miercuri, 5 septembrie 2012
fantome
realizezi ca viata e tot acelasi drum, pe care il bati dus-intors de n mii de ori, dar tu esti atat de prost, atat de orb ca sa poti vedea asta.
si ce faci pana realizezi asta?
dai cu pumnu-n masa, spargi pereti, iti rupi oasele, rupi oase.
esti naiv, credul, fudul.
speri la o viata mai buna, ca in povesti, ca in filme ieftine, ca in carti de dragoste.
trezeste-te! toate sunt basme.
toata viata ta e la fel de reala ca mos craciun si iepurasul de paste.
si totusi o sa fie fantome atat de reale in viata ta, incat o sa crezi cu adevarat ca iubesti, ca simti, ca vrei o familie cu cineva. ca nu vrei sa se termine totul azi sau maine sau chiar ieri.
si te bucuri ca n-ai murit pana acum si te simti atat de implinit, esti atat de mandru de tine... dar esti atat de orb.
fantoma asta te seaca de energie si tu crezi ca-i dragoste. si-o sa plece si ea. o sa plece... ca toate celalalte. o sa ramai secatuit de sentimente, de viata si-o sa i te rogi oricarui zeitate sa te ia, din nou si din nou si din nou.
aceasta zeitate a ta, o sa-ti trimita cate-o fantoma din cand in cand, ca sa te faca sa te simti viu, sa fii fericit, sa nu-ti pierzi credinta si-apoi ti-o ia.
de ce?
ca sa suferi, ca "sa dai cu capu'", ca sa te doara un timp, ca mai apoi sa devii imun. ca sa devii o masina lipsita de sentimente. ca sa uiti sau pur si simplu sa te intrebi cum e sa iubesti, cum e sa fii fericit.
si cand te vei intreba cum e sa simti, dumnezeu iti va mai trimite o fantoma, ca sa te poti simti implinit. ca sa te simti din nou copil, adolescent, sa crezi ca iubesti, ca esti iubit, dar adevarul e ca nu vei fii niciodata la fel de iubit precum vei iubi tu. nu... fantomele nu iubesc, ele se hranesc cu iubirea ta. si cand te-au facut sa intelegi ca ele nu simt nimic pentru tine, te vor dobori, te vor devora si vor lasa demonii din tine sa-ti sfasaie pielea si tot ce-a mai ramas intreg din tine.
iti vor desena amintiri pe retina si-ti vor scrijeli initiale pe suflet. amintirile te vor macina, iar initialele te vor arde.
si te rogi zeului tau sa te salveze, si te rogi pentru o alta fantoma.
deschide ochii.
si tu esti o fantoma...
miercuri, 6 iunie 2012
11:56
i thought I understood it, but I didn’t… Not really.
I knew the smudgeness of it.
The eagerness of it.
The idea of it.
Of a “you and me.”
e 49.
simplu. 13.
4.
2.
noi doi.
voi bate de doua ori, sau patru?
de trei, ca-n bazme.
o femeie bruneta cam de statura mea, deschise usa. ma privea nedumerita.
-va pot ajuta cu ceva?
m-am uitat la ea si-ncercam sa-mi dau seama de ce nu ma recunoaste. am privit usa, in speranta unui numar sub vizor, dar degeaba.
nu-i raspund imediat. ridic un deget in semn de asteptare si ma intorc in jur.
ii vorbesc cand sunt cu spatele la ea.
-credeam... nu. nu. nu! stiam ca asta e usa. e etajul 8, nu?
-draga mea...
la auzul acestor cuvinte, mi-am pirdut toata frica, intorcandu-ma intr-un zambet spre ea.
-pe cine cauti?
am simtit cum ma prabusesc.
e ea. sunt sigura.
asta e usa. sunt sigura.
a uitat de mine. sunt sigura.
vreau s-o intreb de ce m-a uitat. vreau s-o intreb daca ma uraste. vreau s-o intreb daca mai are aranjamentul floral de la mine sau daca mai stie cand am servit o savarina si-un pahar de vin impreuna. vreau s-o intreb daca mai stie cat de mult ii iubeam fiul...
am privit-o in continuare, tacand din gura, torturandu-mi sufletul. am inceput sa plang. imi simteam picioarele fugind de sub mine.
liftul pornise in dreapta mea.
-mama, vezi ca vine ...
s-a oprit in spatele ei, inghitindu-si cuvintele.
-de ce? de ce n-ai zis nimic?
se intoarse spre mine, fiind mai nedumerita.
-e? e ea? s-a... s-a intors?
a dat-o la o parte si m-a luat in brate.
n-am realizat ca ma strangea la piept.
tremuram amandoi, iar eu inca o priveam pe mama sa, peste umarul sau. nu eram capabila sa clipesc sau sa vorbesc.
-shhh. calmeaza-te. e ok acum, da? nu mai plange. esti aici.
imi lipisem obrazul stang de urechea lui dreapta, simtindu-i cei doi cercei adancindu-se in piele...
de aici va las sa va imaginati fiecare ce vreti. devine mult prea personal pentru mine, asa ca nu voi continua.
momentan sunt prea instabila pe fiece plan, so bare with me.
tremuram amandoi, iar eu inca o priveam pe mama sa, peste umarul sau. nu eram capabila sa clipesc sau sa vorbesc.
-shhh. calmeaza-te. e ok acum, da? nu mai plange. esti aici.
imi lipisem obrazul stang de urechea lui dreapta, simtindu-i cei doi cercei adancindu-se in piele...
de aici va las sa va imaginati fiecare ce vreti. devine mult prea personal pentru mine, asa ca nu voi continua.
momentan sunt prea instabila pe fiece plan, so bare with me.
joi, 10 mai 2012
numb
singurul motiv pentru care m-am agatat de trecutul meu si l-am tot retrait, e pentru ca nu-l pot schimba.
iar voi, tu, eu, noi toti ne-am schimbat.
vineri, 27 aprilie 2012
n'est pas fini
iar daca totul e cum zici tu si nu mai exista nimic, te voi crede cand vom inceta sa mai simtim.
ne certasem. din nou. fara motiv, ca de obicei.
desi amandoi eram constienti ca sunt doar cateva saptamani, relatia noastra parea a dura de prea multi ani. petrecusem atat de mult timp impreuna [si totusi atat de putin], incat fiecare cearta parea a fi doar o gura de aer, de la fereasta deschisa.
si totusi, era mai usor sa ma intorc de la fereastra, stiind ca esti in spatele meu, asteptand la randul tau, gura de aer proaspat.
era trei dimineata, iar eu nu mai suportam lumea din jurul meu. distractia, muzica, lumea, pur si simplu ma zgariau pe creier. tot ce voiam e sa ajung la tine pentru a indrepta situatia.
daca nu stii despre ce vorbesc, iti voi reaminti eu:
mi-ai spus ca nu vrei sa te atasezi si totusi te deranjeaza atat de tare ca sentimentele mele nu sunt 100% doar pentru tine.
mi-ai spus ca nu vrei sa ma mai vezi.
mi-ai spus ca esti un prost...
mi-ai spus... mi-ai spus atat de multe, fara sa stii ce simt eu.
iar eu, eu te-am lasat sa crezi ce-ai vrut.
era frig in noaptea aia. era februarie si ploua.
gandul ca voi ajunge la tine, ca am pornit spre tine m-a facut sa alerg.
da, alergam de una singura, prin ploaie, intr-un oras pustiu, bantuit de noi doi tinandu-ne de mana, sarutandu-ne in fata facultatii, pe banca din parc, in inima orasului. bantuit de intalnirile noastre naive...
m-am oprit sub pod. m-am oprit si mai c-am dat inapoi, respectandu-ti dorinta de a nu ma mai vedea. apoi nu mi-a mai pasat. trebuia sa te vad, trebuia sa-ti spun cata nevoie aveam de tine, desi n-am avut niciodata nevoie cu adevarat.
eram in fata usii si ezitam. era lumina la geamul tau, iar eu inca nu stiam ce sa fac... apoi ti-am batut in geam.
mi-ai deschis usa. nu erai prea fericit sa ma vezi, sau cel putin asa voiai sa-mi dai de inteles.
m-am intins in pat langa tine si crede-ma c-am incercat, am incercat sa-ti spun cat de rau mi-a parut pentru tot, dar pur si simplu n-am avut puterea de a vorbi.
m-am aproipat sa te sarut si te-ai intors.
ti-am intors fata spre a mea, cu doua degete. te-am privit in ochi si te-am mintit.
-e ultima data...
nu mi-am terminat fraza, pentru ca nici tu, la fel cum nici eu nu credeam, nu voiam sa fie ultima data.
atunci am simtit tot ce simti pentru mine si de atunci mi-a fost frica sa-ti mai dau drumul. chiar daca mi-a fost teama ca acel sarut se va sfarsi si vom sfarsi si noi.
dar n-am sfarsit.
ne-am sarutat din nou si din nou si din nou si din nou si noi n-am sfarsit in seara aceea.
nu... n-am sfarsit ca tigarile pe care le posteam.
nu... n-am sfarsit.
m-ai tinut in brate in seara aceea.
pentru tot restul serii, m-ai tinut in brate, de parca nevoia de a fi unul langa celalalt era cu adevarat speciala.
iar eu, eu te-am crezut.
It was supposed to be an endless day
luni, 23 aprilie 2012
gravitatie
cuvintele devin atat de grele, in timp ce oamenii devin atat de usori.
imi pipaiam cu limba, obrazul interior. simteam carnea vie si sangele ce curgea din cele trei crapaturi.
ma uitam la mainile mele, la varfurile degetelor si venele de pe brate.
pulsau.
te vedeam pe tine.
te vedeam in varfurile degetelor, in palme, pe maini, pe brate.
te simteam pe umeri, pe gat, pe ceafa, pe crestet, pe frunte, in ochi, pe nas, pe obraji, pe buze, pe varful limbii, in craterul din interiorul obrazului drept, in sange...
din zambetul creat de ea, m-am trezit privind covorul de sub mine, sperand ca cei trei metri dintrei noi doi sa nu existe. sa pot sa stau cum am stat altadata, langa tine, fara ca tu sa te strambi, fara a-ti fi greu de suportat...
am ridicat privirea ca s-o intalnesc pe a ta in trecere.
ti-am privit trasaturile fetei, aducandu-mi aminte de orele in care imi placea sa te privesc dormind. cand imi placea sa cred ca voi reusi sa pot desena ceea ce vad, sa pot crea mai mult din "noi" decat ceea ce era.
m-am izbit de un zid cand am realizat ca tot ce-a fost nu e atat de diferit de ceea ce e acum, doar ca atunci nu aveam toate limitele de acum.
stii, nu-mi pasa de limitele tale, le pot sparge, le pot mototoli si le pot arunca la gunoi, dar n-o fac. daca tii minte, ti-am promis ca te voi respecta, chiar daca ai intrat in viata mea cu bocancii si-ai spart unele lucruri. am invatat sa tin la tine pentru cine esti, chiar daca nu mi-a placut.
apoi am devenit pur si simplu masochista.
ea isi bagase degetele in parul meu, masandu-mi incet crestetul capului, fruntea, tamplele, ceafa, gatul, umerii, bratele, incheieturile, palmele. simteam cum te distruge, te zdrobeste intre degetele ei si pielea mea. am profitat de asta si m-am simtit mai usoara de tine.
nu stiu de ce. chiar nu stiu de ce m-am uitat din nou spre tine. in momentul in care ti-am intalnit privirea, pentru cele 22 de secunde in care ne-am privit, am realizat ca ea nu te zdrobea, nu ma golea de tine. nu, tu nu erai pe pielea mea, ci dedesupt. tot ce facea ea, era sa te impinga in interiorul meu. sa te simt in creier, in sange, in mine.
voiam sa plec.
voiam sa tip.
voiam sa te lovesc.
voiam sa plang.
voiam sa-mi spui ca totul e bine.
voiam sa-mi spui de ce te-ai autoinvitat in viata mea, de la bun inceput.
voiam raspunsuri.
m-am ridicat si-am iesit din camera, pe langa tine, fara a te atinge, fara a inhala mirosul tau.
am iesit din intunericul din casa, intr-un soare bland.
mi-am privit picioarele si mi-am ascuns capul sub gluga.
cuvintele au devenit grele in varful degetelor.
numele tau a devenit insuportabil de greu pe varful limbii.
e un nou inceput.
-nu sunt sigura ca-l vreau.
vineri, 20 aprilie 2012
buna, din nou, celui ca mine
nu. nu vreau sa te deprim sau altceva.
si nu, nu incerc sa ma reintorc in viata ta. nu esti automatul de cafea, iar eu nu sunt fisa cu care ne vom bea cafeaua.
vreau doar sa stii ca mi-e dor de tine.
vad... vad ca ai crescut. ca am crescut amandoi, invatand lucruri fara a fi impreuna. si nu-mi place. ne-am facut planuri si ne-m promis ca vom fi impreuna in putin timp... si unde s-a ajuns?
s-a ajuns la ce te-am rugat eu sa nu faci, doar ca... da stiu, te-am rugat sa nu pleci, dar am facut-o eu.
mai stii cand ti-am zis ca esti singurul motiv pentru care as ramane? raspunsul tau n-a fost suficient de rapid, iar eu am spus DA distantei, inainte de a auzi DA-ul tau.
la naiba... abia acum realizez cat am pierdut, dar e de apreciat tot ce-am invatat.
totusi...
mi-as fi dorit sa fiu acolo cand te urci pe pervazul geamului pentru a fuma o tigara, doar ca sa-ti spun ca nu-mi convine. doar stai la etajul opt...
uite, nu-mi gasesc cuvintele, dar stiu, stiu ca vreau sa stii ce simt eu acum. nu, nu zambi, stiu ca stii, dar... nu ti-am mai spus-o de atata timp...
cat a trecut? cat timp a mai trecut...
of... vreau, vreau sa ametesc din nou de la un sarut. mi-e atat de dor de asta. sa fim in troleu, inconjuriati de ciudati care sunt mai normali ca noi, sa fie foarte cald si noua sa nu ne pese. sa stim doar ca mergem acolo, sau dincolo, fara a ne pasa c-am mai trecut pe langa cladirile astea vreodata.
mi-e dor sa-mi spun mie, insumi ca nu vreau sa fie totul un vis, apoi tu sa-mi confirmi gandul, strangandu-ma in brate.
stii, n-am spus suficient. simt eu ca n-am spus suficient, dar tu intelegi. nu? intelegi...
inca imi intelegi nebunia, nu?
p.s. a fost o plimbare de tinut minte.
si eu.
sâmbătă, 31 martie 2012
straini in noapte
vezi tu, ideea nu e ca nu te vreau inapoi, ci ca nu mai am nevoie de tine.
intru in casa si privesc multimea, inca din pragul usii. simt miros de chimicale si-mi aduc aminte de "zilele bune".
ezit.
pot face asta din nou.
iti aud vocea si ma blochez la intrarea in camera. ma intorc spre tine si ma prefac ca nu vad pe cine tii in brate.
ma uit in multime in speranta ca voi vedea un cunoscut care sa-mi sara in fata. zambesc si incep sa cred ca dumnezeu exista. cel putin alea zece minute din viata.
ajung in bucatarie si-mi rulez o tigara. sunt intrebata daca doresc sa ma intorc la vechile mele obiceiuri si refuz zambind.
treci pe langa mine privind inainte. daca tot sunt la capitolul religie iti zic sincer, mi-a zburat gandul la un asin. incep sa rad de una singura si-mi dau seama ca sunt prea obosita si prea plictisita de obiceiurile tale tampite, de tot orgoliul asta masculin, de toate copilariile pe care le faci.
ma duc sa ma spal de vopseaua colorata ramasa pe maini. ma privesti, apoi te uiti in alta parte. raman doua secunde pe hol si oftez. ma prefac, din nou, ca n-am vazut.
iti continui sarada, trecand de inca patru ori pe langa mine.
vreau sa plec acasa.
ma iriti.
ma sufoci.
ma faci sa tremur de nervi.
-buna. nu te-am vazut.
-cu siguranta.
ma iei in brate si-mi doresc sa te pocnesc. te vreau departe de mine.
spui ca revii, dar n-o faci.
n-ai facut-o nici prima data, n-o faci nici acum. de la tine ma astept la ce-i mai rau, acum.
lumea din jur incepe sa-mi intinda nervii, asa c-o iau spre casa.
drumul e mai lung de cat e de obicei. ma gandesc ca cel putin am timp pentru a evalua tot ghinionul acumulat pe ziua de azi.
intr-un final realizez c-am renuntat la doua dependente si nu pot decat sa-ti multumesc pentru cine esti si ce faci.
pana aici am mers impreuna.
de aici te descurci.
marți, 27 martie 2012
Secretul din gradina
mi-as fi dorit ca fiecare dintre voi sa fiti unde sunt eu acum, privind stelele.
sa asteptati ca din tot hexagonul asta de cer care-l vad, sa pice o stea, pentru ca am doar o singura dorinta [acum, cel putin].
joi, 22 martie 2012
ce tot atata?
mi-era putin dor de ei.
cred ca de fiecare data cand trec prin momente nasoale ma ascund intre metale. oricat de punk, dnb, dubstep sau ce pana mea mai ascult, am fost, sunt si voi ramane a metal head.
nimic nu ma calmeaza mai bine decat o muzica buna [prin muzica buna ma refer la toate ramurile rock-ului] :)
so my personal favs [mint, toate sunt]:
[nu. nu se putea fara asta ]
fuck!
de acel TU
ar trebui sa stii ca si eu pot lua decizii de una singura.
sunt propiul meu judecator.
-nu stiu. m-as bucura.
ma tineai in brate de ceva timp, de parca asta ar fi sters tot ce s-a intamplat inainte.
mi-era greu sa-ti recunosc. [sau nu]
ti-am simtit nasul ascunzandu-se dupa urechea mea stanga.
-atunci... bucura-te.
daca te-ai intrebat cum am ajuns la asta, e simplu: mi-ai cerut, ti-am dat.
mi-ai cerut sa fiu 100% cu tine. am fost, ca sa ce?
poate de data asta vei asculta, vei intelege, acum ca totul s-a terminat.
da. ai citit bine, s-a terminat.
nu mai vreau motive care nu exista pentru simplul fapt ca esti atat las [cand te credeam total opusul]. nu pot sa cred asta, dar mi-ai facut atatea chestii la care nu m-as fi asteptat pentru nimic in lume, in special venind din partea ta.
din partea prietenilor mei, ai tai, ai nostri, poate. dar nu a ta.
mi-ai demonstrat cat potential ai, mi-ai demonstrat ca n-am nevoie de altcineva, mi-ai demonstrat atatea lucruri de care am fost atat de placut surprinsa sa le gasesc in cineva care nu-i de nasul meu.
mi-a placut ce-am gasit in tine.
inca imi place ce stiu si ce-am gasit in tine.
in acel TU pe care il cunosc eu, fara ca ceilalti sa stie ca existi.
in acel TU cu care am mers la muzeu. in acea zi ploioasa si friguroasa, in care m-ai facut sa ma simt atat de bine.
stii, n-am sa uit ziua aia, ti-o spun ca sa stii...
purtai geaca ta groasa de iarna, o pereche de pantaloni de trening gri si niste bocanci.
