cand trecutul trecutului te-ndeamna la viitor

il auzisem in scoica de langa perna. am luat-o-n palma stanga, si-am lipit-o de ureche.

l-am ascultat.

mi-a spus sa nu ma mai lovesc de valuri, ci sa stau pe mal, doar cu picioarele-n apa, ca in ultima zi in care ne-am mai cunoscut.

sa fumez prezentul si sa arunc chistocul in viitor.

sa joc trecutul la poker.

citeam un blog.

am realizat tarziu ca ascultam aceeasi piesa la nesfarsit, fara sa citesc un cuvant de pe acel blog. doar stateam si priveam ecranul.

o fraza imi trezise inima "sa-i pot cuprinde zambetul cu ochii"...

apoi disperarea de a reciti postul, ca sa ma asigur ca l-am inteles pe deplin.

"ma saturasem". am recitit fraza aceea de 13 ori, ca sa ma asigur ca e acolo, ca sa o memorez in carne.

m-a intristat.

am oftat si mi-am aprins o tigara. poate ca asa ar trebui sa fac si eu. sa ma satur de tristete, doar sunt fericita acum, nu?

"asadar... sunt aici"

da, sunt aici. dar mi-as dori sa nu fiu. mi-as dori sa fiu intr-un alt loc, departe de viata asta. undeva unde pot gandi fara sa-mi pot auzi gandurile tipand printre ecouri.

sunt aici...

mereu voi fi aici.

stii si tu, nu?

"acum trebuie sa plec"

plecasem de suficient timp dintr-o poveste, calcand in picioare eternitatea promisa intre sufletele pereche. mi-am permis sa-mi bat joc de teoria noastra intr-un scop caritabil pentru sufletul meu bolnav.

mi s-a cerut a promite, ca nu voi iubi vreodata o alta rasuflare. si-am promis. si sunt sigura c-am mai promis, in alte vremuri, dar azi... azi sunt si eu grabita. ma mangaie trecutul pe obrazul stang si sfarsitul pe cel drept. iar eu, eu vreau sa traiesc putinul prezent, iubind.

vreau sa iubesc, intelegi?

vreau sa iubesc.

m-am saturat sa te iubesc doar pe tine. te-am iubit mereu, fara sa mi-o ceri, neconditionat... iar tu, tie, tu, eu, naiva de mine, eu... tie ti-a pasat suficient de mult, incat sa-ti pastrezi toata dragostea fata de mine, inchisa in tine.

si-a durut...

acum, nu mai doare.

"cu bine, candva, o cafea si noi."

m-am trezit facand bagaje.

voiam sa plec cu cea mai mare disperare care am simtit-o in viata mea.

plangeam.

voi fi acolo sarutandu-l, iubindu-l, implorandu-l din priviri sa-mi zambeasca.

voi fi acolo, tremurand de frig, incalzindu-ma la caldura privirii sale.

voi fi acolo batandu-mi joc de teoriile mele cretine, devenind o femeie, oprind sfidarea intregii lumi.

voi fi acolo, cedandu-i tot ce-a mai ramas uman din mine.

seminte de dovleac

-Nu-ti fie teama sa ma privesti.
-Nu mi-e.
-Atunci, priveste-ma…


Ii simteam buzele urcand timid spre gat. S-au intalnit cu ale mele, crapandu-se, lasandu-ne limbile intr-un joc nebun sfarsit. Mi-a luat fata intre palme. Licairea din privirea lui era calda.
Imi aducea aminte de copilarie… de soare, de nisip, de pietrele aruncate in rauri, de fluturi prinsi in palma… oh, cat mai chinuiam fluturii cand eram copil. Le luam colbul colorat de pe aripi si mi-l puneam pe pleoape sau pe buze, spunandu-mi ca intr-o zi voi deveni un fluture rosu cu pete alb-negru.
Sarut. Un alt sarut. Gustul adevarat al primului sarut…
Zapada. Stelute mici din gheata, cu forme diferite, cazandu-mi pe pleope, alunecand pe irisul ochilor, topindu-se in lacrimi calde si oarbe. Deschideam gura, lasand fulgii sa-mi cada pe limba. Rece, apoi cald. Copilarie, adolescenta, de fiecare data o alta experienta mai placuta…
Coltul stang al buzelor mele se despart de coltul drept al buzelor lui, apropiindu-se de urechi. Respiratie sacadata, melodioasa ca si primul concert sau prima piesa de teatru care m-a facut sa plang, facandu-ma mai fericita ca am trait opera alaturi de artistii de pe scena, cu toata fiinta mea, stand in loja stanga…
Varful dintilor lui imi musca usor lobul urechii, facandu-ma sa tresar, simtind intepatura plina de adrenalina al unui ac de cusut, cu care mi-am torturat urechile, umplandu-le de metale. Il musc incet de gat, sperand ca-l voi face sa alunece in legendele stravechi, pe care le ascultam cand eram copii, stand in fata unui foc de tabara…
Revenim. Buza lui de jos, isi gaseste locul intre ale mele, amintindu-mi de toate puzzle-urile pe care le-am terminat in graba, in speranta unui nou joc, odata ce-l termin pe primul.
Imi deschid ochii. Nu-i e teama. Ma priveste cu un suras in ochi, ca un copil ce aude sunetul clopotelului de la batranul ce vindea acadele facute acasa. Din zahar ars si nuci si alune de padure si sare de lamaie. Simt gust de turta dulce, de crema de zahar ars, de vata din zahar, de ciocolata de casa, de tarta cu cirese negre, de zmeura cu zahar, de struguri furati…
Ii zambesc. Ii zambesc ca atunci cand am crezut ca m-am indragostit prima data, dar acum stiu ca e diferit. Inchid ochii si joc de-a v-ati ascunselea. “Tu minjesti, tu gasete-ma…”
Imi ascund palmele in parul de pe ceafa lui, cum mi le ascundeam sub raul de la munte, sau nisipul de la mare, sau pur si simplu in iarba. Simt caldura soarelui invaluindu-mi trupul, adierea usoara a unui vant de vara, gazele urcandu-mi incet dinspre degete spre umeri.
Il strang in brate. Imi raspunde.
“Sunt aici…” aruncat in soapta, ca un ecou…
Imi strange palma-ntra lui. Simt puterea cu care ne ajutam sa sarim gardul camping-ului, ca sa mergem sa ne cumparam seminte de dovleac.
Simt miros de tigara in parul lui si-l inhalez ca pe primul fum de care aveam cu adevarat nevoie, acum cativa ani. Simt inimile lovindu-se de piepturile noastre, batand repede, dar calme ca si cand am fuma pe spate, privind stelele cazatoare intr-o noapte de august.
M-a gasit. Nu mai jucam de-a v-ati ascunselea. Aud teoriile interesante ale profei de romana in gand. Ma opresc asupra uneia:

“Oamenii se tem sa faca amor si sa mentina contactul vizual in acelasi timp. Stiti de ce?
E simplu: Le e frica. Da. Le e frica de ce vor descoperi privindu-se in cealalta persoana, descoperind sentimente cu adevarat vii, sau amintiri cu adevarat fericite.
Dragii mei, cand veti gasi acea persoana, veti fi cu adevarat fericiti. Vreau sa fiti fericiti.”

II.sunt aici

nu l-am sunat. a mai trecut o luna de cand ar fi trebuit sa-l sun.

am continuat sa iesim ca prieteni. sa ne intalnim toti la un film, sa iesim la concerte si toate rahaturile care le facem ca prieteni.

eram ok. ma simteam mai bine in prezenta lor. mai... mai usurata de tot ce mi se intampla noaptea.

ajunsesem in stadiul in care mi-era frica sa mai dorm. trecuse 3 zile, in care n-am avut curajul sa pun pleoapa pe pleoapa si-am atipit la facultate pentru o secunda. am vazut-o stand in mijlocul clasei, ranjind.

m-am ridicat si m-am uitat la colegi.

lucia radea.

-ai atipit. ce-i cu tine? esti bolnava?

-bolnava is de cateva luni... psihic.

radea si mai tare.

-ai visat ceva nasol?

-ceva de genu.

-toata ai transpirat. si ai atipit doar doua minute.

-da. stiu. deaia nu dorm.

fata ei devenise brusc serioasa.

-cum adica nu dormi?

-ti se par normale pungile de sub ochii mei? sau pielea mea palida? is mai alba ca tine, desi pielea mea e olivie.

-rahat. ai dreptate. am ceva somnifere, mai slabe ce-i drept, dar ti le pot da tie.

-nu! nu vreau sa dorm.

-o sa-ti pici exemenele.

-atata timp cat nu dorm, nu mi le pic.

-te droghezi?

-nu. dumnezeule! nu!

-ar trebui.

ma uitam la ea ca la felul doi. tipa care urlase la mine pentru ca am fumat iarba in fata unei crasme, imi spunea sa ma droghez.

-nu.

-cum vrei.

plecasem de la scoala, inca socata de propunerea luciei.

am ajuns acasa.

m-am trantit pe pat.

-o sa-l sun intr-un final... nu?

ma uitam la telefon.

-dar poate ar fi mai simplu sa-i scriu un mesaj. nu. il sun.

il sunam...

-da?

-vii la mine?

-da sigur, da nu maine trebuia sa venim la tine?

-ba da. dar hai si azi.

-bine stai sa-i sun pe ceilalti.

-nu! doar tu.

-facem sex?

ma pufnea rasu de la intrebarea lui directa. i-am raspuns afirmativ pe un ton ironic.

gluma e gluma, dar incepe de la un adevar.

dupa 10 minute aud batai in usa.

si iata-l. statea in fata usii cu fata umflata de somn.

-esti okay?

-da. dormeam. sper ca e la fel de important ca sexul.

-ce?

-motivul pentru care m-ai chemat aici.

-desigur: droguri.

-hmm, nu la fel de important. dar merge.

stateam rezemati umar la umar, de-o perna.

ne jucam cu degetele.

imi plac mainile lui. sunt ingrijite. sunt frumoase...

-imi plac mainile tale.

-haha, de ce?

-sunt ingrijite.

-cred ca esti prima care observa asta. imi place sa am grija de mainile mele.

-imi plac mainile oamenilor. imi place sa le studiez, sa le desenez.

-ciudat. esti ciudata. postim o tigara?

-aha.

se ridicase, fara sa-si despleteasca degetele dintr-ale mele.

aveam si eu de gand sa ma ridic, dar se intoarse spre mine. am inchis ochii si i-am strans degetele-ntra-le mele. ne sarutam deja.

simteam cum toata caldura buzelor lui se raspandea in tot corpul meu.

n-am deschis ochii mult timp. ma simteam ca un copil.

ca atunci, cand am primit un biletel in clasa intai, de la un baiat din clasa a treia, in care imi spunea ca ma iubeste.

ma simteam rusinata, usurata si in acelasi timp fericita.

eram emotionata de fiecare atingere a mainilor lui frumoase.

ma indragosteam cu fiecare sarut.

totul era atat de intens, ca si cum as fi pe toate drogurile din lume, inainte de colapsul total.

prinsesem ideea luciei, cand se referea la droguri. desteapta fata.

am adormit in bratele lui.

era cald.

transpiram.

eram pe hol, goala. lumina palpaia. m-am uitat spre tavan. vedeam cerul intunecat. stiam ca trebuie sa fug.

din nou. am inchis ochii. nu voiam sa-l vad transformandu-se in ceva ce-mi va face rau.

am simtit-o in spatele meu. ii simteam respiratia rece intre omoplati.

-a trecut ceva timp de cand nu ne-am mai vazut. stiam c-ai sa cedezi curand.

am luat-o la fuga spre usa. era incuiata.

m-am intors sprea ea. calca incet, calma spre mine.

am simtit doua brate calde in jurul meu si-o respiratie calda in urechea dreapta.

-sunt aici. shhh, gata. nu-ti face nimeni rau.

fata ei a devenit grava, speriata. eram la fel de speriata ca ea.

peretii se spargeau. ieseau toate fiinetele hibride din crapaturile peretilor si-i rupeau pielea, luand-o cu ei, intre crapaturi.

visul s-a spart.

-gata. gata. sunt aici. gata.

am deschis ochii. m-a sarutat pe frunte, pe nas, apoi pe buze.

-gata. sunt aici.

