ei parea a fi dintr-o data un roz pal. ma privea cu o sclipire in ochii ei verzi. era data cu un strat subtire de tus si putin rimel. nici urma de fond de ten, fard de pleoape, ruj sau pudra.
oftase, fara a-si dezlipi privirea de la a mea.
oftasem, fara a-mi dezlipi privirea de a ei.

-am ramas sub pod, asteptand sa plece. nu! nu asteptand, regretand ca pleaca. urland in mine sa fiu tare si sa ma tin de promisiuni pe care nu le-am promis. sa ma tin de nevoia mea de a fi umana. in momentul in care am auzit zgomotul rotilor deasupra mea, am simtit un mic cutremur in propia-mi fiinta.

m-am prabusit in mine fara sa-mi dau seama. am alergat cu mintea dupa tine. am alergat ca sa te rog ceva...
dar m-am oprit cand m-am intors si-am privit ultimul drum facut impreuna. un drum care ducea spre "acasa", dar care m-a adus la ruinele prezentului.

-ploua. in ciuda tuturor zilelor petrecute impreuna, in care ne-a trezit lumina soarelui de afara, azi ploua. am privit spre cer si m-am simtit batuta de soarta. aveam sa ajung acasa uda, goala, nenorocita.

n-ar fi trebuit sa-ti dau drumul, dar am luptat cu mainile goale.


Un comentariu:

Anonim spunea...

confusing and impressive...