"-hai sa mergem la muzeu.
-cum sa mergem la muzeu? eu nu merg la muzeu cu tine imbracat asa"
am ras putin in ziua aceea. am ras mai mult...
cred, cred ca atunci m-am indragostit de tine.
aha.
atunci. in ziua aia.
atunci cand m-ai asteptat pe bancuta din muzeu, mi-ai sarutat fruntea si-apoi buzele.
ti-ai inchis ochii cand m-ai sarutat. nu obisnuiai sa faci asta.
cred... cred c-ai uitat de ziua aia, nu?
stii, de fiecare data cand faceai vreo tampenie, ma gandeam la ziua aceea, sperand sa-l mai vad pe acel TU, dupa toate certile noastre. cred ca de-asta acceptam fiecare cearta, stiind ca ne vom impaca de fiecare data si voi putea sa te am din nou, pentru o seara, sau uneori chiar o zi sau doua, asa ca-n ziua petrecuta la muzeu.
patetic, dar asa e.
as mai scrie, as mai avea multe de scris, de spus, de a-ti explica de ce n-am plecat pana ieri.
ti-as spune si de ce-am ales sa renunt, dar nu vei intelege.
joi, 15 martie 2012
gara, metroul, mainile, martie.
"astazi am plecat. e un an de cand te-am lasat in gara aceea blestemata. e un an de cand te vad prin geamul sters al trenului. un an de cand ai alergat dupa tren pentru a ma saruta inca odata. un an de cand m-ai privit in ochi si m-ai alintat.
e un an, dragul meu..."
e un an, dragul meu..."
am recitit fragmentul acesta de cel putin 10 ori. la un moment dat, chiar te vedeam stand in fata mea, pe peron, privindu-ma.
m-am gandit la prima clipa in care te-am vazut, la fericirea care m-a lovit de nicaieri.
coborasem din tren cu ionut si ma gandeam c-ar trebui sa-ti trimit un mesaj, c-am ajuns. mi-am scos telefonul si m-am pus pe scris, apoi pe sters, pe scris si tot asa, pana m-am oprit pentru a arunca o privire in fata. lumea se impingea, trenurile fluierau si era destul de frig in gara de nord.
aveai o geanta sport la picioare si ma priveai zambind. ti-ai intins bratele spre mine iar eu am fugit ca un copil prost spre tine, uitand de ele mesaje.
m-ai strans in brate, apoi m-ai luat de mana si nu mi-ai mai dat drumul.
stii, chiar imi aduc aminte fiecare detaliu, mai putin numele locurilor...
gara, metroul, rudele tale, plimbarea prin mall, faza cu bluetooth-ul [o mai fac si eu din cand in cand], sarutul, furisatul in internat,cadoul, gelul tau de dus uitat in baia comuna [imi pare raaaaaau pentru asta], periutele noastre de dinti identice, colegul tau de camera enervant [care avea ceva cu ungurii], plimbarea in drum spre statie, mirosul primaverii, salata oribila de la kfc, plimbarea prin herastrau, veveritele, bagajul, gara, sarut si atat.
dar ceea ce-mi va ramane mereu tatuat pe creier va fi mirosul primaverii, zambetul tau cand ma asteptai in gara, pe tine fredonand "leben...i feel you" de la schiller si ultimul sarut. da, atunci cand ai alergat dupa tren si m-ai sarutat inainte de a se inchide usa.
apoi reintalnirea la doi ani si noua luni. atunci cand intelesesem ce s-a intamplat cu noi, cu tine, cu mine, cu nerostitele, cu deja-vu-ul continuu. gara, metroul, mainile.
cu vina mea, cu grija ta, cu nevoile noastre ce nu mai erau comune.
surprinderea, fericirea, plansul, sentimentele aruncate mult prea departe pentru a mai fi intelese. cu adio-ul sec, de care nu stiam.
cu o alta reintalnire in care am inteles ca totul a luat sfarsit.
sunt patru ani de atunci.
iti multumesc pentru tot ce m-ai invatat sa iubesc.
noi nu avem nevoie de cuvinte pentru a stii ceea ce simtim. niciodata n-am avut cu adevarat nevoie...
sâmbătă, 10 martie 2012
ciocolata albastra
se schimbase.
se schimbase totul.
acum nu ma mai intreb daca am facut bine ce-am facut. de data asta sunt sigura ca e cea mai buna alegere.
se intoarce spre mine si imi zambeste.
ma intreb daca imi citeste gandurile.
-vino aici.
isi intinde mana spre mine.
stau in pragul usii si-l privesc. ezit, doar ca sa nu-mi arat extazul care ma lovise.
sta acolo, pe salteaua pusa in mijlocul curtii din spatele casei. crapa de zi si e frig.
isi incolaceste bratul drept in jurul umerilor mei, apoi imi saruta fruntea.
-ti-e frig?
-nu.
as spune atat de multe lucruri, dar sunt muta. nu sunt in stare sa-i vorbesc, fiindu-mi frica de impactul vocii mele cu ceea ce vad, aud, simt.
noi, frigul, dimineata, cerul rosu, culorile vii, zidul din caramida, casele, cele doua pisici de pe gard, tisa din partea dreapta a gardului.
imi scot tutunul si foitele, apoi gasesc un filtru murdar pe fundul gentii. incep sa-mi rulez, fara sa-mi dau seama ca vorbesc.
-o sa privim rasaritul impreuna?
-aha. auzi, ai vrea sa fim ca ei?
ma intreaba in timp ce priveste cuplul din dreptul usii.
-nu.
-foarte bine.
-crezi?
tace.
-m-am obisnuit sa nu fim ca ei.
-dar ai vrea sa fim ca ei?
-uneori.
se ridica si se plimba in fata mea.
-doar uneori. si... ei bine, doar uneori suntem ca ei.
nu zice nimic si pleaca in casa.
afara se raceste. imi trag gluga in cap si ma intind pe salteaua murdara. imi aprind tigara si-o fumez stand pe spate.
ma gandesc ca cerul e o ciocolata mare alba si albastra. azi sunt inventatoarea ciocolatii albastre. incep sa rad si ma gandesc ca stelele sunt stafide, iar luna un biscuite mare cu martipan patat cu scrum de tigara.
-vino inauntru. o sa-ti fie frig.
-nu.
stiu ca sta in pragul usii. astept sa plece, ca sa ma pot intoarce la luna mea cu martipan si ciocolata albastra.
il aud indepartandu-se si-mi dau seama ca nu mai vreau luna cu martipan. vreau sa vina langa mine, sa abereze sau sa fie serios. vreau sa ma plimb dupa el, ca de fiecare data cand se intoarce sa stie ca sunt acolo daca are nevoie de mine.
ma ridic si-mi strang genunchii la piept.
nu mi-e frig, doar ca nu ma pot misca. gandurile ma storc de energia fizica si simt ca o iau razna.
nu vreau sa renunt la asta.
imi scot telefonul si ma decid sa sun acasa. acasa, dar nu chiar acasa.
el revine si ma saruta, reamintindu-mi ca sunt aici, nu acasa.
ma bucur de el si-mi pare rau de vocea cunoscuta si atat de draga mie, de acasa.
imi dau seama ca acasa nu mai exista...de ceva timp.
inchid telefonul si-l vad stand in prag, zambind.
apoi, incep sa ma simt acasa.
se schimbase totul.
acum nu ma mai intreb daca am facut bine ce-am facut. de data asta sunt sigura ca e cea mai buna alegere.
se intoarce spre mine si imi zambeste.
ma intreb daca imi citeste gandurile.
-vino aici.
isi intinde mana spre mine.
stau in pragul usii si-l privesc. ezit, doar ca sa nu-mi arat extazul care ma lovise.
sta acolo, pe salteaua pusa in mijlocul curtii din spatele casei. crapa de zi si e frig.
isi incolaceste bratul drept in jurul umerilor mei, apoi imi saruta fruntea.
-ti-e frig?
-nu.
as spune atat de multe lucruri, dar sunt muta. nu sunt in stare sa-i vorbesc, fiindu-mi frica de impactul vocii mele cu ceea ce vad, aud, simt.
noi, frigul, dimineata, cerul rosu, culorile vii, zidul din caramida, casele, cele doua pisici de pe gard, tisa din partea dreapta a gardului.
imi scot tutunul si foitele, apoi gasesc un filtru murdar pe fundul gentii. incep sa-mi rulez, fara sa-mi dau seama ca vorbesc.
-o sa privim rasaritul impreuna?
-aha. auzi, ai vrea sa fim ca ei?
ma intreaba in timp ce priveste cuplul din dreptul usii.
-nu.
-foarte bine.
-crezi?
tace.
-m-am obisnuit sa nu fim ca ei.
-dar ai vrea sa fim ca ei?
-uneori.
se ridica si se plimba in fata mea.
-doar uneori. si... ei bine, doar uneori suntem ca ei.
nu zice nimic si pleaca in casa.
afara se raceste. imi trag gluga in cap si ma intind pe salteaua murdara. imi aprind tigara si-o fumez stand pe spate.
ma gandesc ca cerul e o ciocolata mare alba si albastra. azi sunt inventatoarea ciocolatii albastre. incep sa rad si ma gandesc ca stelele sunt stafide, iar luna un biscuite mare cu martipan patat cu scrum de tigara.
-vino inauntru. o sa-ti fie frig.
-nu.
stiu ca sta in pragul usii. astept sa plece, ca sa ma pot intoarce la luna mea cu martipan si ciocolata albastra.
il aud indepartandu-se si-mi dau seama ca nu mai vreau luna cu martipan. vreau sa vina langa mine, sa abereze sau sa fie serios. vreau sa ma plimb dupa el, ca de fiecare data cand se intoarce sa stie ca sunt acolo daca are nevoie de mine.
ma ridic si-mi strang genunchii la piept.
nu mi-e frig, doar ca nu ma pot misca. gandurile ma storc de energia fizica si simt ca o iau razna.
nu vreau sa renunt la asta.
imi scot telefonul si ma decid sa sun acasa. acasa, dar nu chiar acasa.
el revine si ma saruta, reamintindu-mi ca sunt aici, nu acasa.
ma bucur de el si-mi pare rau de vocea cunoscuta si atat de draga mie, de acasa.
imi dau seama ca acasa nu mai exista...de ceva timp.
inchid telefonul si-l vad stand in prag, zambind.
apoi, incep sa ma simt acasa.
vineri, 2 martie 2012
nevoi speciale
m-am pierdut in ganduri atat de albastre, transformandu-mi inima-n scrumiera.
priveam tuburile de ketchup de pe masa. numarasem deja 6 miezuri langa mana lui si 3 langa a mea. pe fundal auzeam o piesa de la adele.
mi-am ridicat privirea spre el si m-a pufnit rasul.
-piesa asta e perfecta pentru ce se intampla acum. e asa... o drama.
apoi am realizat ca eu chiar aveam de pierdut, cand in sfarsit luasem o decizie asupra careia nu mai aveam niciun drept.
-decizia nu-mi mai apartine, nu-i asa?
-nu stiu. e treaba voastra.
-spune-mi.
-nu. e treaba voastra.
-am sa merg pana la el.
-acum?
-da.
-e ora 2 noaptea, esti nebuna?
i-am zambit.
-nu raspunde. a fost o intrebare retorica. chiar ai sa mergi?
-da. stii, maine poate fi prea tarziu... sau altcineva.
-stai, tu... tu ce vrei?
-tu ce zici?
-nu vreau sa...
-mda. asa e. oricum, voi respecta orice decizie va lua.
-okay. gata. suna-l si spune-i ca mergi.
-nu.
-ce nu? nu mai mergi?
-ba da, dar nu-l sun.
m-am ridicat de la masa atat de sigura pe mine. mi-am privit reflexia in geamul din spatele lui si mi-am dat seama ca toata speranta mea, era la fel de stearsa ca si eu, cea dinaintea mea.
-uite... am plecat.
-succes.
am intins mana spre cea stearsa si-am apucat manerul rece. apoi m-am uitat pe mine, acolo, in geamul unui fast food si-am luat-o incet spre locuinta lui, situata in celalalt capat al orasului.
mi-am aprins o tigara si-am inhalat fumul alaturi de aerul rece si umed al angliei. m-am oprit si m-am intors in spate, privind spre parcul in care ne-am decis sa ne intalnim in mijlocul noptii.
era frig, el mirosea a whiskey si se scuza pentru asta. eu rulam niste tigari, tremurand de frig, incercand sa-l conving ca nu mi-e frig.
m-am intors inapoi la drum, zambind.
-imi aduc aminte de acele cateva ore, dinainte de scoala. noaptea noastra placebo...
mi-as fi dorit sa stiu dinainte...
ma gandeam cum ii voi spune, fara sa fiu o ipocrita ca si ultima data, ca am nevoie de el. el nu va intelege ca eu m-am schimbat complet intr-o saptamana, intr-o singura seara. viata mea luase o intorsatura atat de neasteptata, incat el si ei doi pareau a fi singurii oameni capabili sa inteleaga.
-nu mi-e frica de cine am fost, ci de cine sunt acum, daca n-ai fi tu. ideea e ca oricum, nu-mi vad prezentul fara voi trei, dar tu, tu trebuie sa stii.
am realizat ca imi vorbeam mie, cu barbia ascunsa-n esarfa de la gat. mi-am ridicat ochii din pamant si-am privit orasul gol. apoi m-am pierdut in peisajul trist.
nu stiu cand am ajuns in fata usii sale si nici cum. drumul dintre casele noastre dura mai multe ganduri rele si prea putine bune.
mi-era frig.
ascultam placebo.
si el era aici.
am ramas acolo cateva clipe, pana mi-am facut curaj sa bat in geamul sau, de langa intrare.
-credeam ca n-ai sa mai vii.
vineri, 17 februarie 2012
marți, 14 februarie 2012
this picture
am inceput sa vad abia dupa ce mi-am inchis ochii.
vocea lui molko imi rasuna in urechi. ma chinuiam sa-mi fac proiectul pentru a doua zi, la arhitectura. apoi mi-am adus aminte ca ai fi stat acolo, in camera cu mine pana mi-as fi terminat proiectul, doar ca sa-mi zici ca e total gresit.
am privit desenul si-am oftat.
tu n-ai fi vrut sa ascultam Placebo, dar ai fi ascultat pentru ca imi plac mie. tu mi-ai fi spus ca lucrarile mele nu sunt bune si ca pot mai mult, iar eu m-as fi enervat. tu m-ai fi luat in brate si eu as fi sperat sa te aud spunandu-mi acele cuvinte, uitand ca m-ai scos din sarite.
m-am intins dupa tutun si-am inceput sa-mi rulez o tigara. am tras primul fum in piept. are un gust absolut groaznic. am inchis ochii si-am inceput sa-ti reascult vocea. pentru o clipa, eram acasa.
am simtit doua brate incolacindu-se in jurul umerilor mei si abia atunci,m-am rupt din trecut. mi-am dat capul pe spate si m-am uitat in ochii lui fara sa spun un cuvant. a ramas asa, cercetandu-mi privirea, incercand sa desluseasca ce-mi trece prin minte.
n-a vorbit.
n-am vorbit, dar i-am citit nevoia de a sti.
dragul meu, TU nu vei fi niciodata EL. niciodata...
am privit-o stand pe patul meu. purta o pereche de chiloti alb cu mov si tricoul meu in dungi alb-negru. fuma o tigara si se temea de privirea mea. se juca cu un fir de-al ei de par, cazut pe asternut.
-stii, imaginea asta am s-o tin minte toata viata...
s-a intors spre mine cu ochii mari, incercand sa-mi ceara mai multe detalii fara a vorbi. dar eu, eu voiam s-o aud vorbind.
-asa cum?
-asa cum esti acum: in tricoul meu, fumand o tigara, cu lumina pala venind in spate, cu fumul din camera, stii? asa... asa, cum esti tu.
-ce-ti veni?
-nimic. voiam doar sa stii.
apoi i-am sarutat genunchiul drept.
nu si-a dezlipit privirea de la mine. mi-a pus palma pe obraz, apoi mi-a desenat conturul tamplei cu buricele degetului. s-a aplecat si mi-a sarutat buzele, inchizandu-si ochii. m-am intrebat pe cine vedea cand ii inchidea...
mi-a sarutat fruntea apasat, apoi varful nasului usor. s-a tras inapoi si m-a privit inca o data. de data asta, avea privirea unui copil. a zambit.
-mi-a fost dor de tine.
am inchis ochii si l-am sarutat, iar tu, n-ai mai existat in prezentul meu.
vocea lui molko imi rasuna in urechi. ma chinuiam sa-mi fac proiectul pentru a doua zi, la arhitectura. apoi mi-am adus aminte ca ai fi stat acolo, in camera cu mine pana mi-as fi terminat proiectul, doar ca sa-mi zici ca e total gresit.
am privit desenul si-am oftat.
tu n-ai fi vrut sa ascultam Placebo, dar ai fi ascultat pentru ca imi plac mie. tu mi-ai fi spus ca lucrarile mele nu sunt bune si ca pot mai mult, iar eu m-as fi enervat. tu m-ai fi luat in brate si eu as fi sperat sa te aud spunandu-mi acele cuvinte, uitand ca m-ai scos din sarite.
m-am intins dupa tutun si-am inceput sa-mi rulez o tigara. am tras primul fum in piept. are un gust absolut groaznic. am inchis ochii si-am inceput sa-ti reascult vocea. pentru o clipa, eram acasa.
am simtit doua brate incolacindu-se in jurul umerilor mei si abia atunci,m-am rupt din trecut. mi-am dat capul pe spate si m-am uitat in ochii lui fara sa spun un cuvant. a ramas asa, cercetandu-mi privirea, incercand sa desluseasca ce-mi trece prin minte.
n-a vorbit.
n-am vorbit, dar i-am citit nevoia de a sti.
dragul meu, TU nu vei fi niciodata EL. niciodata...
am privit-o stand pe patul meu. purta o pereche de chiloti alb cu mov si tricoul meu in dungi alb-negru. fuma o tigara si se temea de privirea mea. se juca cu un fir de-al ei de par, cazut pe asternut.
-stii, imaginea asta am s-o tin minte toata viata...
s-a intors spre mine cu ochii mari, incercand sa-mi ceara mai multe detalii fara a vorbi. dar eu, eu voiam s-o aud vorbind.
-asa cum?
-asa cum esti acum: in tricoul meu, fumand o tigara, cu lumina pala venind in spate, cu fumul din camera, stii? asa... asa, cum esti tu.
-ce-ti veni?
-nimic. voiam doar sa stii.
apoi i-am sarutat genunchiul drept.
nu si-a dezlipit privirea de la mine. mi-a pus palma pe obraz, apoi mi-a desenat conturul tamplei cu buricele degetului. s-a aplecat si mi-a sarutat buzele, inchizandu-si ochii. m-am intrebat pe cine vedea cand ii inchidea...
mi-a sarutat fruntea apasat, apoi varful nasului usor. s-a tras inapoi si m-a privit inca o data. de data asta, avea privirea unui copil. a zambit.
-mi-a fost dor de tine.
am inchis ochii si l-am sarutat, iar tu, n-ai mai existat in prezentul meu.
miercuri, 8 februarie 2012
un proces din sticla
eu am mintit o data, iar tu tot timpul.
iesisem de la biblioteca.
m-am izbit de zidul de frig dinafara cladirii. m-am asezat pe bordura de langa scarile din fata facultatii de psihologie.
mi-am scos tutunul, foitele si filtrele. mi-am rulat doua tigari: una pentru acum si una pentru urmatorul loc care avea sa-mi aduca aminte de tine.
-aici a inceput totul. pe scarile astea te-am cunoscut. aceasta e ultima cladire in care am intrat ca un cuplu, tinandu-ne de maini, mintindu-ne frumos.
mi-am aprins prima tigara si mi-am luat blocul de desen sub brat. apoi am pornit spre casa.
tigara mi se stinse in locul in care ne oprisem o data, ca sa ne rulam cate-o tigara. mi-am reaprins tigara si mi-am vazut de drum.
am trecut pe langa pizzeria in care ma asteptai intr-o seara, pe cand eu eram intr-un magazin incercand sa-mi fac curaj pentru a vorbi cu mama ta.
un tip de culoare ma oprise sa-mi ceara un foc. incerca sa inceapa o conversatie cu mine, dar l-am lasat vorbind. probabil m-a injurat, dar vocea ta rasuna mult mai tare in capul meu.
am ajuns langa parcul in care aveam sa-ti scriu, candva, din biscuiti si alune, ca te iubesc. veveritele aveau sa culeaga literele si sa pastreze secretul nostru peste iarna.
-n-a fost. nici nu va fi.
m-am decis s-o iau pe scurtatura. trecusem de fosta mea locuinta, acolo unde ne-am sarutat prima data, unde ne-am tras-o prima data, unde ti-am spus prima data "te iubesc", unde ne-am facut planuri de a ne muta impreuna, unde ne-am facut planuri pentru un viitor scurt impreuna. acolo unde au inceput toate minciunile.
am ajuns la intersectia de la care m-am intors intr-o seara, speriata. te cautam. ai intarziat aproape o ora, iar eu ma panicasem. m-am intors smiorcaindu-ma, gandindu-ma la ce-a fost mai rau. te-am vazut la coltul strazii si-am luat-o la fuga spre tine. ai ras, m-ai strans in brate si te-ai bucurat ca mi-am facut griji pentru tine. apoi mi-ai sarutat fruntea si mi-ai spus ca n-am de ce sa-mi fac griji. vei fi mereu acolo.
-o alta minciuna.
imi doream atat de mult sa ma intorc si sa te vad acolo. m-am oprit si mi-am ridicat privirea din pamant. m-am uitat in fata si-am scrasnit din dinti.
-a fost ultima data cand mi-am facut griji pentru tine iar acum e ultima data cand imi va trece prin cap sa ma intorc spre tine. daca ma intorc acum, ma voi uita mereu la ce-a fost intre noi, la... noi.
mi-am scos a doua tigara si am aprins-o.
mi-am continuat drumul zambind.
-mi-ai reprosat ca te-am mintit, cand tu aveai nevoie doar de un motiv pentru a-ti termina jocul. nu se pune problema minciunii mele puerile, ci a lipsei tale de curaj. te-am lasat sa ma calci in picioare si sa faci ce vrei din mine. ai fost prima persoana careia i-am permis asta, prima persoana cu care am facut atat de multe lucruri pentru prima data, incat acum, sincer, stau si ma gandesc, dracului, UNDE MI-A FOST CAPUL? dar dragul meu, esti si ultima persoana care a facut ce-a facut. problema e ca nu ma cunosti si nici nu te-ai sinchisit in a ma cunoaste cu adevarat. daca ai fi incercat, acum ai fi stiut ce gandesc si unde ti-e locul.
tigara mi se stinse in dreptul unei intersectii oribile.am reaprins-o inainte de a traversa. ideea e ca la intersectia asta, nu stii niciodata de unde vine sau merge o masina. am pus piciorul pe sosea, apoi am auzit motorul masinii de dupa colt. m-am tras inapoi si-am asteptat sa treaca. am ramas acolo, pana cand jarul tigarii mi-a ars degetele. te-am privit tinandu-ma de mana, mergand spre taraba cu legume. m-am trezit ca mergeam in spatele nostru, urmarind povestea noastra.
tipul de la taraba imi spulberase visul.
-unde e prietenul tau? intotdeauna veneati impreuna aici.
l-am privit tampa, incercand sa-mi caut cuvintele.
-nu mai e.
-dar ce s-a intamplat?
-ah nu. nu. dumnezeule. nu. pai, nu mai e aici. atata tot.
-si cum merge relatia?
-nu mai merge. atat tot.
apoi am plecat, lasandu-l sa-mi vorbeasca.
ajunsa in fata casei, mi-am propus sa nu mai fiu cine am fost.
niciodata.
-priveste ciuburile din portofelul tau. sper sa te tai in ele.
duminică, 5 februarie 2012
azi voi fi tu
radea.
tipa.
canta.
dansa venind spre mine, in rochia ei alba patata cu sange.
zambea.
-bine te-am regasit. la fel ca si aseara, ca si alaltaseara, si ca in celalalte seri, in care el n-a fost acolo sa te mai protejeze. mi-a fost dor sa te tarasc prin chin si haos. uite, stiu un joc nou...
m-a prins de maini si m-a murdarit de sange.
-ah, stai linistita, e sangele tau. porti o gaura in piept, nu o inima.
Shawn ma prinse de umeri.
-trezeste-te! trezeste-te! ninge!
am deschis ochii brusc. il priveam buimacita, uitand ca mi-am petrecut cel putin ultimile 30 de ore in casa lui.
-poftim? cum sa ninga? aici nu ninge.
-ba daaaaaa! ninge!
il priveam, uitand de ultimile ore pline de tortura. zambea, din ochi, din buze. mi-a sarutat fruntea si s-a uitat lung in ochii mei.
-vrei cafea?
-n-nu.
-ti-e foamne?
-nu.
-esti bine?
-da...
-vrei sa mai dormi?
-putin.
-eu ma duc pana la...
-nu! ramai aici. stai pe pat pana adorm. te rog.
-dar trebuie sa... hai nu fii copil!
mi-am tras plapuma in cap, sperand sa intre in joc. sperand sa fie si el copil.
am auzit usa inchizandu-se.
-eu sunt un copil... cu nevoi.
am privit tavanul sperand sa se deformeze, devenind cerul de afara. sa ninga. sa ninga peste noul pat strain. sa ninga si sa-mi fie frig si pe dinafara.
am auzit-o strigandu-ma inapoi pe campul ei de joaca. ea voia sa se joace cu mine.
m-am ridicat si mi-am tras tenisii jerpeliti in picioare. apoi mi-am adus aminte ca afara ninge, iar mie imi va fi frig.
m-am gandit la mama. oare ei ii e rusine de mine?
am zambit si m-am gandit ca mama, e tot mama.
ma indreptam spre baie. am trecut prin sufrageria plina de mizerii si m-am uitat spre masa, sperand sa gasesc o tigara, sau putin tutun ca sa-mi rulez una. n-am gasit.
ajunsa in baie, m-am gandit la ceva pastile, pentru durerea mea de cap. in baie nu era niciun dulap. m-am lipit de usa si m-am privit in oglinda.
aveam parul lipit de fata, iar cearcanele erau ascunse sub pungile de sub ochi. toata fata imi era umflata de somn.
-oare cate ore am dormit?
m-am prins de ghiuveta murdara si m-am uita spre scurgere. era pasta de dinti si sange si nu vreau sa stiu de la ce erau celalte pete. am prins robinetul pentru apa rece cu doua degete si l-am invartit depunand un efort mare. apa incepuse sa curga.
am ridicat ochii, spre oglinda.
-nu mai vreau asta. nu mai vreau nimic. vreau sa ma intorc acasa stiind ca ma astepti, stiind ca ma vei ierta o singura data, fara sa-mi ceri detalii. sa ma ierti pentru ce n-am facut. sa nu ma mai ierti a doua oara, ca sa nu mai trebuiasca sa-ti cer iertare. ca sa nu-mi mai cer iertare in fata nimanui, de acum incolo. niciodata. ni ci o da ta. nici-o-da-ta.
am luat apa rece in palme. mi-am lins buza sparta si-am simtit usurimea patrunzand in tot corpul. mi-am tras nasul si-am simtit un gust amarui alunecandu-mi pe gat. am inceput sa transpir. mi-am spalat fata cu apa rece si-am simtit cum intra frigul in mine.
am iesit din baie fara a ma mai privi in oglinda.
am pasit hotarata si goala pe dinauntru, stiind ca acasa nu ma asteapta nimeni. nimeni inafara de tricoul tau, uitat pe perna mea.
shawn intrase in casa.
-vrei sa ne plimbam?
-nu.
-stam aici?
-nu.
-dar?
-merg acasa.
-atunci ne vedem maine.
-desigur.
i-am luat un hanorac, apoi mi-am tras haina pe mine. m-a condus pana la usa. am pasit in zapada, apoi mi-am bagat mainile in neaua asezata pe masina din fata casei. m-am intors si-am aruncat in el, razand.
-ai sa mi-o platesti.
-maine.
am plecat, uitandu-ma inapoi abia la coltul strazii. nu mai era acolo.
poate ca toate se intampla cu un motiv.
ti-am luat tricoul in palme.
azi nu voi mai dormi cu el in brate.
azi il voi imbraca.
azi voi fi tu.
azi voi fi si eu libera.
azi voi cauta geniul din mine si voi uita ca pot iubi.
azi ma intorc la cine nu am fost niciodata.
tipa.
canta.
dansa venind spre mine, in rochia ei alba patata cu sange.
zambea.
-bine te-am regasit. la fel ca si aseara, ca si alaltaseara, si ca in celalalte seri, in care el n-a fost acolo sa te mai protejeze. mi-a fost dor sa te tarasc prin chin si haos. uite, stiu un joc nou...
m-a prins de maini si m-a murdarit de sange.
-ah, stai linistita, e sangele tau. porti o gaura in piept, nu o inima.
Shawn ma prinse de umeri.
-trezeste-te! trezeste-te! ninge!
am deschis ochii brusc. il priveam buimacita, uitand ca mi-am petrecut cel putin ultimile 30 de ore in casa lui.
-poftim? cum sa ninga? aici nu ninge.
-ba daaaaaa! ninge!
il priveam, uitand de ultimile ore pline de tortura. zambea, din ochi, din buze. mi-a sarutat fruntea si s-a uitat lung in ochii mei.
-vrei cafea?
-n-nu.
-ti-e foamne?
-nu.
-esti bine?
-da...
-vrei sa mai dormi?
-putin.
-eu ma duc pana la...
-nu! ramai aici. stai pe pat pana adorm. te rog.
-dar trebuie sa... hai nu fii copil!
mi-am tras plapuma in cap, sperand sa intre in joc. sperand sa fie si el copil.
am auzit usa inchizandu-se.
-eu sunt un copil... cu nevoi.
am privit tavanul sperand sa se deformeze, devenind cerul de afara. sa ninga. sa ninga peste noul pat strain. sa ninga si sa-mi fie frig si pe dinafara.
am auzit-o strigandu-ma inapoi pe campul ei de joaca. ea voia sa se joace cu mine.
m-am ridicat si mi-am tras tenisii jerpeliti in picioare. apoi mi-am adus aminte ca afara ninge, iar mie imi va fi frig.
m-am gandit la mama. oare ei ii e rusine de mine?
am zambit si m-am gandit ca mama, e tot mama.
ma indreptam spre baie. am trecut prin sufrageria plina de mizerii si m-am uitat spre masa, sperand sa gasesc o tigara, sau putin tutun ca sa-mi rulez una. n-am gasit.
ajunsa in baie, m-am gandit la ceva pastile, pentru durerea mea de cap. in baie nu era niciun dulap. m-am lipit de usa si m-am privit in oglinda.
aveam parul lipit de fata, iar cearcanele erau ascunse sub pungile de sub ochi. toata fata imi era umflata de somn.
-oare cate ore am dormit?
m-am prins de ghiuveta murdara si m-am uita spre scurgere. era pasta de dinti si sange si nu vreau sa stiu de la ce erau celalte pete. am prins robinetul pentru apa rece cu doua degete si l-am invartit depunand un efort mare. apa incepuse sa curga.
am ridicat ochii, spre oglinda.
-nu mai vreau asta. nu mai vreau nimic. vreau sa ma intorc acasa stiind ca ma astepti, stiind ca ma vei ierta o singura data, fara sa-mi ceri detalii. sa ma ierti pentru ce n-am facut. sa nu ma mai ierti a doua oara, ca sa nu mai trebuiasca sa-ti cer iertare. ca sa nu-mi mai cer iertare in fata nimanui, de acum incolo. niciodata. ni ci o da ta. nici-o-da-ta.
am luat apa rece in palme. mi-am lins buza sparta si-am simtit usurimea patrunzand in tot corpul. mi-am tras nasul si-am simtit un gust amarui alunecandu-mi pe gat. am inceput sa transpir. mi-am spalat fata cu apa rece si-am simtit cum intra frigul in mine.
am iesit din baie fara a ma mai privi in oglinda.
am pasit hotarata si goala pe dinauntru, stiind ca acasa nu ma asteapta nimeni. nimeni inafara de tricoul tau, uitat pe perna mea.
shawn intrase in casa.
-vrei sa ne plimbam?
-nu.
-stam aici?
-nu.
-dar?
-merg acasa.
-atunci ne vedem maine.
-desigur.
i-am luat un hanorac, apoi mi-am tras haina pe mine. m-a condus pana la usa. am pasit in zapada, apoi mi-am bagat mainile in neaua asezata pe masina din fata casei. m-am intors si-am aruncat in el, razand.
-ai sa mi-o platesti.
-maine.
am plecat, uitandu-ma inapoi abia la coltul strazii. nu mai era acolo.
poate ca toate se intampla cu un motiv.
ti-am luat tricoul in palme.
azi nu voi mai dormi cu el in brate.
azi il voi imbraca.
azi voi fi tu.
azi voi fi si eu libera.
azi voi cauta geniul din mine si voi uita ca pot iubi.
azi ma intorc la cine nu am fost niciodata.
miercuri, 1 februarie 2012
intre zero virgula cinci si unu
tu esti adevarul, nu eu.
mi-am ridicat picioarele pe perete si ma uitam la tapetul kitschos de un roz spalacit imbibat cu nicotina si modele florale prost structurate.
mi-am ridicat picioarele pe perete si ma uitam la tapetul kitschos de un roz spalacit imbibat cu nicotina si modele florale prost structurate.
au dat boxele mai tare, apoi s-au intins si ei langa mine in pat.
mi-am intors fata spre persoana din stanga mea. un tip tuns scurt, brunet, cu buze carnoase, trasaturi fine si frumos conturate. s-a intors si el spre mine.
parea un om frumos. apoi l-am privit pret de cateva clipe incercand sa-mi dau seama ce anume il face frumos.
si-a apropiat fata de a mea. eram constienta de ce va urma, dar spre surprinderea mea a ezitat. si-a lasat barbia in jos si mi-a sarutat umarul, privindu-ma in ochi. am uitat sa clipesc, privindu-l.
si-a apropiat fata de a mea. eram constienta de ce va urma, dar spre surprinderea mea a ezitat. si-a lasat barbia in jos si mi-a sarutat umarul, privindu-ma in ochi. am uitat sa clipesc, privindu-l.
piesa se terminase. toti stateam in liniste pana cand el si ea din partea mea dreapta, au inceput sa susoteasca povesti despre oameni celebrii care au murit din cauza supradozelor.
am ras.
m-am ridicat si-am mai pus o piesa, apoi am iesit din camera. am traversat cei doi metri de hol si m-am trantit pe canapeaua din sufragerie. pielea crem al canapelei se lipea de pielea mea olivie. am auzit pasi, dar nu mi-am ridicat fata din perna.
am ras.
m-am ridicat si-am mai pus o piesa, apoi am iesit din camera. am traversat cei doi metri de hol si m-am trantit pe canapeaua din sufragerie. pielea crem al canapelei se lipea de pielea mea olivie. am auzit pasi, dar nu mi-am ridicat fata din perna.
-de ce trebuie sa ajunga o alta persoana decat Acea persoana, sa tina la tine incat Acea persoana sa inteleaga ce are de pierdut?
-p-p-poftim?
- nimic. lasa.
am simtit ca s-a asezat pe canapea, in dreptul picioarelor mele. mi-am ridicat fata de pe pielea lipicioasa. m-am asezat turceste, iar el si-a ridicat un picior peste genunchi.
-spune-mi.
-nu. lasa. o sa-ti explic intr-o zi si o sa intelegi tu.
-bine.
m-a privit curios cu ochii lui mari. caprui spre verde. a zambit, apoi s-a uitat spre masuta din fata noastra.
m-a privit curios cu ochii lui mari. caprui spre verde. a zambit, apoi s-a uitat spre masuta din fata noastra.
-ti-as mai spune ceva, dar suna prea siropos, prea pueril.
-spune-mi.
-nu! nu. iti voi spune, dar nu acum.
-hai, te rog, spune-mi. tot asa incepi. ma faci curioasa apoi ma lasi suspendata-n aer.
a ras si s-a uitat spre tavan. chiar nu voia sa-mi spuna. apoi m-a privit cu un aer serios.
-stii, te-am vazut aseara.
-normal ca m-ai vazut. am iesit toti impreuna.
-nu. nu despre asta vorbeam.
-dar?
-cand credeai ca toti dormim, ei bine, eu... eu nu dormeam. te-am vazut atat de fericita zilele astea, apoi dintr-o data totul a fost altfel. totul incepand de aseara.
-nu inteleg la ce te referi. sunt exact la fel ca si ieri.
-nu! tocmai asta e. nu esti. aseara te-ai ridicat din pat si te-ai pus la calculator. n-ai mai respirat. pana si dupa muschii spatelui ti-am vazut reactia. apoi te-ai lasat dusa de val...
-nu. nu, nu ma asteptam la asa ceva. atata tot.
-deci e adevarat, nu? s-a terminat?
-nu stiu.
si-a intins bratele spre mine, ca un copil.
-haide! ai nevoie de o imbratisare.
n-am putut ezita. aveam nevoie de acea imbratisare mai mult decat aerul care-l respiram.
mi-am ascuns fata in pieptul lui si l-am strans tare in brate, cateva clipe.
-doare?
-da.
-il iubeai?
-da.
-nu vrei sa vorbim despre cele intamplate?
-nu.
a oftat si m-a strans mai tare in brate. atunci am realizat ce-l facea atat de frumos.
mi-era frica, dar i-as fi urlat in urechi toata povestea, tot basmul acela nenorocit cu un final prost.
thea intrase in casa, trantind usa zgomotos. si-a bagat capul in sufragerie si a inceput sa chicoteasca.
-chiar ma intrebam cand se va intampla. hai! dincolo.
-la ce se refera?
-pai, stii la ce se refera.
-nu. eu ma refer la prima parte.
-ah. pai nu stiu. oricum hai sa mergem dincolo.
m-a prins de mana si-am mers intr-o calatorie lunga, pana in cealalta camera.
m-am uitat la ceilalti. m-am uitat la el. m-am uitat la mana mea ce se agata de a lui.
s-a uitat la ei. s-a uitat la mine. s-a uitat la mana lui pe care o tineam cu atata nevoie.
-hai. o sa fie bine, o mica perioada de timp. dar o putem prelungi, cat de cat. mi-e dor sa te vad zambind cu adevarat.
m-am uitat spre masa si-am pornit spre ea.
am privit jumatatile care imi vor reintregi fericirea... pentru un timp.
e i .
v i s e l e .
s i u n a l t e l.
apoi am cazut...
-stii, te-am vazut aseara.
-normal ca m-ai vazut. am iesit toti impreuna.
-nu. nu despre asta vorbeam.
-dar?
-cand credeai ca toti dormim, ei bine, eu... eu nu dormeam. te-am vazut atat de fericita zilele astea, apoi dintr-o data totul a fost altfel. totul incepand de aseara.
-nu inteleg la ce te referi. sunt exact la fel ca si ieri.
-nu! tocmai asta e. nu esti. aseara te-ai ridicat din pat si te-ai pus la calculator. n-ai mai respirat. pana si dupa muschii spatelui ti-am vazut reactia. apoi te-ai lasat dusa de val...
-nu. nu, nu ma asteptam la asa ceva. atata tot.
-deci e adevarat, nu? s-a terminat?
-nu stiu.
si-a intins bratele spre mine, ca un copil.
-haide! ai nevoie de o imbratisare.
n-am putut ezita. aveam nevoie de acea imbratisare mai mult decat aerul care-l respiram.
mi-am ascuns fata in pieptul lui si l-am strans tare in brate, cateva clipe.
-doare?
-da.
-il iubeai?
-da.
-nu vrei sa vorbim despre cele intamplate?
-nu.
a oftat si m-a strans mai tare in brate. atunci am realizat ce-l facea atat de frumos.
mi-era frica, dar i-as fi urlat in urechi toata povestea, tot basmul acela nenorocit cu un final prost.
thea intrase in casa, trantind usa zgomotos. si-a bagat capul in sufragerie si a inceput sa chicoteasca.
-chiar ma intrebam cand se va intampla. hai! dincolo.
-la ce se refera?
-pai, stii la ce se refera.
-nu. eu ma refer la prima parte.
-ah. pai nu stiu. oricum hai sa mergem dincolo.
m-a prins de mana si-am mers intr-o calatorie lunga, pana in cealalta camera.
m-am uitat la ceilalti. m-am uitat la el. m-am uitat la mana mea ce se agata de a lui.
s-a uitat la ei. s-a uitat la mine. s-a uitat la mana lui pe care o tineam cu atata nevoie.
-hai. o sa fie bine, o mica perioada de timp. dar o putem prelungi, cat de cat. mi-e dor sa te vad zambind cu adevarat.
m-am uitat spre masa si-am pornit spre ea.
am privit jumatatile care imi vor reintregi fericirea... pentru un timp.
e i .
v i s e l e .
s i u n a l t e l.
apoi am cazut...
luni, 30 ianuarie 2012
monolog de toamna - epilog
am simtit o caldura sufocanta, apoi miros de ars, de mortaciune. m-am intors spre scena.
ei, voi, erati scrum.
el cel cu bucle negre ma privea pe mine, cea cu breton rosu, arzand.
eu cea cu bucle dezordonate il priveam pe el, cel cu bucle negre arzand.
eu ma priveam arzand.
ei cei in negru se topeau, devenind plumb, apoi intrand in podea.
mi-am privit pielea sfasiata atingand podeaua calda, mi-am imaginat cate infectii voi suferi de la toata ura din oamenii imbracati in negru.
mi-am imaginat ca toata scena asta, e doar o parte din mine, sau poate toata fiinta mea. v-am lasat pe toti sa ardeti. mi-am provocat rau de una singura atata timp. mi-am ars ultimile doua masti: ura si neutralitatea.
-dar am pierdut atatea. teatrul 74 nici nu mai exista, decat aici, in sufletul meu. el nu mai exista pentru ca l-am aruncat in trecut. ultimile bucati din mine au ars. iar tu... din cauza mea, tu... tu ai ales sa...
am deschis ochii si-am realizat ca sunt in careys.
un englez, beat si cel mai probabil drogat, imi povestea viata mea. le spunea tuturor ce studiaza fiecare, ce a facut in viata si ce va face. apoi s-a intors din nou la mine si mi-a zis:
-tu studiezi artele, grafica. tu, tu esti cea mai pura persoana din clubul asta. tu stii sa iubesti, dar acum esti suparata. acesta e singurul motiv pentru care te-am intalnit: ca sa-ti spun ca tu stii sa iubesti, pe cand jumatate din oamenii de aici, nu vor afla niciodata. ei nu vor stii sa creeze, sa simta, sa inteleaga ceea ce intelegi tu cu adevarat. tu nu ai niciun dumnezeu si tu nu...
-dar, stai. stai...
-shh. n-am terminat.
m-am intors spre alexandra, apoi spre ceilalti asteptand sa-mi spuna cine a vorbit cu tipu nebun. toti au ridicat din umeri si l-am auzit bolborosind de data asta in urechea mea, simtindu-i respiratia si saliva pe piele.
m-am lipit de perete si m-am tras mai incolo. a venit dupa mine si a continuat sa-mi sopteasca:
-tu, tu. iti zic ceva ce doar doua persoane din viata ta stiu: tu nu ai un ideal in viata. n-ai avut niciodata unul serios. tot ceea ce vrei sa faci, este sa traiesti fiecare sentiment posibil. esti ca un album viu plin de amintiri. le cari pe toate dupa tine, iar dupa moartea acelui prieten, ti-ai pus in cap un singur tel: de a uita. dar draga mea, tu nu poti uita. tu poti ierta, poti merge mai departe, dar niciodata nu vei putea uita cu adevarat. vei gresi curand. ti-a mers prea usor pana acum si sper sa-ti mearga la fel de usor, pentru ca tu meriti.
l-am privit speriata. am simtit lacrimile in ochi, apoi am simtit cum cad.
m-am trezit la puiul meu, in brate. dormea. i-am simtit degetul mare de la picior, incolacindu-se in jurul degetului meu. am zambit si i-am sarutat fruntea.
-pui, sa nu uiti.
m-a strans si mai tare in brate, motaind prin somn.
m-am intors spre centrul camerei. peretii mei roz si cei doi pereti negrii erau acoperiti cu umerase pline de haine. scrumierele de pe masuta, erau pline de chistoace. cafeaua de aseara era inca pe masa.
am privit spre geam si-am observat ca e innorat. mi-am amintit cat de mult am ajuns sa urasc anglia in doar cateva zile. mi-am aprins o tigara si-am ramas pe spate.
apoi mi-am auzit telefonul sunand.
m-am intins de pe saltea, spre masa.
-da?
-buna, sunt sebastian.
ei, voi, erati scrum.
el cel cu bucle negre ma privea pe mine, cea cu breton rosu, arzand.
eu cea cu bucle dezordonate il priveam pe el, cel cu bucle negre arzand.
eu ma priveam arzand.
ei cei in negru se topeau, devenind plumb, apoi intrand in podea.
mi-am privit pielea sfasiata atingand podeaua calda, mi-am imaginat cate infectii voi suferi de la toata ura din oamenii imbracati in negru.
mi-am imaginat ca toata scena asta, e doar o parte din mine, sau poate toata fiinta mea. v-am lasat pe toti sa ardeti. mi-am provocat rau de una singura atata timp. mi-am ars ultimile doua masti: ura si neutralitatea.
-dar am pierdut atatea. teatrul 74 nici nu mai exista, decat aici, in sufletul meu. el nu mai exista pentru ca l-am aruncat in trecut. ultimile bucati din mine au ars. iar tu... din cauza mea, tu... tu ai ales sa...
am deschis ochii si-am realizat ca sunt in careys.
un englez, beat si cel mai probabil drogat, imi povestea viata mea. le spunea tuturor ce studiaza fiecare, ce a facut in viata si ce va face. apoi s-a intors din nou la mine si mi-a zis:
-tu studiezi artele, grafica. tu, tu esti cea mai pura persoana din clubul asta. tu stii sa iubesti, dar acum esti suparata. acesta e singurul motiv pentru care te-am intalnit: ca sa-ti spun ca tu stii sa iubesti, pe cand jumatate din oamenii de aici, nu vor afla niciodata. ei nu vor stii sa creeze, sa simta, sa inteleaga ceea ce intelegi tu cu adevarat. tu nu ai niciun dumnezeu si tu nu...
-dar, stai. stai...
-shh. n-am terminat.
m-am intors spre alexandra, apoi spre ceilalti asteptand sa-mi spuna cine a vorbit cu tipu nebun. toti au ridicat din umeri si l-am auzit bolborosind de data asta in urechea mea, simtindu-i respiratia si saliva pe piele.
m-am lipit de perete si m-am tras mai incolo. a venit dupa mine si a continuat sa-mi sopteasca:
-tu, tu. iti zic ceva ce doar doua persoane din viata ta stiu: tu nu ai un ideal in viata. n-ai avut niciodata unul serios. tot ceea ce vrei sa faci, este sa traiesti fiecare sentiment posibil. esti ca un album viu plin de amintiri. le cari pe toate dupa tine, iar dupa moartea acelui prieten, ti-ai pus in cap un singur tel: de a uita. dar draga mea, tu nu poti uita. tu poti ierta, poti merge mai departe, dar niciodata nu vei putea uita cu adevarat. vei gresi curand. ti-a mers prea usor pana acum si sper sa-ti mearga la fel de usor, pentru ca tu meriti.
l-am privit speriata. am simtit lacrimile in ochi, apoi am simtit cum cad.
m-am trezit la puiul meu, in brate. dormea. i-am simtit degetul mare de la picior, incolacindu-se in jurul degetului meu. am zambit si i-am sarutat fruntea.