I.sunt aici

sunt aici, shhh... nu-ti face nimeni rau.

alergam intre ziduri inalte. scari fara balustrazi, abrupte. lifturi ce se deschid si se inchid de fiecare data cand clipesc. tare, zgomotos. urat.

neoanele palpaie din cer.

se face ceata. simt fiecare ciob si fiecare carlig cum imi intra in carne, in talpi, in maini.

sunt goala si fug.

nu vad nimic, dar simt tot de cel putin zece ori mai puternic.

ma opresc pe marginea unei prapastii. simt golul dinaintea mea cu degetele picioarelor.

ma intorc si vreau sa fug, dar o simt. ii simt respiratia rece sub sani si ma infioara.

-vrei sa te trezesti, nu-i asa?

inghet.

stiu ca ma controloeaza. sunt in lumea ei acum.

incerc sa ma trezesc, realizez ca strang marginile patului cu unghiile. simt aschiile sunt unghii. ma dor, dar visul e prea real, prea puternic ca sa ma pot trezi.

inchid ochii si-i redeschid.

sunt in camera mea. pisica imi sare in pat. ma intorc cu fata spre usa.

-nu scapi atat de usor.

e in fata mea.

ii vad dintii mici si perfecti de sub buzele insangerate si mov. are fata patata de sange. e palida ca varul iar parul ei se pierde in intunericul din camera. sar din pat si-o ocolesc.

fug sa-i trezesc pe ai mei. vreau sa fugim.

pisica e cu mine.

intru in dormitor. mama nu e acolo.

-tata. tata! tresezte-te.

il pisc de maini, de fata. il musc de umar.

-treseste-te! vine! TATA!

o vad in dreptul usii.

trag plapuma de pe el. e sfasiat.

renunt. o las sa castige...

-trezeste-te! gata. a fost doar un vis.

deschid ochii. tata e deasupra mea. ma tine de umeri si pare ingrijorat.

-nu mai plange. ce-ai visat?

nu stiam ca plang. nu simteam ca plang.

-p-p-poftim?

-urlai foarte tare. te-am auzit din dormitor. vrei sa dormi cu noi?

-nu. nu. e bine. sunt bine. mama unde e?

-in pat. doarme.

trecuse in jur de 5 luni de la visul acela. ma simteam in siguranta dormind in camera mea, stiind ca mama sau tata e mereu acolo, gata sa ma trezeasca din cosmarurile in care ma urmarea fata aceea.

dar... venise vremea sa ma mut.

tata dormise la mine in prima seara. am dormit linistita.

a doua seara am simtit-o in camera inainte sa adorm. de data aceasta eram singura. fara tata, fara mama, fara pisica.

am adormit fara sa-mi dau seama.

i-am simtit respiratia in ceafa, apoi palmele reci.

-doar nu credeai c-o sa scapi, nu?

-nu.

si-am lasat-o sa ma tarasca prin cele mai oribile cotloane ale mintii mele.

am lasat-o sa-mi distruga visele.

am lasat-o sa ma faca sa devin neutra sentimentelor pozitive.

vorbisem cu colega de apartament sa-si lase pisicile sa doarma in camera mea. rezultatul era acelasi, cu sau fara pisici, ea tot aparea.

dormise un prieten la mine. a fost si mai oribil.

il vedeam transformandu-se in ea, strangandu-ma de gat. soptindu-mi toate regretele in urechea stanga. ii simteam sudoarea amestecata cu sange curgadu-mi pe fata, intrandu-mi in ochi.

ma rugam sa ma trezesc, ma rugam sa tip in realitate, sa-l fac sa se trezeasca, sa ma trezeasca, sa-mi spuna ca e bine, ca totul a fost un vis.

dar nu s-a intamplat. m-a trezit dimineata, dupa ore sau mai bine zis, zile intregi de tortura.

-tot radeai aseara. ce-ai visat?

-p-p-poftim?

-erai tare fericita. si nu voiam sa te trezesc.

stateam si ma uitam la el, si-mi venea sa-l pocnesc si sa-l strangulez si sa-i fac tot ce mi-a facut in cosmarul ala oribil.

-nu. nu stiu. poate ca sunt fericita.

m-am intins dupa tigari si m-am rezemat de peretele rece. simteam inca cioburile intrandu-mi in carne, pe coloana. m-am strambat.

-esti bine?

-da da...

-bine, eu trebuie sa plec la...

nu-l mai auzeam.

m-am prins in vraja fumului. stateam si-l priveam. e albastru de la tigara si gri din plamanii mei. nu inteleg de ce.

el pleaca.

ma simt usurata. ii zambesc si ii urez zile in iadul prin care am trecut si eu.

inchid usa.

ma intalnesc cu prietenii mei. sunt indragostita de unul dintre ei...

visele mele prind alta forma: sunt fericita, iubesc si sunt iubita. apare ea si-mi distruge fiecare speranta. o simt, ii simt dorinta de a-mi face rau.

o aud clar si raspicat de fiecare data.

ma trezesc si-mi sun cel mai bun prieten.

-o visez incontinuu. nu o mai suport. nu mai pot.

-uite, stiu ca nu sunt acolo si nu te pot ajuta. ai nevoie de ceva fizic. spiritual, suntem prea slabi amandoi. nu ne-am mai controlat visele unul altuia de mult timp. s-a pierdut tot antrenamentul.

-da. dar nu inteleg. puteam sa-mi controlez visele inainte.

-uite, de cand am fost noi impreuna, eu nu le mai pot controla. de cand ne-am despartit totul a disparut.

-asa e si la mine.

-stiu, doar suntem unul si acelasi. apropo, el ce mai face? ai incercat sa faci un pas?

-n-nu.

-de ce?

-mi-e frica.

-termina. n-ai ce pierde.ai fost ranita de atatea ori, ce mai conteaza inca o data? e ca si cum ai mai adaoga o boaba de mac la cana ta plina.

-mda. frumos.

rade.

-vorbesc serios. suna-l si spune-i sa vina la tine.

-nu pot ma. nu pot.

-o fac eu!

-n-ai numarul lui.

-nu, dar pot da altfel de el.

-n-ai face-o.

-de parca nu m-ai cunoaste. nu-ti aduci aminte cand ti-am zis ca-mi place tipa aia?

-care dintre ele?

-da. fa pe desteapta. atunci cand nu ti-am raspuns la telefon si nu puteai da nicicum de mine. si-ai sunat-o si i-ai dat adresa mea. nu vrei sa stii ce fata i-am bagat cand am vazut-o in fata usii.

-cum ar zice sammy: sunt o teroristaaaaaaa!

-da da. nu face pe smechera pe mine. inchide telefonu si suna-l pe el. acum.

-mmmbine.

ratusca cea urata

heh, banuiesc ca toti stiti povestea asta.

de ce aduc in discutie aceasta poveste?

simplu: nu-mi pot stapani satisfactia care o am fata de corpul meu in comparatie cu fostele colege[una, mai exact] din scoala generala. [evil, nu?]

inca din clasa 1, eu am fost aia mica si grasa, baietoasa si urata.

asa e. recunosc! preferam sa-mi petrec timpul cu baietii povestind meciul de aseara sau jucand fotbal, baseball si alte rahaturi.

ma imbracam baieteste! blugii mei erau intotdeauna de baieti, pt ca aia de fete mi se pareau oribili [floricele, paiete etc]. bluze? simple, albastre/ negre.

sutien? neeeeah. n-am purtat sutien pana n-am ajuns la liceu.

imi aduc aminte de "fetele supreme" din scoala. aratau bine, imbracate mereu in pas cu moda, fardate, preferatele profesorilor.[ mai putin preferatele profilor de desen si istorie, profelor de muzica, biologie si engleza. acolo era teritoriul meu. punctul meu forte, la care nu ma batea nimeni.]

imi doream sa fiu ca ele. mi-am dezamagit profii incercand sa fiu ca ele. incercam sa slabesc, sa arat ca ele.

superficiala in ultimul hal. sincer mi-e oarecum rusine de asta, dar e un zid de care am dat cu capul, un semnal gen "trezeste-te".

ba, stau de cateva zile si-mi studiez fostele colege. "bunaciunile" au devenit... ei bine hai sa zicem ca eu sunt slaba la cele 70 de kg ale mele. fata mea, arata muuuuuult mai tanara ca a lor, fara riduri, fara cearcane. mai exact ma comparam cu una singura, care mereu imi dadea peste bot, spunandu-mi ca sunt urata si grasa [si eu o credeam].

dar ma gandesc oare, daca eu ii voi spune acum ca e urata, grasa si o taranca care nu stie sa lege doua fraze in romana, sa nu mai zic ca foloseste gugal translate ca sa-si traduca "sentimentele" fata de izbirea vietii ei, oare cum va reactiona?

oare cum ar fi sa ma "fotosopez" ca sa arat mai slaba? sau sa-mi fac ochii albastrii [in cazul meu caprui], sau sa port extensii cu 3 lei, din plastic spunand ca-s naturale?:))

da stiu, sunt lame. ma cobor la nivelul ei. dar chiar simteam nevoia sa fiu evil cu ea, ma rog, indirect.

pentru ca numai eu stiu cat mi-a futut creierii. si pentru ca stiu cum i-as fute eu creierii, si totusi, tac. n-o fac, pentru ca mi-e mila de ea.

dar port aceasta ura in suflet fata de toate proastele care mi-au facut viata mai "amara" si totodata satisfactia ca ratusca aia urata, a devenit lebada.

da, imi permit sa fac aceasta comparatie, imi permit sa fiu al nabii de narcisista, pentru ca pot. pentru ca stiu ca sunt frumoasa si pentru ca exista mereu o persoana care sa-mi reaminteasca asta zilnic.

pentru ca nu sunt proasta: am ajuns unde-am ajuns, fara sa sug p*la, ci prin capacitatea mea mintala.

pentru ca nu-s o pitipoanca cu bot de rata, si n-o ard pe manele si ma-mbat cu rachiu de sfecla, ci o ard lejer pe rock sau ambiental, intr-o cafenea/ceainarie.

pentru ca nu mi-e rusine cu mine insumi si pentru ca nu ma cred buricul pamantului, ci doar un artist care spera ca viata asta va fi mai buna ca cea anterioara.

pentru ca n-am un dumnezeu de care sa abuzez, si pe care sa-l chem si sa-l las cand ma taie capul,ci pentru ca-mi asum responsabilitatea pentru fiecare rahat care il fac.

pentru ca sunt eu, nu altcineva.

un regret intr-o alta lume

tu esti cel care poate opri ce-a inceput prin sfarsitul tau.

am muscat perna si mi-am innecat plansul. am ramas sufocata cu fata in perna. simteam cum perna devine rece si umeda. speram sa fie doar un vis, sincer. m-am ridicat in genunchi.

eram tot in camera mea.

-opreste totul. te rog. opreste toata durerea asta, pentru ca eu n-o mai pot duce. fa-ma sa uit.

am inchis ochii si m-am trantit inapoi, intre perne.

am deschis ochii.

soare, cald.

-hei! ai adormit, zano.

-cum?

recunosteam vocea, recunosteam si locul.

-cum? cum am ajuns aici?

-hai termina. erai terminata aseara. ai dormit la mine in cort si tipai ca e rulota ta. erai tare dusa. ce-ai bagat?

-nu inteleg. sunt curata. nu mai iau nimic de mult timp.

-sigur ca da. mie mi se parea ca esti pe acid, keta, saaaaaaau?

-poftim?

-hai. spune-mi. stii ca nu te voi judeca. niciodata nu te-am judecat. nu te-am judecat nici pentru ca ai plans atata.

-eu nu mai inteleg nimic. tu trebuia sa fii mort.

-da. asta imi repetai intr-una si aseara. nu sunt mort. sunt aici.

ma uitam in ochii lui caprui si nu mai intelegeam nimic.

-haide, imi spui?

-ce sa-ti spun? ai murit acu doi ani, te-am sunat de la un concert si ti-am spus ca vin in vama, apoi m-a sunat mada sa-mi spuna ca ti-au gasit cadavrul.

-da. buna gluma, nu?

-nu chiar. i-am zis ca e cea mai proasta gluma posibila.

-de ce?

-pentru ca te iubeam.

-tu si multe altele.

-da. stiu si asta. dar nu ma deranjeaza. nu-ti pot porunci sa ma iubesti, doar pentru ca te iubesc eu.

-asa. spune-mi ce-ai facut in astia "doi ani de cand sunt mort".

ridicase degetele in aer, zambind.

-am... am terminat liceul. am mers la faculta in strainatate si am realizat ca nu-ti mai simt prezenta. a fost deprimant. m-am imbolnavit urat apoi trebuia sa iau calmante sa pot face fata vietii si somnifere ca sa pot adormi.

-glumesti, nu?

expresia fetei lui devenise serioasa.

-da.

am ridicat petu' de bere si-am baut.

-ai o tigara?

-doar pe ale tale.

-oh perfect. mai am tigari? chiar mi-ar prinde bine un lucky.

-tu fumezi lucky?

-erm...da?

-ca ai ceva tigari mentolate.

-poftim?

-uite.

scoase din buzunarul pantalonilor sai gri, un pachet de LM menthol.

-mai ai 6 tigari. am fumat si eu una, aseara. sper ca nu te superi.

-nu-i nimic.

ne-am ridicat din fata cortului si-am mers sa stam pe bancile de la masa.

andrei trecuse pe langa mine.

-salut!

-uhm...hey.

nu prea inteleg de ce se uita la mine ca la o straina. doar eram prieteni de cel putin 2 ani.

-il stii pe pusti?

-da. de vreo 2 ani. nu stiu de ce se uita asa la mine.

-ciudat.

m-am ridicat si m-am dus dupa andrei. se urca intr-un hamac, nu departe de noi. era si razvan pe acolo, aburea o tipa.

-tipic tie, razvane. salut! ce mai faci?

-uhm. salut. te rog spune-mi ca nu te-am combinat si dupaia am plecat cu alta.

-haha. nu nu. e ok. nu prinzi tu asa usor la mine.

-andrei, care-i faza? am facut ceva aseara? esti suparat pe mine?

-uhm, roscato, nu te cunosc. adica te-am vazut pe aici, dar nu te cunosc. n-am facut cunostinta si sincer nu stiu de unde ma cunosti tu.

m-am intors spre razvan.

-nici cu mine n-ai facut cunostinta.

m-am intors la EL. i-am prins tristetea din ochi. isi muta privirea in pamant.

m-am dus la oglinda.

-flash de 8 albastru, un pierce, roscata, tricou korn. ce se intampla?

-stii, si mortii viseaza...

m-am asezat langa el.

-nu inteleg... iar visez?

-da. doar ca m-ai strigat atat de tare aseara, incat imi era imposibil sa nu-ti raspund. te-am privit muscand din perna. te-am vazut tipand cand ai realizat ca sunt mort. te-am auzit de fiecare data cand m-ai strigat. am fost langa tine cand fugeai spre tipul care semana cu mine, strigandu-l pe numele meu. am fost langa tine cand voiai sa te sinucizi si-am facut tot posibilul sa vina cineva dupa tine exact inainte de punctul culminant. tu nu-mi faci viata mai usoara, chiar daca sunt mort. nu inteleg de ce te-ai atasat atat de mult de mine. partea nasoala e ca te pot vedea doar cand...

in timp ce-mi vorbea, andrei, razvan, cortul lui, totul disparea. imi ridicam parul blond de pe palton. ma jucam cu bocancii in apa de sub banca noastra. ploua.

-asta e realitatea ta. nu-ti mai face rau. nu ma mai lasa sa-ti fac rau, gandindu-te la mine.

-stiam ca visez. stiam. stiam ca tu esti mort, iar visul asta e o alta dezamagire. stiu ca ma voi trezi si voi plange. stiu ca ma voi trezi si voi simti ca am uitat tot. stiu ca imi suna alarma si ca trebuie sa merg la scoala. dar nu ma voi trezi. nu voi merge la scoala. nu voi iesi in ploaie ca sa-mi camuflez lacrimile. nu te voi uita pentru ca-mi ceri asta. nu voi adormi zambind, din moment ce stiu ca totul e o realitate oribila. nu. chiar nu.

-tu ai impresia ca viata e roz?

-nu. eu am impresia ca mor de fiecare data cand ma trezesc.

-imi pare rau ca m-am bagat intr-un vis pamantesc. dar era singura mea cale de a-ti vorbi.

-nu. taci. imi spui ce vrea subconstinetul meu sa auda. eu pot sa-ti vorbesc, pentru ca tot eu aud. tot mie imi vorbesc. tu esti doar o amintire vie in mine, tu inca traiesti aici, in sufletul meu, in mintea mea. totul se agata de tine involuntar. refuz sa-ti dau drumul. sunt constienta de asta. sincer. sunt. si mai stiu ca incerc sa zambesc cand ma gandesc la tine, dar mi-e mai usor sa plang.

-zano, ascula-ma: eu plec. chiar voi pleca. nu-ti voi mai aparea in vise, nu-ti voi mai raspunde chemarilor tale. vorbesc serios.

-nu. ai sa te intorci cand imi doresc sa te intorci. si vei aparea pentru o fractiune de secunda, ca sa ma faci sa zambesc din inima. pentru ca tu m-ai invatat sa transform tot ce-i urat din mine, in arta. tu m-ai invatat sa scriu si tu mi-ai dat puterea de a infrunta viata. tu crezi ca la 16 ani nu pricepeam nimic?

m-am intors spre el. se uita la mine, trist.

-ma intristezi, zano.

-imi pare rau.

m-am ridicat de pe banca.

-uite, o sa modelez visul, inapoi la vama. ramai acolo si asteapta-ma. ok?

-nu. eu modelez visul acesta. e al meu, nu al tau. tu te vei trezi acum.

m-am trezit in camera mea, din cauza caldurii. am deschis geamul.

ploua.

-ce vis ciudat.

am coborat in bucatarie.

am calcat intr-o scoica. m-am taiat. am tipat.

gafaiam si ma chinuiam sa respir. eram toata transpirata, ascunsa sub plapuma, intre perne.

ceva lipsea.

m-am uitat in camera.

totul era intr-o dezordine perfecta. nu lipsea nimic.

am deschis calcu. aveam un mail nou, de la un necunoscut.

"el [din vis] regreta ca a avut un vis pamantesc"

saturatie mintala

mi-e bine, nu mi-e bine, ups and downs care nu se mai termina.

glume proaste...

satula de toate.

satula de toti.

satula de minciuni.

satula de oameni.

satula de ploaie.

satula de frig.

satula de iarba.

satula de dor.

satula de engleza pizdii ma-sii!

satula de accentu lor.

satula de viata, pana la epuizare.

slabita de puteri si mi se rupe de toti si toate.

devin... numb.

ma prostesc de cap, doar m-am facut blonda. acum am o scuza.

mi se rupe. mi-se-rupista:))

mai putin de-un om...

da, denis.

ca de obicei.

minunatul si inegalabilul D.

e incredibil cat de mult il pot iubi pe omu asta!

fuckin incredibl!

dar sa revenim:

hai sa ne lovim iar cu "te iubesc"-uri.

sufletul ca pasarea pheonix

* cu siguranta ma voi contrazice in urmatorul post, so please, bare with me.

toti ne nastem ca niste pasari pheonix: frumosi, puri si plini de sentimente.

prima renastere din propia noastra cenusa, apare in timpul adolescentei pe la 13-14 anisori, cand ne indragostim prima data. desigur e o dragoste platonica. pe la varsta aia ne gandim ca vrem o familie cu acea persoana si avem multe alte vise, care evident mor dupa cel putin 3 luni de relatie. acum, fie esti tu sau cealalta persoana, unul din acea relatie devine cu siguranta cenusa. ii trebuie cateva luni pentru a renaste, dar o face cand apare "altcineva".

e interesant cum ne petrecem o mare parte din adolescenta bagandu-ne in relatii platonice, care nu ne fac cenusa, dar nici departe nu sunt, pana apare "cineva"-ul suprem.

iubesti acea persoana cu toata fiinta, pentru ca e ca tine: impartiti aceleasi hobby-uri ciudate, iubiti aceleasi filme si carti, ascultati aceleasi genuri muzicale, etc. practic acea persoana e aproximativ 80% ca tine. incetezi sa te mai gandesti ca vor exista alte relatii, cu alte persoane, pentru ca nu mai vrei altele. vrei sa devii un intreg cu persoana iubita, un 100% perfect.

prietene, traiesti un vis frumos, dar nu tine.

se intampla ceva, un "nimic" mai exact si relatia sare in aer. iei foc in interiorul tau si atunci realizezi ca va fi cea mai violenta renastere a ta, dupa care nu vei mai deveni niciodata cine ai fost. iti lasa rani adanci, care nu se cicatrizeaza, "te iubesc"-ul aruncat atat de mult, devine cenusa. acel "te iubesc" nu mai renaste pentru altcineva. moare. moare acolo, in tine, alaturi de tot ceea ce-ai vrea sa ingropi. pentru ca asa e: vrei sa ingropi tot ce-ai trait cu acea persoana, dar stii ca e nevoie de un simplu "salut", o simpla privire sau imbratisarei totul e dezgropat. toata fortareata in care ai inchis amintirile si sentimentele, devine praf intr-o secunda, si rabufneste acel "te iubesc" din tine. apoi nu-l mai zici, aproape deloc, nici macar prietenilor tai.

si trec mai multe luni, sau cativa ani, si incepi sa-ti fortezi renasterea aia blestemata, pentru ca vrei sa devii iar intreg.

te rasfeti cu tot ce-i interzis [pentru ca-i mai palpitant], bagi in tine tot ce te distruge, pentru ca durerea aia e singura dovada ca totul e o realitate crunta, nu un cosmar. atunci iti deschizi ochii si intr-o zi realizezi ce faci, dupa care te opresti.

devii un "sfant" ipocrit.

oftezi cand cineva e indragostit si arunci cu "dragostea nu exista". dar stii ca sunt doar vorbe in vant, pentru ca inauntrul tau inca mai exista dragoste, pentru acea persoana care ti-a distrus toate visele.

si acum, serios, nu e patetic? cum inca mai poti sa iubesti acea persoana, care te-a distrus, care poate sa te reintregeasca, care la fel de simplu poate sa-ti sufle iar toate visele?

stai departe de persona aceea, te muti, faci orice. apare altcineva si mereu speri ca acel cineva va fi mai bun. poate ca e, poate ca nu e, oricum esti prea orb, prea distrus ca sa mai faci diferenta.

intr-o zi, ai sa-ti dai seama ca pasesti din adolescenta spre lumea adultilor, [care mie, personal mi se pare ingrozitoare] si ca trebuie sa lasi totul in trecut. toate renasterile prin care ai trecut, sa ramana doar o amintire vaga. iti dai seama ca esti pe cont propriu si ca nu te mai poti smiorcai oricand.

esti gol, fiecare sentiment e ascuns intr-o fortareata. te intrebi ce scop ai in viata, sau de ce mai traiesti, sau cat vei mai trai.

ai nevoie de un scop pentru a trage ca boul la jug.

eu, vorbeam aseara cu un prieten despre chestiile astea, asa ca din cauza asta m-am decis sa scriu porcaria asta.

la un moment dat m-a intrebat care e scopul meu in viata si am realizat ca NU am unul. stiu ca pot avea orice, oricand, daca pun osul la miscare. dar nu vreau. ceva pur si simplu ma opreste. oamenii, prietenii mei, anumite locuri sau animale, ei bine ele imi dau mici scopuri pe care sa le ating, pe care in final le ating si devin plictisita.

ma plictiseste realitatea.

ma plictiseste viata mea.

am nevoie de scopuri mici, insimnificative ca sa mai traiesc.

mi-e lene sa-mi fac unul propriu, asa ca astept ca scopurile faurite mie ce roiesc in jurul oamenilor de langa mine, sa ajunga in mainile mele.

cand nu am un mic scop, stau intr-o balta numita "depresie", care mai degraba a devenit habitatul meu natural, o monotonie infinita. mai exista oameni ce ma scot din balta asta, dar pe termen scurt.

m-am indragostit de un pusti [nu stiu de ce-l fac pusti, doar e de-odata cu mine], cu care impart o gramada de hobby-uri comune, ascultam aceeasi muzica si nu stiu, poate mai avem multe in comun, dar ca sa fiu sincera mi-e frica sa-l descopar, pentru ca va gasi cu siguranta, chei catre fortaretele din sufletul meu.

mi-e frica sa mai iubesc, mi-e frica sa ma mai deschid cuiva, cum m-am deschis unei singure persoane, toata viata mea. nu mai vreau sa renasc, de fapt nu mai vreau sa devin cenusa. nu... chiar nu mai vreau. inca nu m-am vindecat complet, dupa ultima renastere. inca vad cenusa sub talpile mele.

dar totusi, asta e un strigat de ajutor, pentru ca sunt constienta ca vreau sa merg mai departe, dar in acelasi timp ceva ma opreste. sunt o ciudata greu de citit, greu de inteles.

nici eu nu ma cunosc deplin si reusesc sa ma surpind mereu cu cate ceva.

in fine. sa nu va aud cu "fa-ti un scop", ca n-amchef de deastea. numa ma enervati degeaba, iar nervii mei nu-s tocmai la locul lor momentan. sunt intinsi la maxim, ca niste elastice gata sa puste.

soare

mi-am adus aminte de piesa asta, si simteam nevoia sa o impart cu voi.

am niste ups-and-downs foarte violente din punct de vedere psihic.

dar, de fapt cred doar ca mi-e dor de casa, din moment ce m-am apucat sa ascult sistem si praf in ochi. nu?

despre ieri.

mi-ar fi placut ca fiecare dintre voi, sa fi trait macar o data ce-am trait eu ieri.

a trecut mult, mult, muuuuuult timp de cand o persoana m-a fascinat in toate modurile posibile.

de fapt ca sa fiu sincera, am fost fascinata doar de doua persoane, dintre care una nu mai e intre noi, iar celalta persoana, ei bine... nici el, nici eu, nici noi nu mai stim.

am realizat ca am alergat mereu dupa rebeli, dupa nebuni, non-conformisti dusi cu pluta. astia-s oamenii care imi plac. is oamenii printre care eu, una, nu ma simt doar o fiinta in lumea asta, ci ma simt ca o parte dintr-un intreg.

ca s-o zic si mai subtil, hai sa zicem ca mi-am cumparat mereu carti care au avut o coperta impresionanta, iar cuprinsul cartii a fost mereu un rahat mare, care m-a lasat total dezamagita, cu inima franta. si m-am hranit cu rahatu ala, multe luni, pentru ca m-a ajutat sa creez propia-mi arta.

ieri am deschis o carte, care n-o aveam de mult timp, poate doar de aproximativ cateva saptamani. evident n-am deschis-o pentru ca mi s-a spus ca nu-i de mine. dar coperta aia parea asa de interesanta, incat nu m-am abtinut. asa ca de fiecare data cand vedeam cartea, voiam s-o deschid unde apuc si sa citesc cate o fraza, sau chiar o pagina, dar ieri, am luat cartea si-am citit atat de multe pagini, incat imi venea sa plang de fericire, sa tip "IS FERICITA-N PULA MEA! DA BA! IS FERICITA!"

m-a lasat fara cuvinte la propiu, si nu doar o data. si simteam cum totul se sugruma acolo in mine, si tipatul ala de fericire are sa explodeze, iar eu taceam. si a ajuns la o asa intensitate incat ma durea efectiv, pieptu.

am inchis cartea, am privit-o. am baut o gura de cola si m-am asezat jos. am redeschis-o pentru ca nu puteam sta departe de ea, si m-amdecis s-o recitesc, sau mai bine zis, sa incep de la inceput. din nefericire am rupt prima pagina. m-am simtit oribil de stupid, de cacat, ba chiar am inceput sa ma smiorcai.

si din nou, am tacut. am stat si-am citit in liniste, simtind cum toata fericirea aia se ineaca in rusine.

dar am continuat sa o citesc cu o pofta imposibil de stapanit. si nu regret ca am cartea asta. deloc.

adica, cat de des voi gasi o carte cu coperta perfecta, cu continutul perfect, in care nu-i vorba de minciuni, sex, droguri, melodrame, telenovele fara sens? sa gasesti dracului fericire intre randurile alea, si pur si simplu sa zambesti si sa vrei sa urli, si sa imprastii toate sentimentele astea "curate" [si totusi, atat de murdare] peste tot, peste toti? sa vrei sa-i obligi sa citeasca cartea ta, randurile vietii tale scrise intr-un carnetel [sau in cazul meu, scrise pe un blog]? ah? mda, cam rar. nu toti traiesc povestea cartii perfecte.

acum stau, sincer, si imi fut creierii gandindu-ma ce se va intampla cand voi termina cartea? sau daca are sfarsit[dooooh, normal ca are sfarsit, dar imi place sa visez momentan], sau daca trebuie sa returnez cartea cuiva?

pentru ca nu vreau. nu acum cel putin. vreau sa am cartea asta, aici, acum,in mainile mele.

hmmm, cred ca fiecare carte iti ridica intrebari, o data ce incepi s-o citesti... nu-i asa?

p.s. cati dintre voi realizati despre ce sau cine vorbesc?

pentru ca...

imi luasem gandul de la tine, dupa prima conversatie. stiam ca trebuie sa... ei bine, sa tac.

si-am tacut, desi, ca sa fiu sincera, am mintit.

nu mi-am luat gandul de la tine.

dar speram ca tu...

iti simteam respiratia pe ceafa.

imi puteam auzi inima batandu-mi in urechi. voiam sa inceteze.

de fapt... voiam sa pleci. chiar imi doream sa pleci.

ma simteam incoltita, lipsita de protectie in propia-mi casa, camera, trup.

m-am ridicat de pe pat si m-am asezat pe taburete. te vedeam din profil si crede-ma ca de fiecare data cand imi intorceam capul, imi doream de fapt, sa te privesc in ochi.

ai inceput sa fredonezi ceva.

-uhm, canta.

-acum?

-da.

-ce?

-nu stiu. ce vrei tu.

mi-am aprins o tigara, am incercat sa-mi inchid ochii si m-am lasat lovita de sageti.

te-am auzit cantand, dintre bubuiturile inimii. te-am fixat cu privirea si atunci am realizat ca voiam sa urlu tot ce ma apasa, in privinta ta. in schimb, am omorat un chistoc in scrumiera, m-am ridicat de pe taburete si m-am lipit de perete. stateam aproape de usa, de parca as fi putut evada. in mod normal, trebuia doar sa invart broasca, sa trag usa, sa ies si sa fug. si voila: amaruia evadare.

dar...nu.

am stat acolo si m-am chinuit.

nu-mi doream sa taci nici macar o secunda. mi-as fi dorit sa fii o muzicuta care sa cante non stop, pana as tranti-o de pereti.

ce-ar fi daca te-as intreba? de fapt, ce-ar fi daca ti-as spune? nu. nu. nu. ce-ar fi sa tac?

-de-ai vedea ce privire ai!

-de-ai stii ce gandesc.

am inceput sa radem.

nu era chiar rasul meu. ma uitam la tenesii mei jerpeliti si la tivul rupt al blugilor.

ne-am plimbat prin ploaie azi... ca doi prieteni. da. asta suntem noi, nu? prieteni. doi prieteni. doi... prieteni.

-la ce te gandesti?

-la... nu stiu. doar gandeam. nu stiu la ce, dar nu poti sa ai un moment fara a gandi, deci ma gandeam la ceva.

-vino aici.

si-a intins bratele spre mine.

-nu.

-vino aici.

-nu.

-vino aici!

-nu...

m-am dezlipit de perete. m-am asezat din nou pe taburete. mi-am mai aprins o tigara.

-vino...

-nu! mai canta.

-nu te mai uita la mine.

-ok.

ma uitam la picurii de pe geam. se insera.

adica ce-mi puteam dori mai mult?

aveam o tigara in mana, un apus stins in ploaie, o fiinta fascinanta in propia-mi camera, niciun ban in buzunar si multe sentimente aruncate unu peste altu, vajaind in urechile mele.

da... oare ce-mi doream mai mult?

stiu! un caiet si-un pix. voiam sa descriu momentul, ba chiar ma gandeam cum as putea sa-l desenez.

nu...

voiam sa descriu toata ziua de azi.

toata.

fara sa-mi dau seama, te-am fixat cu privirea, ca o idioata.

vocea ta s-a stins, incet, murmurand niste versuri indescifrabile.

-vii aici?

-uhm... nu.

-nu ma face sa ma ridic.

-nu.

te-ai ridicat si-ai venit in fata mea. mi-ai luat palmele-ntr-ale tale.

-vino aici.

oricat m-as fi impotrivit, acum chiar nu puteam sa fug. imi doream sa fiu langa usa, sa fug ca o lasa.

dar, din nou, nu...

mi-am lipit fata de pieptul tau si-am stat acolo, surda, muta si oarba.

mi-am ridicat palmele si le-am pus intre noi. as fi putut sa te imping, dar nu puteam.

mi-era rau si tremuram. voiam sa stau jos, voiam sa beau apa. ma simteam ca si cum as fi avut soarta intregii lumi in mainile mele, pentru doua secunde si evident, am, ei bine, am distrus tot.

-eu... eu...

-tu, esti ca un copil.

-eu...

-da. esti ca un copil.

spuneai vorbele astea, atat de calm, privindu-ma in ochi.

-mie-mi vine sa plang.

-exact ce ziceam: ca un copil.

stiam ce urmeaza, dar nu eram sigura daca trebuia sa fac ceva, sau nu.

mi-am lipit iarasi capul de pieptul tau. nu-mi mai placea acolo. prea multe batai ale inimii mele, amestecate cu vocea ta, cu bataile inimii tale. era un haos total. voiam sa te privesc in ochi si...

-copilule?

-d-da?

-uita-te la tine!

-da chiar ma simt ca un copil, in clasa a treia.

-de ce?

-pentru ca...

ti-ai lipit fruntea de a mea. practic, m-ai lasat muta si-ai distrus barierele.

-pentru...

-...ca...

tigara ardea in scrumiera, de una singura.

noi ne-am prins intr-o imbratisare calda, buzele noatre imbratisandu-se si ele.

tigara sta sa se stinga, de una singura.

muzica s-a oprit.

auzeam picurii ploii lovind geamul.

soarele se stinse demult in ploaie...

love should

imi aduc aminte cand ma trezeam pe piesa asta, in primele luni de liceu.

doamne cat de dor mi-e de zilele alea...

simfonia neterminata.

m-am apropiat de ei doi. se tineau de mana, uitandu-se in jos. nu stiam ce se intampla, apoi o lumina puternica ma orbise.
continuam sa merg spre ei, acolo unde stiam ca se afla. simteam atat de multa durere, apoi am auzit o soapta purtata de vant...
"te voi iubi mereu... sa nu uiti asta"
ea tipase, de parca ar fi fost arsa pe rug, precum o vrajitoare.
m-am trezit.






eram departe de casa, de el...
ma uitam zilnic la pozele noastre, la biletele, la scrisori... la tot ce-mi aducea aminte de el.
se racea totul datorita distantei...


-promite-mi ca vei fi fericit, dar nu vei iubi pe nimeni atat de mult cat ma iubesti pe mine. indragosteste-te, iubeste, dar nu la fel de mult. te rog. promite-mi.
-iti promit, dar vreau sa-mi promiti acelasi lucru...
-promit.


treceau minute, ore, zile, toate pareau la fel de lungi ca anii. ne distantam sufletele. il simteam mai departe ca niciodata. parca fugea afara din mine, scurgandu-se pe obrajii mei, furisandu-se printre lacrimi, rupand impregnarea noastra.
cadea pe mocheta, scurgandu-se in podea...
-nu vreau sa pleci. chiar nu vreau. ai zis "pentru totdeauna"... mi-ai promis.


-lidia?
-da?
un coleg de clasa, statea in spatele meu.
-esti ok?
-da.
-nu trebuie sa minti.
-nu mint.
-ba da. stii. te-am observat pana acum. parca ai avea un ritual: stai la ore, te uiti in gol, de parca profii si noi n-am exista. apoi deschizi o agenda la exact aceeasi pagina. jumatate e rupta. apoi iti strangi medalionul de la gat in pumn. scoti aceeasi bucata mototlita de hartie, din portofel si-o ti alaturi de medalion. te prapadesc lacrimile, si oftezi. nu versi o singura lacrima. tremuri, iti iei lucrurile si iesi. stii, nu-s atat de fraier. ti-e dor de casa si de oricine ar fi acea persoana pe care o strangi in pumn, zilnic.
-eu...
-te cam inteleg. sincer.
-eu nici macar nu stiu care e numele tau.
-mda... sunt Ty.
-lidia.
-stiam deja.
-oh da... scuza-ma.
-mneah... e ok. deci. cine e?
-cine?
-cine e acea persoana, pentru ca sunt foarte sigur ca nu-i niciunul dintre parintii tai.
-nu. nu e un parinte. e, e un prieten. e o legatura mai speciala, care...
-se pierde?
-da. dar nu stiu...
-de ce. stiu. am trecut si eu prin asta.
biblioteca se aglomera. ty statea, acum, in fata mea, pe un scaun. nu zicea nimic, doar se uita la mine. zumzauitul celor din jur, rasfoitul cartilor, tastaturile calculatoarelor faceu un zgomot puternic, enervant.
-ty, vrei sa bem o cafea?
-mergem jos la bar?
-neh. cumparam o cafea si ne plimbam prin centru. adica, de cate ori o sa prindem soare in zona asta?
-heh, da ai dreptate.
in drum spre iesire, ty ma luase de mana. voiam sa-mi smulg mana dintr-a lui, dar ceva imi spunea sa n-o fac.
simteam cum greutatile-mi cadeau de pe umeri, lasandu-ma sa respir usor, linistita. imi venea sa plang, dar nu stiu daca as fi plans de fericire sau de frica.
am oftat.
ne-am oprit.
si-a tras mana de sub palma mea.
-lidia, nu-mi place privirea ta. imi cer scuze daca te-am jignit. dar era... nu stiu, te-am luat de mana, in calitate de prieten, nu mai mult, si...
-ty, e ok. inteleg.
l-am luat de mana si i-am zambit.
am strans hartia mototlita in pumn, in buzunarul hanoracului.


"imi pare rau. stiu ce ti-am promis si nu-mi voi incalca promisiunea. pentru totdeauna"

XIII. despre tine, despre mine, despre un "noi"

ai vrut sa fii "eu", femeia care ti-a fost iubita, prietena si sora.

am vrut sa fiu "tu", barbatul care mi-a fost iubit, prieten si frate.

ai vrut sa-ncerci toate prostiile iubite de mine, toate "hobby-urile" murdare de prafuri si chistoace. te-am implorat cu lacrimi in ochi, nu doar o singura data, sa n-o faci.

eu le-am lasat... le-am lasat de dragul tau. le-am lasat sa le prizeze altii, sa le fumeze, sa faca ce vor ei. le-am lasat pentru tine, pentru ca ma iubeai, pentru ca te iubeam, pentru ca aveam incredere in tine si pentru ca numarul 13 a insemnat noroc pentru noi, pana-n luna lui august.

pe 13-le lui august, tu te-ai trezit dintr-un vis monstruos de dulce. ti-au aruncat amintirile noastre, ti-au ascuns dragostea fata de mine si te-au mintit, iubitul meu. te-au mintit in privinta mea si tu i-ai crezut. i-ai crezut pe toti, mai putin pe mine. nu mi-ai dat voie sa-ti spun un cuvant.

dar tu mi-ai spus "adio"...

fizic si psihic am suportat totul cu brio, un timp. dar inauntru, sentimentele mele, erau mancate de ei. devorau tot ce prindeau. au gasit cufarul nostru, ascuns sub fantana cu 13 chipuri. mi-au daramat zidurile, mi-au rupt cirestii, au distrus tot.

stateam in biblioteca noastra, si te vedeam distrugandu-mi lumea.

ii vedeam mintindu-te inca o data, si inca o data.

iar tu-i credeai...

-acum vreau ca "eu" sa fiu "tu".

m-am trezit pe malul marii, alaturi de prietenii mei. mi-era frig, mi-era rau, voiam sa dau afara tot. stomacul ma ardea, aveam frisoane, corpul imi pusca de durere.

-esti bine?

-da.

am tacut si-am indurat. daca vreau sa fiu ca tine, voi indura. mi-am luat vodka si-am fugit de acolo.

m-am oprit pe stanci. am privit soarele, ce imprastia o caldura inexistenta la ora aceea a diminetii.

mi-era frig.

aveam frisoane.

mi-era rau.

beam vodka.

fumam tigari.

voiam sa tip.

dar...

am tacut.

nu m-am oprit la 4 nopti de auto-distrugere. la dracu! normal ca nu! nici tu n-ai facut-o. dar m-am oprit in a 13-a noapte.

ne-am iubit atat de mult incat ne-am distrus vietile, facandu-le mai bune, mai frumoase, mai altfel decat au fost.

am format un "noi", din "eu" si "tu"... care mai apoi a devenit "eu". nu mai vorbeam la plural, devenisem un intreg, pana cand ne-am horatat sa facem schimb de locuri.

te iubeam, dragul meu.

te iubesc pe tine, sau mine, sau noi, sau eu.

curand...

o vedeam plangand de fericire. restu erau toti pe filmul lor fericit.

voiam si eu atat de mult sa ma simt fericita, in schimb mie-mi venea sa omor un om. imi venea sa urlu, sa plang, sa ma razbun, sa omor... voiam sa vars toata furia afara.

mi-am aprins o tigara si-am ramas agatata cu privirea in gol. sunetul valurilor ma deranja, caldura si lumina soarelui imi sufoca si ardea pielea, narile mele usturau din cauza prafului si a aerului sarat.

as vrea sa se termine tot... acum.

mi-am ridicat privirea si-am privit valurile.

ce-ar fi sa uit totul? cum ar fi sa te uit, sa te alung si pe tine in valurile alea?

-lara? esti ok?

-uhm... da.

un strain pe nume alex, ma tinea de mana. priveam mainile noastre si nu intelegeam cand, ce si cum s-a intamplat de ma tinea de mana.

-lasa-ma sa intru.

-nu pricep.

-deschide-ti portile.

-ce naiba vorbesti?

un curent electric si rece mi-a patruns corpul. il priveam pe alex, zambind.

-aaaaaa. am inteles. tot ce-ai spus pana acum suna foarte aiurea. ma intelegi? gen, conotatii sexuale.

-hahaha. nu nu nu! stiu ca si tu esti la fel.

strainul, nu mai era strain. era deja in capul meu, privind trecutul.

zambetul i-a pierit.

-alex, nu face asta...

-lara, cum poti...

-pot si atat.

-dar nu-ti face bine. trebuie sa-i dai drumul.

-nu.

-de ce?

-mi-e frica.

-ti-e frica? te voi ajuta.

-nu esti primul care incearca sa ma ajute.

l-am privitin ochi, apoi mi-am inchis ochii. am derulat in mintea mea, imagini cu oamenii care incercasera sa ma ajute pana acum.

-nu pot sa cred.

-e greu de crezut.

-esti incapatanata. atatia oameni?

-da.

mi-a sarutat fruntea.

toata furia, toata ura disparea.

zambeam.

-imi place mai mult cand zambesti. iti sta mai bine.

-eu...

-hai cu mine.

m-a luat de mana. nisipul imi mangaia talpile, arzandu-le in acelasi timp.

m-a strans in brate.

-uite alex, eu nu pot. de fapt nu vreau... stii? chiar nu...

-shhh. inteleg.

-trebuie sa plec.

-ne vom revedea?

am zambit. m-am intors si-am pornit spre casa...

m-am uitat in urma mea. statea acolo, facandu-mi cu mana.

am strigat dupa el:

-nu pune intrebari carora le stii raspunsul!

am putut deslusi un zambet, din departare.

pot sa jur, c-am murmurat amandoi in acelasi timp...

-curand...

al meu, din cand in cand

se intampla din cand in cand... stii si tu.

ah... nu intelegi, nu?

uite, iti spun eu: sa fii al meu... din cand in cand.

eram cu prietena mea, tocmai coboram din taxiu.

-ei sunt?

-aha.

-esti sigura?

-crede-ma draga mea, l-as recunoaste oriunde, oricand.

ne-am apropiat de ei, i-am privit si m-am adresat lui.

-buna, straine.

s-a ridicat si ma strans in brate.

pana atunci n-am realizat cat de fericita ma face prezenta lui. nu, sa nu ma intelegeti gresit, nu-l iubesc sau chestii de genu. e doar simpla lui prezenta.

desi era noapte, puteam sa jur ca ma urmareste cu albastrul marii ce licarea in ochii lui.

-wow. de cand nu te-am mai vazut!!!

-de anu' trecut, din august.

-daaa! noi ne intalnim o data pe an. de cat timp ne stim noi...

-din 2009. doi ani.

-trei.

-inca nu-s chiar trei.

a zambit. eu am tacut. n-aveam de gand sa ma fac de ras. desi, stiu ca nu-l deranjeaza detaliile care le tin minte. nu ma intrebati, de unde stiu, deoarece nu-l cunosc suficient, dar stiu... pur si simplu stiu.

era frig si asteptam un prieten, care nu mai aparea.

il tineam in brate si sincer, nu stiu cum am ajuns sa fiu eu in bratele lui. dar stiam privirea aia, stiam zambetul ala, dar mai ales, stiam ce-o sa urmeze. mi-am bagat nasul in parul lui si-am inhalat briza marii.

-mirosi a mare.

-da, cam de atunci nu m-am mai spalat.

m-a pufnit rasu, dupa care ne-am oprit brusc. m-a sarutat usor pe buze si-a inceput jocul.

-gata, ca te-nveti.

am mormait ceva si m-am intors cu spatele.

am asteptat ceva vreme pe acolo, dupa care minunatul prieten a reusit sa se rostogoleacsa pana la noi [dupa cateva ore, evident] si-am mers acasa.

sincer, ma simteam atat de fericita, cu prieteni vechi si prieteni noi. cu o vreme destul de calda si totusi rece, cu marea langa mine, in mine, in suflet...

n-am putut sa dorm toata noaptea.

dimineata inainte sa adoarma, a inceput sa se joace cu degetele pe fata mea... cum obisnuia acu' trei ani. mi-am pus capul pe pieptul lui si-am atipit.

cand m-am trezit, degetele ne erau incolacite.

-hmm... e prima data cand dorm langa tine.

a motait putin prin somn si mi-a prins talia cu mainile. m-am apropiat sa-l sarut si din pacate, l-am trezit.

-imi ramai dator.

-dar ne vedem mai tarziu.

-mai tarziu plec.

-nu stiam.

-dupa cum ziceam, imi ramai dator.

-eu nu sunt dator nimanui.

-ooh dar mie-mi esti.

a zambit.

am zambit.

-o sa ma intorc.

-eu o sa plec. dar ne vedem cand ma intorc si eu.

-eu voi fi plecata.

-atunci, ne vom vedea unde vom fi amandoi.

l-am sarutat.

am plecat.

el va pleca.

nu vreau sa mai treaca un an, sau doi, sau trei.

nu mi-esti dator. niciodata nu-mi vei fi.

vreau doar prezenta ta...

you can buy me with a coffee

si dupa atata timp, aveam ocazia sa-l revad...

oare tu ce-ai fi facut, in locul meu?

iata-ma, stand in fata lui, uitandu-ma in cafeaua mea cu lapte.

-pot sa iau zaharul tau?

-p-poftim?

-pot sa iau zaharul tau?

-da...

-mersi.

nu mi-am ridicat privirea din ceasca mea.

nu, eu nu beau cafeaua cu zahar. desi, poate azi, as fi facut exceptie...

mi-am ridicat privirea din ceasca si l-am privit in ochi.

se uita la mine, in timp ce-si turna zaharul in cafea.

-stii, eu nu beau cafea in mod normal.

-nu... nu stiam.

-dar azi beau.

am tacut.

-mi-ai facut pofta. stii, cand ne-am intalnit, in pub-ul acela, tu beai o cafea. apoi ti-ai luat o bere si mi-ai spus ca ti-am facut pofta.

-da?

-da. nu mai stii?

-nu...

-ce e cu tine?

-n-nimic...

-obisnuiai sa vorbesti mult. asta imi placea la tine.

-si tu.

-si eu ce?

-conversai mult, cu mine...

