be the first one to know.

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

II. fericire [monolog de toamna]

stateam rezemata de scaunul care mi l-au adus inainte.
n-am realizat cand au ajuns langa mine, din nou, probabil din cauza socului.

si iata-ma uda leoarca, tremurand din cauza apei reci.
-d-d-da... am stiut sfarsitul dinainte a incepe. stiam ca nu avem de ce sa asteptam sfarsitul, dar asa trebuie. stiam, dar...

din multime, un oarecare si anume EL, ma fixa cu privirea.
dintre suvitele de par negru l-am auzit murmurand ceva.
-asta nu e povestea ta. as fi vrut sa-ntelegi ca...

brusc, sala mirosea a coji de rodie. am simtit o explozie in piept. mirosea a inceput de ianuarie.
mi-am invartit privirea prin sala, asteptandu-ma sa te vad venind spre mine, asezandu-te pe spate langa mine. sa-ti asezi bratul drept sub ceafa mea, ridicandu-mi parul, tragandu-mi picioarele cu bratul stang, peste ale tale. sa te intorci pe partea dreapta si sa-ti asezi capul pe sanul meu stang.
pentru o clipa, am crezut ca vei veni, ca ma vei lua in brate si vom adormi.
dar in sala erau doar ei, ea, el si voi.

-nu va mai veni daca il las sa plece. oamenii ca el nu se intorc in trecut. ei privesc mereu la viitor, asteptand un elixir al vietii care sa-i faca nemuritori. cei ca mine traiesc in trecut, temandu-se de prezent si vazand tot ce-i mai urat in viitor. oamenii ca mine, vad sfarsitul inainte de inceput, intelegeti? din cauza asta, ne agatam de orice farama de fericire, care-o gasim in jurul norstru.

"pe tine ce te face fericita?"

-imi aduc aminte cand m-a intrebat ce inseamna fericirea pentru mine. as fi vrut sa-i urlu in ureche raspunsul, dar nu i-ar fi placut. ar fi fost prea pueril pentru el, la fel de pueril ca atunci cand m-am adunat la pieptul lui si-am plans. nu i-a placut. cand i-am vazut privirea, stiam ca ma aflu pe camp minat...

-am mai gustat fericirea, stiti? la sfarsitul lunii iulie, al unui an... dar a fost scurt, pur si... si n-a mai fost. si n-a fost asa, stiti? adica n-a fost asa. adica eram optimista atunci. stiam ca fericirea aia pura se sfarseste curand, dar nu mi-era teama ca nu va mai fi. desi n-a mai fost.

am ales sa-mi ascund privirea in pamant. nu mai voiam sa va vad privindu-ma, asteptand sa va mai povestesc ceva, pregatindu-va sa ma judecati.

-vreau, vreau, vreau ca fiecare dintre voi, sa tineti toata furia, toata iubirea adunata pentru o singura persoana, toata tristetea si toata frica pentru ce v-ar putea rezerva viitorul, in voi. doar 17 minute. nu tipati, nu varsati o lacrima si nu va chirciti. priviti inainte incercand sa zambiti.

-acum... judecati-ma.

Niciun comentariu: