XIV. clima angliei [monolog de toamna]

"de ce iti doresti atat de mult, sa fiu cu tine, de ziua ta?"

am ramas muta in fata intrebarii tale. ar fi fost prea stupid sa-ti spun ca fiecare zi onomastica a fost un esec. ar fi fost si mai stupid sa cred ca de data asta va fi altfel.

-m-am decis inainte sa-i pun intrebarea, inainte sa-i stiu raspunsul. aveam de gand sa-mi petrec ziua mea, de una singura, cu un pachet de lucky strike rosu, la lacul cu rate si lebede. daca n-as fi fost cu el, nu voiam sa fie nimeni. iar eu stiam ca nu va fi...

am continuat sa ma uit spre spatele scenei, gandindu-ma ca te pot privi in ochi, ca sa-ti pot spune adevarul.
dar el, cel cu bucle negre imi alergase prin gand.
m-am ridicat si m-am asezat turceste. am privit spre intrare sperand ca va intra.
usa se deschise. l-am privit stand acolo, cu jumatate de fata ascunsa dupa usa. s-a tras pentru cateva secunde, ca sa-i pot vedea intreaga fata.
zambea. mi-a soptit sa fiu intreaga.

-prin fiecare farama din cele o mie...

s-a tras inapoi in spatele usii si-a inchis-o. am privit usa, pret de-o clipa, apoi am oftat.
voiam s-o privesc pe ea, cea cu bucle dezordonate in culorile verii.
ma privea trista.

nu puteam sa dorm. dupa plecarea ta, durerile muscau tot din mine, pastilele nu-si faceau efectul.
am iesit sa ma plimb cu un prieten, la ora trei dimineata.
ploua.
era frig.
era ziua mea.
pasarile ciripeau iar ma gandeam cat de proaste trebuie sa fie.
ajunsa la intersectia ce ducea la drumul principal, m-am intors sa privesc spre locul numit acasa. acum, era doar o simpla casa, cu un semn urat pentru camere de inchiriat.
m-am gandit la tricoul tau, lasat pe perna mea. m-am gandit la pachetul de tigari care-l fumasem impreuna. m-am gandit la cate prostii am facut in casa aceea si-am zambit.

-m-am gandit ca nu voi mai simti nimic din toate acestea, o perioada.

incepeam sa simt cu adevarat clima angliei.