-oh... asa e!

voiam sa-i spun totul, dar ceva imi spunea ca distanta ar fi devenit si mai mare, decat era deja. pe langa distanta propiu-zisa, as mai adauga-o si pe cea psihica si cea sentimentala. imi ajungea pana peste cap gramaju fiecaruia dintre ele. nu-mi trebuia o supradoza de ignoranta.

cel putin... nu inca una.

-tot cred, ca ceva e in neregula cu tine.

-poate...

-vrei sa stii de ce ne-am despatit, nu?

-nu...

-nu.

-da...

-deci...

-nu stiu...

-nu te inteleg.

-nici eu. nu reusesc sa-mi dau seama nici dupa atata timp, dupa atatea luni... inca ma intreb unde naiba am gresit! ma crezi? continui sa-mi pun aceleasi intrebari, din nou si din nou, dar raspunsurile sunt mereu la fel: aceleasi si neterminate...

-dar tu...

-dar eu n-am fost suficient de buna pentru tine.

-nu e...

-stiu. poate te-ai asteptat la mai mult. nu sunt pregatita sa-ti spun tot. pot sa-ti povestesc toata viata mea, fara nicio jena, dar...

-dar?

-dar n-am fost in stare sa-ti spun ce simt pentru tine...

-adica?

-stii ziua in care m-ai sunat, sa-mi urezi "buna dimineata"?

-da...

-mai stii ca te-am intrebat ce-amvorbit de dimineata, ca nu-mi aminteam? daca ti-am spus ca te iubesc?

-da.

-iar tu mi-ai spus "mi-as fi amintit, daca mi-ai fi spus asta".

-da.

-tu mi-ai zis ca s-ar putea sa-mi spui si tu asta si s-o iau ca atare, daca fraza nu e urmata de "glumesc".

-si tu ai tacut... apoi ai schimbat subiectu.

-stiam ca ti-ai dat seama, de ce fug...

-nu e asta. am inteles.

-atunci? de ce ne-am despartit?

-nu stiu. pur si simplu a disparut tot...

-cum?

-nu stiu.

-eu am 3 teorii. dar nu ti le zic acum. mi-am terminat cafeaua, mi-am luat inca o doza de dor. asteapta sa plec. nu ma urma si continua sa ma ignori. ok? ma duc sa platesc...

-nu. o platesc eu si pe a ta.

ma poti cumpara cu o cafea... sunt atat de ieftina.

copilul tau...

Kaiori Breathe - Tell Me You Love Me

imi pare rau...

copil

-apelezi la mine doar cand ai nevoie de ajutorul meu. imi spui de fiecare data ca ti-e dor de mine, abia dupa ce ai iesit din belele. ce sunt eu pentru tine? eu m-am saturat.

-eu...

-mi-e dor de tine. nu-s in belele. doar mi-e dor de tine.

-copil, nu pot vorbi...

-imi pare rau.

-te iubesc!

-da ce-ti veni sa ma suni asa?

-nu stiu. ascultam piesa noastra si mi s-a facut dor de tine. acum merg spre casa. voiam doar sa stii ca inca te iubesc.

-copil...

-copil...

-eu...

-shhh. stiu.

-nu...

-te iubesc.

-nu ma mai cauta.

-copil...

-nu!

-se pare ca a fost o greseala.

-da. o mare greseala.

copilul tau inca te iubeste, si-i este dor de tine, chiar daca orgoliul ii interzice sa recunoasca asta.

am iesit din belele deja, sunt in zona calma, de dupa furtuna. voiam doar sa stii ca mi-ar place sa-ti aud vocea. anu asta inca n-am vorbit...

iar ca sa stii si tu, nu ma foloseam de tine... faptul ca apelam mereu la tine cand imi era greu, ma ajuta sa ma linistesc, sa ma simt protejata... sub vocea ta, in bratele tale... ca ultima oara, in gara...

tren.

peron.

imbratisare.

palme calde.

metrou.

imbratisare.

dezechilibru.

plimbare.

frig.

sarut.

deja-vu.

te iubesc.

lacrimi.

muzica.

versuri.

imi pare rau.

plecari.

te iubesc.

te urasc.

intoarce-te...

imi pare rau.

greseala.

dor.

copil.

copilul tau.

mereu...

m-am comportat ca o nenorocita. imi pare rau...

râuri de gheaţă

citeam toate cuvinetele alea fara rost, incercand sa-mi dau seama unde am gresit.

dar eu, doar te cautam, printre ele...

n-am lasat cartea aia blestemata, din maini, toata ziua. stateam si reciteam titlul, autorul. pipaiam formele literelor si studiam culoarea aia roz, de cacat.

-cum sa asezi toate povestile astea perfecte intr-o coperta de rahat? cum?!

ma gandeam serios, sa-mi iau pensula si sa ma innec in creativitate. am luat acrilul negru si m-am hotarat ca autorul nu-si avea rostul pe coperta.

si nici titlul.

si poate ca nici imaginea jointului, din scrumiera.

am inmuiat pensula in negrul pur, ca smoala. un picur gros se prelinse pe a doua litera, a numelui de famile, al autorului. din instinct, am luat carpa umeda si-am sters picatura.

-totusi... parca n-ar trebui sa schimb nimic.

am trantit cartea dupa pat si m-am aruncat pe pernele moi. am privit tavanul si m-am scarbit de rozul peretilor.

-superb. sunt prizoniera singurei culori care o urasc.

m-am intors pe burta si mi-am ingropat fata in pernele rosii si negre.

fugeam in mica mea lume perfecta. aveam sa ma simt ca inainte: deloc fericita si deloc spulberata. doar intr-un zambet fals, dar atat de adevarat, o masca ce ascunde teroarea de a fi prizoniera propiului corp.

cautam mirosul dulceag al pernelor, dar mirosul varului imi distragea atentia. mi-am ingropat fata si mai tare in perne. am simtit ca-ncep sa ma sufoc. am zambit si-am inchis ochii.

-lumea mea, bine te-am regasit.

am trecut de primele 8 ziduri si eram in fata celui de-al 9-lea, ultimul. portile s-au deschis. urma sa trec de cei 11 ciresi.

am trecut si de a 9-a poarta si-am inlemnit. ciresii mei erau infloriti. iarba incoltea in fiecare secunda. zidurile mele erau acoperite de vene ce prindeau viata... de flori.

am inceput sa fug spre fantana cu 13 chipuri.

ajunsa in fata ei, am cazut in genunchi. lumea mea era distrusa: totul prindea viata, invazie de culori. cautam disperata un geam, o usa, un buton, ceva, orice, din vechea mea lume, orice... orice ar face toate astea sa dispara.

m-am prins de marginea fantanii si m-am ridicat. imi priveam reflexia in apa curata, incolora.

m-am uitat spre cladirea ce odata era darapanata, iar acum era totul ca intr-un basm kitschos, ca si casa din turta dulce a lui hansel si gretel. mai ca ma asteptam sa ma intampine vrajitoarea.

am urcat fugind, cele 18 scari, cazand pe ce-a dea 17-a. usile erau deschise.

m-am ridicat si-am fugit inauntru.

totul era schimbat. simteam cum stomacul meu protesta si-avea sa pateze acele covoare, absolut gretoase. am urcat la etaj, spre biblioteca.

usa era incuiata.

-asta nu s-a mai intamplat pana acum.

biblioteca mea era mereu deschisa. ma puteam refugia acolo, ori de cate ori era nevoie. m-am trantit cu spatele de usa si m-am lasat jos.

mi-am prins capul in palme si mi-am ascuns fata-ntre genunchi.

-nu. nu... nu!

am simtit un curent rece urcandu-mi pe coloana, imbratisandu-mi talia. miros de mucegai, de praf... deja imi imaginam paduchii de carte rontaind paginile noi ale cartilor, ingalbenindu-le, distrugandu-le, lasandu-le moi si usor de sfaramat... acel miros perfect, al unui paradis, pe care doar soarecii de biblioteca, stiu sa-l aprecieze.

-camera mea nu s-a schimbat. nu, nu s-a schimbat...

nu stiu daca au fost doar cateva clipe, sau ore, dar m-am chinuit sa deschid usa, in zadar.

realizasem ca nici nu stiam ca poate fi incuiata.

in momentul construirii lumii mele, n-am creat incuietori sau alte masuri de protectie. stiam ca nimeni nu va intra acolo, decat sub forma unui cuvant, a unei fotografii, a unei melodii sau al unui miros.

nu voiam sa ma dau batuta, dar puterile mele se scurgeau in culorile tipatoare ale peretilor, in peisajul oribil de afara. ma plimbam cu degetul aratator, pe vitraliile geamurilor. urmaream formele, bucurandu-ma, ca structura si culorile lor vechi, nu s-au schimbat.

m-am intors spre usa mea, iar printre crapaturile din lemn, vedeam cuvinte. citate subilinate cu carioci, creioane, pixuri, oja si dermatograf. mangaiam fiecare cuvant cu buricele degetelor si plangeam.

erau citatele mele preferate, din primele carti citite, din cartile care m-au invatat sa merg mai departe, chiar daca lumea adevarata, e o povara.

incercam sa le recitesc, printre sughituri. nu intelegeam nimic. erau niste cuvinte aruncate ambiguu, fara rost. citatele, nu mai erau citatele mele subliniate.

-de ce? ma pedepsesti c-am plecat atata timp in lumea de afara? c-am uitat sa mai fiu dezamagita?

am auzit sunetul incuietorii. n-am stat pe ganduri si-am apasat clanta.

paginile cartilor roiau in jurul unei siluete masculine, desprinzand cuvintele de pe ele.

-cine esti?

-draga mea, te-ai reintors!

am cascat ochii si-ncercam sa-mi dau seama cine e acel intrus.

-nu stiu cine esti, dar stiu ca vreau sa pleci.

-eu...

-ACUM!

paginile au inceput sa-l inghita, cazand fiecare pe podea.

ultima pagina, cadea alene dinspre tavan. am fugit si-am prins-o in palme.

un desen sumar, al unor ochi caprui, o privire calda, atat de cunoscuta mie, si totusi, atat de straina...

"văd râuri de gheaţă. acele peisaje de iarnă, care te fac să le priveşti ore în şir, fără să te saturi. asta văd, prin ochii tăi."

-te-am intalnit, nu-i asa?

am impaturit pagina si-am indesat-o in buzunarul pantalonilor. m-am uitat la toata dezordinea din camera mea.

-sunt prea obosita sa ma lupt cu voi.

m-am intors, si-am iesit din camera, uitandu-mi strainul ascuns printre pagini.

am coborat scarile murdare de praf si cioburi. am privit mobilierul imbacsit de praf.

ceara lumanarilor pata fetele de masa si rafturile vechi.

rosu, negru si alb.

auzeam ploaia, ba chiar ii simteam gustul pe buze.

am sarit peste bucatile de tavan prabusite, si-am iesit pe veranda. am coborat cele 18 scari in graba, alergand spre fantana.

cele 13 chipuri albe, plangeau sub trecerea timpului, privindu-ma triste, implorandu-ma sa le readuc soarele. ploaia, le facea sa verse lacrimi grele.

mi-am continuat drumul sub crengile ciresilor, uscate, impletite deasupra mea.

am zambit si m-am intors sa-mi revad lumea: zidurile acoperite de iedera, ciresii uscati, fantana, scarile si prabusirea casei usher.

strainul, isi tinea fruntea-n palme, din geamul bibliotecii.

-nu-ti mai cauta privirea, dragul meu. tu n-ai sa ma mai vezi, vreodata.

si j'étais toi

si j'étais toi, nous ne serions pas séparés... parce que je t'aime, mon soleil.

PINK

i got a pretty pink room.

totul din greseala.

but i like it.

with an ill behavior

wuuuuuuuuuhoaaaaaaaaaaa. copilarieeeeeeee, fuckin' adolescentaaaa <3

fericiti

daca eu as fi fericita, cei din jurul meu s-ar simti mizerabil.

e frumos sa auzi oamenii care tin la tine, razand.

e frumos cand suni un prieten doar sa-i spui ca-l iubesti, sa-i spui cat inseamna pentru tine.

e ciudat cum starea mea ramane neschimbata, ba chiar devine mai mizerabila, cand realizez cati oameni tin la mine, iar eu sunt legata la ochi.

e deprimanta fiinta mea.

e deprimant sa fii eu.

tie, cititorule, nu ti-as recomanda sa traiesti o singura zi in persoana mea, cu toate aminitrile, toate sentimentele si toate obilgatiile mele.

si totusi, e ciudat sa vad/aud oameni fericiti, din cauza mea.

cine sunt?

trebuie sa-mi aleg bine cuvintele de fiecare data cand vorbesc, de fiecare data cand scriu.

e fustrant. lumea nu intelege intodeauna ce-i in capul meu. de fapt, ma indoiesc ca ma cunoaste cineva cu adevarat.

uneori si eu ma intreb "cine sunt? cine am ajuns? cat mai am de mers pana la capat?"

un lucru e cert, drumul nu se termina niciodata...

momentan simt nevoia sa-mi cer scuze tuturor pe care obisnuiesc sau obisnuiam sa-i numesc prieteni, amici, iubiti...

m-am folosit de voi in cel mai urat mod posibil. aveam nevoie de voi ca sa umplu golul din mine. nu v-am dat drumul cu adevarat, niciunuia. nici n-am de gand s-o fac. si totusi, unii continua sa paseasca in viata mea, neinvitati, lasand, uitand bucati din ei insusi, in mintea mea.

totul e in locul in care v-ati lasat amprentele.

n-am sters nimic, n-am aruncat nimic.

nu sunt tocmai persoana care trece prin trecut, ca rata prin apa. trecutul e mereu in mine, nelinistind prezentul, perturband viitorul. unii dintre voi m-ati considera nebuna, altii mi-ati purta mila.

nu. nu va vreau mila, nu vreau nimic de la voi. vreau doar sa stati deoparte. am acumulat prea mult in mine.

vreau un nou inceput, un restart.

vreau inceputul asta, departe de oamenii pe care ii numesc "familie". vreau sa fiu pe picioarele mele, sa ma descurc singura. si totusi mi-ar fi imposibil, avand in vedere prietenii mei.

imi doream sa studiez la timisoara, din cauza parintilor mei. voiam sa fiu cat mai departe de ei, apoi un prieten mi-a propus studiile in anglia. telul meu nu era sa studiez acolo, pentru a duce o viata mai buna, ci pentru a scapa de viata mea.

pentru a scapa de mine.

mama si tata si-au gresit unul altuia, suficient. indirect, mi-au gresit si mie.

am privit mereu problemele lor cu superficialitate, razand, mangaind-o pe mama, tipand la tata. iubindu-i pe amandoi, urandu-i uneori. dar numai uneori.

din cauza vietii lor, am realizat ca nu-mi doresc una la fel cu a lor, dar si ca nu-mi doresc o alta viata fata de cea care o am acum.

dar... mereu am vrut altceva.

mai ales, acel altceva trebuia sa fie total opus a ceea ce voiau ei. era mai palpitant asa. mai multa adrenalina.

am realizat multe din cauza lor si le multumesc pentru asta.

iar daca ar fi existat o alta modalitate de a-mi deschide ochii, as refuza-o.

daca n-as simti ce simt azi, cel mai probabil as fi o pitipoanca proasta pe tocuri roz, sau dracu stie ce.

viata mea ar fi perfecta, daca as face curatenie in ea.

probabil va voi mai vorbi despre mine, despre "ei".

probabil...

adevar sau provocare

poate si una si alta.

de cateva zile, creierul meu a fost pur si simplu BLANK. nici urma de insipratie pe mine:

*azi as fi avut o "sesiune" de poze, cu o prietena, iar eu nici sa pozez n-am fost in stare. aveam impresia ca o sa iasa un glont prin obiectiv.

de fapt, ca sa fiu sincera, mi-as fi dorit asta.

* ieri am iesit la "repe" cu pavel. am mers pe malu' muresului, frumos, cu chitara si versurile in mana. m-am apucat de cantat. ma opream. nu iesea nimic bun din mine, desi pavel insista sa continui sa cant.

"-falsez! spune-mi cand falsez!

-nu falsezi!

[...]

-canti cu un ton mai jos!

-lara, fac exact la fel.

-nu mi se pare"

evident. incercam sa ma sustrag.

*am de facut lucrarea de diploma. iar eu, ca idioata mi-am ales o tema mare, mare de tot. bineinteles, nici dimensiunile lucrarilor n-au fost mai mici. poate doar gravurile vor fi A4, restu A3 si A2, afis 80x80, si multe alte rahaturi.

ei bine, nici de alea nu ma pot apuca. inspiratia mea s-a dus dracu'

noroc am avut cu Roxana Kadar [bloodstained morgue - dupa cum o stiti unii]. vorbeam cu ea, azi si ne-am decis sa ne "logodim". brusc, mi-am adus aminte de un desen care i-l facusem prin 2007 sau ceva de genu, asa ca m-am hotarat sa-i fac altu, with my "new skills". macar portretu ei a iesit bine!

*am renuntat sa mai scriu in cartea mea. ba mai mult, chiar m-am enervat si m-am hotarat sa n-o mai scriu deloc. words don't come up this easy, right now. so a break will do just FINE.

si colac peste pupaza, au fost multe alte rahaturi care mi-au futut inspiratia.

am fost respinsa la derby - mi-a futut increderea de sine, in ultimul hal.

temele pt scoala - ma demoralizeaza pe zi ce trece.

gandul ca voi pica bac-ul - ma terorizeaza.

gandul ca-mi voi lua bac-ul si-mi voi pica [din nou] Ielts-ul - ma fute ingrozitor de tare.

despartirea de radu - nu a fost un motiv major, e unul suficient de mic, dar suficient de fucked up.

insomnia - ma omoara. incet, da sigur.

sunt foarte irascibila - ma cert cu toata lumea. o sa-mi fac un hobby din asta

si sincer, stau de cateva zile si nu fac nimic. absolut nimic. stau ca un trantor, si privesc in gol, si ma intreb intr-una "cum ar fi sa am doar un minut, in care mintea mea sa fie complet goala. un minut intreg, 60 de secunde nenorocite in care sa nu am absolut niciun gand alergand prin creier. oare cum ar fi?"

raspunsul e usor:

ABSOLUT PERFECT!

dar in momentul asta, mi-as dori ca inima sa-mi fie lipsita de sentimente, la fel cum imi doresc creierul lipsit de ganduri.

mi-as dori sa pot crea ceva...

o iubeam

refuzam sa accept ca ma iubeste.

au trecut luni, iar eu nu puteam sa-i spun c-o iubesc. de fapt, nu era vorba ca nu-i puteam spune. ii spuneam, dar nu-i aratam, iar asta ma facea sa ma simt jalnic.

eram mereu cu alta tipa. ii spuneam de fiecare data cand mergeam la vecina si ea reactiona razand "bine. du-te, dragul meu." intentia mea era s-o ranesc, ca sa-mi dea pace. simteam ca ma iubeste, iar gandul asta ma ingrozea peste masura.

i-auzi... eu sa fiu iubit.

sa fiu iubit...

si a continuat asa, mult timp.

la un moment dat, am realizat ca vecina nu insemna prea mult pentru mine [oricum nu-i pasa de mine, iar ca sa fiu sincer, sentimentul era reciproc], pentru ca EA, draga mea, imi era mereu aproape, indiferent prin ce-o faceam sa treaca.

cu toate astea, desi am ranit-o, n-am mintit-o niciodata si stiu ca nici ea nu m-a mintit pe mine. mi-a zis ca apreciaza faptul ca nu-i ascund nimic, iar asta e unul dintre motivele pentru care ma iubeste si se bucura ca m-a gasit.

dupa jumatate de an, ne-am cam despartit. am realizat ca o iubesc mai mult ca orice si oricine, iar gandul ca ar putea fi cu altcineva ma obseda zilnic. stiam ca e ca mine, iar asta ma speria. eu, unul, sunt plin de surprize: iar daca eu am ranit-o, ea de ce nu ar face-o?

mi-am luat telefonu in maini, ca un idiot, i-am tastat un mesaj din care am lasat-o sa creada ce vrea. mi-a scris, sec, inapoi: "sa nu-mi mai vorbesti niciodata". evident, orgoliul meu masculin s-a umflat. asa ca n-am cautat-o. dar, de multe ori luam telefonu in maini si incepeam sa-i scriu numarul, apoi ma opream.

in fiecare sambata lucra. obisnuia sa ma sune in pauzele de tigara, sa mi se planga de clientii de la mese, sa rada de mutra unei mirese sau de betiile trase de femei. uneori, ma suna ca sa se "reincarce". zicea ca o umplu de energie... ca fiinta mea, iubirea mea, o ajuta sa traiasca, sa mearga mereu inainte, cu capul sus... sa nu mai cada niciodata, sa nu mai priveasca in trecut.

vreau sa fie sambata.

ma suna cand avea probleme, ma cauta cand era fericita, pentru ca eu eram "singurul om cu care ar imparti totul"...

am vorbit cu ea de curand. suntem prieteni... doar prieteni.

dar o iubesc.

maine o sun si ii spun ca o iubesc.

raze albe

ma simteam ca o straina in preajma lui. incercam sa-mi dau seama daca tocmai am trecut printr-o furtuna, daca avea sa se astampere sau sa se distruga totul. daca eram paranoica sau daca innebuneam pe bune. daca toata gandirea pozitiva a fost doar in imaginatia mea, iar eu am ramas aceeasi vesnica pesimista.

exact asta eram acum: pesimista.

vantul care-mi arunca parul in toate directiile, imi vajaia in acelasi timp prin cap, ravasind toate amintirile, gandurile, momentele frumoase. toate erau prinse intr-un mic vartej continuu. creieru-mi vajaia. simteam cum puterile fizice ma lasau, coborau toate in talpi, fiind grele ca si plumbul.

toata cutia toracica se cutremura sub roiul de fluturi nebuni. as fi vrut sa se astampere. doar putin... doar putin.

mi-era greata de la aer.

mi-era greata de mine.

mi-era greata de tot ce simt.

"vreau sa se termine. totul. acum. vreau sa fiu bine."

continuam sa ma concentrez pe cuvintele astea, dar nu le auzeam. eram prinsa in furtuna din mine.

uitam de lume.

uitam de mine.

am simtit bratele in jurul meu, palmele pe talie.

putere.

caldura.

probabil era in imaginatia mea, dar norii aia negrii au disparut intr-o clipa. vedeam razele pale ale soarelui. erau albe, fine, calde.

sarut.

ma simt in siguranta.

acum... trebuie sa plec.

nu eu, ci tu

-am iubit pe toata lumea.

mai putin pe mine.

intoarce-te si inchide usa-n urma ta.

ia loc.

asculta-ma.

nu-mi pasa ce s-a intamplat atunci. de fapt imi pasa, dar prea putin, asa ca am sa trec cu vederea ziua in care ai plecat si nu te-ai mai intors.

acum esti aici, in fata mea, fie ca vrei, fie ca nu. dar stiai ca tot aici ai sa te intorci, asa ca nu-mi bat capu' sa-ti explic de ce nu m-am iesit din minti atunci.

eu n-am ales sa te astept doar asa, pentru ca imi placi. am ales sa te astept pentru ca mi-am ascultat inima dupa mult, mult timp si mi-am ignorat complet ratiunea.

stii, unii ziceau ca esti norocos ca esti impreuna cu mine, dar mi-a placut sa le rad in fata si sa le explic ca nu dau doi bani pe ce gandesc ei, pentru ca eu sunt cea norocoasa.

taci, nu spune nimic. asa-mi place mie sa cred. si-mi mai place sa cred, ca nu eu te-am ales dintre atatia oameni, ci tu m-ai ales.

acum, daca vrei sa pleci, esti liber. am spus ce-am avut de spus.

oh, inca ceva inainte sa inchizi usa in urma ta: sper ca ti-ai dat seama ca nu merit asa ceva. iar daca nu ti-ai dat seama, inchide usa si nu te mai intoarce niciodata.

cu bine, dragul meu.

din nou

firele de nisip imi curgeau prin vene...

incet...

dulce-amarui.

se adunasera prea multe. mult prea multe.

ceva incerca cu disperare sa ma faca sa tip afara toate sentimentele alea, toata ura, tot...

simteam cum fiecare parte a corpului zvcnea sub impulsul unor unde electrice reci.

mi-am strans pumnii in buzunare si mi-am muscat obrajii pe dinauntru.

-nu voi tipa. nu voi ceda. nu acum si mai ales, nu aici.

trecuse o ora, iar corpul meu nu-si revenea. fiecare particica a corpului pulsa de electricitate. continuam sa privesc cerul, sa las vantul sa-mi piste fata, sa-mi ranesc gatul si plamanii cu fum de tigara...

-azi voi pierde.

din nou.

-adio.

din nou.

-m-am pierdut.

din nou...

n-am tipat.

e un nou inceput.

Remind me why we decided this was for the best

I've run out of complicated theories
So now I'm taking back my words
and I'm preparing for the breakdown
Your t-shirt's lost its smell of you
And the bathroom's still a mess
Remind me why we decided this was for the best

Because I miss you love
I miss you love
I miss you love
I miss you
Love..

I know the distance is a factor
But I stretch as often as I can
My goal's to reach your hands any day now
Please don't blame me for trying
To fix this one last time
I have a hard time as it is

Because I miss you love
I miss you love
I miss you love
I miss you love

Don't act like you don't know me
It's still me I never changed
I'll be here when you come back

And I miss you love
I miss you love
I miss you love
I miss you love
I miss you love
I miss you love
I miss you love
I miss you
love..

i got married =))

da.e pe bune. m-am casatorit, si am si certificat. daaaaaaaaar pt 24 de ore :D

preteni'

stiti ce e ciudat?

ca exista oameni care te iubesc si-ti spun asta sau iti arata, dar tu esti prea prost ca sa-i auzi sau sa-i observi.

si in momentu in care ai nevoie de afectiunea aia, iti aduci aminte ca cineva ti-a spus candva ca tine la tine. si stai si cauti, dau un search prin creier, si gasesti.

"oh, ea era"

si stai si rumegi ideea... si nu intelegi de ce dracu tine omu ala la tine. si-l suni sau il intrebi pe mess de ce. si-ti raspunde simplu "doar asa."

de ce doar asa? adica ce ti-am dat eu bun de inghitit inafara de ignoranta? ha?

"nimic. asa simt. "

si-ti inchide gura. si probabil ca nu-i mai scrii sau ii inchizi in nas si nu-i mai vorbesti o perioada, cum n-o faceai, de altfel.

apoi incepi sa te simti ca un rahat. "ce i-am dat eu omului asta?"

apoi iti suna brusc telefonu si te uiti tampit ca nu cunosti numaru. e una dintre aceleasi persoane care te suna sa te intrebe care mai e viata ta, daca esti bine,daca ti-ai tras gagica noua, cu ce ti-ai vopsit paru, ce-ti mai face pisica, etc. intr-un cuvant ii pasa.

cati dintre prietenii tai te suna sa vada ce faci?

nu, nu asa "salut, ce faci?", urmat de un sa vezi ce-am facut azi, sa-mi aduci aia, sa-mi imprumuti chestia cealalta, sa ma ajuti sa fac ceva. ci un fuckin'pur si simplu " ce mai faci?"

va scriu asta pt ca o tipa continua sa ma intrebe ce mai fac, iar eu i-am dat ignoranta in supradoze. si ma simt nasol fata de ea, pt ca nu-i raspund la telefon, si nu o fac intentionat. dar pur si simplu cand suna, nu pot raspunde sau nu-mi aud telefonu. apoi ii ascult mesaju vocal si-mi vine sa-mi dau pumni in cap. si nu-mi vine s-o mai sun inapoi pt ca mi-e rusine fata de ea.

in fine, ati prins ideea.

hey

i'm holding one of those 60 notes, you wrote "i love you" on.

do you still have the single one with "now i hate you" written down?

if you do, throw it away.

i still love you.

sentimente din ploi de vara

trebuie sa asculti piesa in timp ce citesti. [it's a must]

Silent Strike - Blue Whispers

-ai mai fost vreodata aici?

-nu. tu?

-da. dar nu aici. adica am fost si-am vizitat cetatea, dar n-am stat niciodata peste noapte, iar eu urasc hotelurile.

-hmm. ok. deci...

-deci ce?

-nu stiu.

-nici eu. e ciudat. nu-mi imaginam ca o sa innebunim amandoi si-o sa fugim. adica nu acum.

-da. cam ai dreptate. dar am mai facut asta...

-dar separat, eu de una singura, pe drumul meu, iar tu pe al tau...

am ramas pe marginea patului, inca cu paltonul pe mine. nu stiu ce era in capul meu, dar cu siguranta nu prevestea nimic cu final fericit.

el se schimba in fata mea, fara a baga de seama ca sunt si eu acolo. s-a schimbat intr-o pereche de pantaloni trei sferturi si un tricou.

-tu nu te schimbi?

-aaa, ba, ba da.

mi-am dat jos paltonu. mai ramaneau inca 2 bluze si-un maieu.

el s-a intins pe pat, uitandu-se la mine. am ramas in chiloti si-n maieu.

-ma duc sa fac dus.

-pot sa vin si eu?

-pff. nu! stai la rand.

s-a ridicat si mi-a blocat drumul spre baie. mana mea stanga ajungea pe coltul unei perini. am ridicat-o si l-am lovit. s-a uitat la mine, s-a uitat la perna, apoi... apoi am regretat ca l-am lovit cu perna. m-a trantit pe pat si mi-am primit o gramada de perne in cap, ca sa nu mai zic de degetele lui care nu incetau sa ma gadile. mi-au dat lacrimile si-ncepeam sa ma sufoc de la atata ras.

s-a oprit si m-a luat in brate.

mi-am inlaturat orice gand pesimist si am realizat ca, eram oarecum, fericita.

-serios acum. ma duc sa fac un dus.

-vin si eu.

-nu.

am fugit in baie si m-am trantit de usa, apoi am legat clanta cu un prosop, de un suport. a incercat sa deschida usa de doua ori, dar n-a prea reusit.

si uite-ma...

goala.

in fata oglinzii, imi numaram cele 5 cicatrici ce se iveau de sub sanul stang. una se intindea spre inima.

auzeam o piesa pe fundal, si-am ramas tampa, privind in gol, spre oglinda, prin mine. stiam piesa, ma ajuta mereu sa trec prin situatii dificile, ma ajuta sa trec prin linistea dupa care tanjeam.

am dezlegat prosopul si mi l-am pregatit langa cabina de dus. am dat drumu la apa, iar dusul scotea un sunet ciudat, oprind picurii sa cada.

am ramas, asteptand, apa.

m-am intors si l-am vazut stand in fata cabinei, cu usa inchisa in urma sa.

-ce... ce cauti aici?

-ti-am zis ca voi veni si eu.

uitasem ca sunt dezbracata, dar nici nu faceam ceva in privinta asta. ma uitam la el, iar el nu-si dezlipea ochii de la ai mei.

s-a asezat pe jos, in fata cabinei, punandu-si capul in palme, uitandu-se la picioare.

ma simteam goala, stoarsa de orice sentiment. stiam ca simtea ce simt eu, dar nu voiam... nu, azi, nu-l voiam nefericit.

imi venea sa plang si-mi venea sa-l iau in brate.

picurii reci m-au facut sa ma chircesc de frig. am scrasnit din dinti si-am ramas acolo, in picioare.

ma uitam spre dusul care parea nou si ma intrebam cate sute de minute am asteptat acei picuri de apa.

apoi piesa imi rasuna iar in cap.

s-a ridicat si-a intrat asa imbracat, langa mine, sub apa. m-a luat in brate si si-a asezat capul pe umarul meu.

nu stiam ce sa fac, nici ce sa zic. mi-am ridicat palma si am asezat-o pe ceafa lui, incolacindu-mi degetele in parul sau.

am ramas asa, pret de-un moment.

mi-a luat fata in palmele sale si m-a privit in ochi.

-nu m-am simtit atat de gol, niciodata. si...

-eu...

-si nici tu...

apoi buzele noastre s-au luptat cu picurii reci de apa.

mirosea a vara, iar pentru o clipa, credeam ca suntem in mijlocul unui parc, intr-o zi a lui august, fiind singurii care nu se adapostesc de ploaia de afara.

picurii calzi, care ne loveau pielea, imi umpleau golul cu prea multe sentimente, pentru a le putea distinge. dar eram fericiti...

amandoi.

sarutul a luat sfarsit.

am simtit ca ma sufoc, iar cand am deschis ochii, am realizat ca n-am fugit niciodata cu adevarat. visele inca-mi serveau camersei de forta.

plumb si nisip

era rece, iar in jurul meu era doar ceata...

eram pierduta. din nou.

auzeam aceleasi versuri, inca o data.

mi-am deschis ochii. perna alba era iar patata de sange. mi-am dus instinctiv mainile la nas. mi-am privit palmele. erau patate de sange. m-am sters si-am ramas pe spate. am simtit cum mi se umple creierul cu plumb.

am tras aer in piept si-am oftat. am inchis ochii, la loc.

-a reinceput... mult mai devreme.

simteam valul de caldura curgandu-mi pe obraz, alunecand usor printre cercei, intrandu-mi la loc, in corp, prin urechi...

am inceput sa plang fara motiv. lacrimile alea erau singura scapare din iadul in care ma trezeam in ultima perioada. vise cu oameni pe care ii iubeam, murind... acei oameni plecand din viata mea... un singur om plecand la nesfarsit, in fiecare seara.

stiu ca-l intrebasem intr-un vis, daca nu s-a saturat sa moara, dar nu mi-a raspuns. a murit. din nou... iar eu il priveam neputincioasa, paralizata pe asfaltul rece, intr-o balta de sange si o pojghita subtire de gheata.

murea mereu... muream si eu cu el... in fiecare seara.

si stiu... stiu ca n-am sa pot sa-l salvez, niciodata.

niciodata.

va muri mereu... iar eu...

eu...

eu, nu-i sunt de folos.

am deschis ochii si-am privit tavanul slab luminat. continuam sa oftez. am incercat sa ma ridic din pat, dar plumbul imi invadase tot corpul. nu puteam sa ma misc, nici sa vorbesc.

nu mai puteam sa respir.

m-am sufocat printre lacrimi si sange, si-am inchis la loc, pleoapele acoperite de plumb.

stateam in mijlocul unei oaze de lumina. priveam copii fericiti, cupluri.

am auzit valuri in spatele meu si m-am intors. am privit rasaritul si m-am simtit fericita pentru un moment. apoi, goliciunea imi invadase trupul, din nou. cerul se intuneca, prevestind o furtuna pe mare. pescarii veneau la mal, aducand trupuri goale, fara suflet. le aruncau pe mal, iar oamenii mergeau in recunoastere. copiii plangeau.

deasupra unui trup, zbura greu, un fluture galben. m-am apropiat de trup. fluturele mi s-a asezat pe umarul gol. nu indrazneam sa intorc trupul. clipeam repede, pentru ca, un nou val de lacrimi avea sa-mi sape santuri pe obraji. i-am luat mana intr-a mea. primele lacrimi imi ardeau deja fata.

iar am ajuns prea tarziu...

picuri de sange curgeau pe mainile noastre. am dus mana stanga la nas, ca sa ma sterg, sa nu-i mai patez pielea palida. ciudat a fost ca nu aveam nimic pe maini. mi-am sters fata. nu aveam sange pe ea, deloc. am privit in sus, spre cer. era rosu, ca cerul lunii februarie.

ningea.

am ridicat o patura de nisip si i-am luat trupu-n brate. ne-am invelit in firicele de scoici si sticla. lacrimile incetasera sa cada.

capul sau, se odihnea la pieptul meu. i-am privit fata... ochii lui caprui, imi fixau privirea. avea un zambet sters.

pieptu-mi era ud si cald. nu era din cauza apei, nici a ninsorii... o gaura statea in locul inimii. din ea curgea nisip rosu.

i-am incolacit bratele in jurul meu si mi-am ascuns fata in parul lui.

voiam sa plang, dar nu puteam. durerea din piept ma seca... il pierdusem din nou.

ceata se aseza in jurul nostru.

-acum, ai sa dispari, nu?

i-am inchis pleapele si i-am sarutat fruntea, cum obisnuia sa-mi faca el.

am privit cum ceata mi-l ia din brate si-am lasat-o.

mi-am strans genunchii la piept si-am ramas goala sub patura de nisip devenind una si aceeasi...

fluturele galben devenise nisip, pe umarul meu.

cele 24 de ore au luat sfarsit.