-pui, sa nu uiti.
m-a strans si mai tare in brate, motaind prin somn.
m-am intors spre centrul camerei. peretii mei roz si cei doi pereti negrii erau acoperiti cu umerase pline de haine. scrumierele de pe masuta, erau pline de chistoace. cafeaua de aseara era inca pe masa.
am privit spre geam si-am observat ca e innorat. mi-am amintit cat de mult am ajuns sa urasc anglia in doar cateva zile. mi-am aprins o tigara si-am ramas pe spate.
apoi mi-am auzit telefonul sunand.
m-am intins de pe saltea, spre masa.
-da?
-buna, sunt sebastian.
XVII. sfarsit [monolog de toamna]
m-am ghemuit alaturi de scaunul meu vechi si tocit.
mi-am adus aminte ce-mi spunea mama, bunica, ce le spuneam fiecarui tip si fiecarei tipe cu care incercasem sa-mi petrec timpul, cautand fericirea. era ceea ce mi-ai spus tu. era ceea ce uram amandoi cel mai mult, iar eu...
-"sa nu ma minti", imi spuneau, le spuneam...
am simtit usa din spate deschizandu-se si ti-am vazut silueta.
plecai.
plecai.
chiar plecai.
-pentru atat ai sa pleci? pentru atat? am gresit, da? am gresit! recunosc, am gresit, am mintit. recunosc fir-ar sa fie!
am incercat sa sar in picioare, sa fug, sa te opresc. dar ei cei in negru ma trageau inapoi. am luptat. pentru prima data am vrut sa lupt impotriva lor.
ma zgariau, isi bagau ghearele in carnea mea si le simteam precum toate lamele ce mi-au trecut prin piele, ca toate acele de care m-am ferit toata viata mea, ca toate carligele si cioburile care mi-au intrat vreodata in talpi. i-am simtit rupandu-mi hainele cu tot cu piele.
-daca pleci, NU MAI VREAU! nu mai vreau sa lupt... nu mai pot.
m-au trantit langa scaun, tinandu-ma lipita de podeaua rece.
te-ai oprit.
mi-ai vorbit.
"nu mai am incredere in tine."
m-am lasat doborata de ei. au inceput sa-mi sufle prafuri in fata, au facut fum si mi-au intins un covor de cioburi.
te-ai intors cu spatele spre mine si ti-ai continuat drumul.
-NU! de data asta nu! de data asta nu...
m-am fortat sa ma ridic. m-au inpins la loc. i-am muscat, i-am zgariat, am tipat, am plans.
am cazut.
-am pierdut... am pierdut... AM PIERDUT, NU-I ASA?
usa a fost inchisa de cei in negru.
am simtit trei lame taindu-mi pielea sub sanul stang, pana in dreptul ovarelor. n-am indraznit sa ma uit, n-am indraznit sa ma mai plang, n-as vrea sa pierd momentul in care vei deschide usa.
am ramas tintuita de podeaua rece, alaturi de ei, cei in negru, de voi, de ea, de ei. am auzit usa de la intrare deschizandu-se. el cel cu bucle negre intrase alaturi de eu, cea cu bretonul rosu. eu cea blonda cu bucle dezordonate, plangeam.
nu-mi pasa.
nu-mi mai pasa de ce s-a intamplat. trecutul meu e trecut, a trecut.
-tot ce-mi doresc, e sa ardeti. toti.
mi-am adus aminte ce-mi spunea mama, bunica, ce le spuneam fiecarui tip si fiecarei tipe cu care incercasem sa-mi petrec timpul, cautand fericirea. era ceea ce mi-ai spus tu. era ceea ce uram amandoi cel mai mult, iar eu...
-"sa nu ma minti", imi spuneau, le spuneam...
am simtit usa din spate deschizandu-se si ti-am vazut silueta.
plecai.
plecai.
chiar plecai.
-pentru atat ai sa pleci? pentru atat? am gresit, da? am gresit! recunosc, am gresit, am mintit. recunosc fir-ar sa fie!
am incercat sa sar in picioare, sa fug, sa te opresc. dar ei cei in negru ma trageau inapoi. am luptat. pentru prima data am vrut sa lupt impotriva lor.
ma zgariau, isi bagau ghearele in carnea mea si le simteam precum toate lamele ce mi-au trecut prin piele, ca toate acele de care m-am ferit toata viata mea, ca toate carligele si cioburile care mi-au intrat vreodata in talpi. i-am simtit rupandu-mi hainele cu tot cu piele.
-daca pleci, NU MAI VREAU! nu mai vreau sa lupt... nu mai pot.
m-au trantit langa scaun, tinandu-ma lipita de podeaua rece.
te-ai oprit.
mi-ai vorbit.
"nu mai am incredere in tine."
m-am lasat doborata de ei. au inceput sa-mi sufle prafuri in fata, au facut fum si mi-au intins un covor de cioburi.
te-ai intors cu spatele spre mine si ti-ai continuat drumul.
-NU! de data asta nu! de data asta nu...
m-am fortat sa ma ridic. m-au inpins la loc. i-am muscat, i-am zgariat, am tipat, am plans.
am cazut.
-am pierdut... am pierdut... AM PIERDUT, NU-I ASA?
usa a fost inchisa de cei in negru.
am simtit trei lame taindu-mi pielea sub sanul stang, pana in dreptul ovarelor. n-am indraznit sa ma uit, n-am indraznit sa ma mai plang, n-as vrea sa pierd momentul in care vei deschide usa.
am ramas tintuita de podeaua rece, alaturi de ei, cei in negru, de voi, de ea, de ei. am auzit usa de la intrare deschizandu-se. el cel cu bucle negre intrase alaturi de eu, cea cu bretonul rosu. eu cea blonda cu bucle dezordonate, plangeam.
nu-mi pasa.
nu-mi mai pasa de ce s-a intamplat. trecutul meu e trecut, a trecut.
-tot ce-mi doresc, e sa ardeti. toti.
duminică, 29 ianuarie 2012
XVI. inceput [monolog de toamna]
apoi alexandra m-a trezit sa vorbesc cu cineva la telefon.
mi-am simtit inima batand atat de tare, incat camera se invartea cu mine.
nu mi-ai mai spus pe nume, ci m-ai alintat cum faceai de obicei. nu-mi mai pasa ca ziua aceea avea sa devina un cosmar, atat de dulce in lumea narcoticelor, nu-mi pasa. nu-mi mai pasa ca avem sa fac o greseala pe care s-o regret atat de mult, la cateva zile distanta. pentru ca invatasem sa traiesc clipa cu adevarat, alaturi de tine. iar in clipa aceea nu erai la sute de mile departare, nu in tricoul tau cu care dorm in fiecare noapte, ci acolo, in mine, in pieptul meu. iti puteam auzi bataile inimii, batand pe aceeasi unda cu a mea.
m-am intors spre ea, cea cu suvite dezordonate. zambea.
zambea ca mine, in momentul in care mi-am bagat degetele in parul tau de pe ceafa. eram pe strada gosford. ne cumparasem bere si vodka, s-o bem cu alexandra, in spatiul verde dintre fantani si ruinele bisericii gothice, din centru.
apoi, cei in negru, mi-au mai adus o tigara si de data aceasta, mi-au adus chiar bricheta mea chesterfield, din metal.
m-am uitat la ea si-am zambit. inca nu voiam sa fumez.
-tin minte prima data cand i-am auzit vocea. era undeva pe la sfarsitul lunii septembrie, dimineta, in timp ce eu motaiam prin somn. isi spusese Sebastian si ca e aici, cu sora sa care are o problema la facultate, iar numarul meu i l-a dat un prieten. atat tin minte din conversatie. cert e ca la cateva zile ne-am si cunoscut in carne si oase. parea interesant, dar nu suficient... dar mai apoi, cu timpul am inceput sa iesim mai mult si mai mult, ba prin oras, ba la mine acasa. si, si stiti, trebuie sa recunosc, tipul devenea interesant prin fiecare fraza care o spunea. de obicei imi place sa observ greselile oamenilor, fara a-i corecta, asta doar in cazul in care nu m-au calcat pe coada... iar el nu gresea. si in caz ca o facea se corecta singur, fara sa-mi dau seama daca a spus o tampenie sau nu...
sau poate totul incepuse atunci.
-apoi tin minte, cand intr-o seara la mine, m-a rugat sa-i dau o tigara si bricheta. ne-am atins palmele si-am ramas asa vreo doua, trei secunde, mentinand un contact vizual, care nu mai existase pana atunci. apoi mi-am tras mana si l-am intrebat daca nu merge sa cumpere suc. acceptase. am coborat scarile in spatele lui, iar la ultima scara s-a oprit si s-a intors spre mine, spunandu-mi cum ar trebui sa arate o femeie. l-am privit si tot ce-am putut sa spun a fost ca pe mine nu ma deranjeaza cum arata femeia de langa mine, caci nici eu nu sunt perfecta, desi as accepta cu mare drag sa schimb cate ceva la mine. si-a ridicat sprancenele si a continuat sa se uite la mine. am coborat pe langa el si-am mers in bucatarie intrebandu-ma doar pentru urechile mele, ce dumnezeu se intampla cu mine. apoi m-am intors sa vad daca mai e pe ultima scara, dar tot ce-am vazut, a fost usa inchizandu-se.
mi-am aprins tigara, chinuindu-ma cu piatra tocita de la bricheta. am numarat fiecare incercare si m-am oprit la a saisprezecea. apoi m-am gandit la tine si s-a aprins.
mi-am intors privirea spre spatele scenei si-am simtit un curent rece, venind usor spre mine.
-stiti, toata viata mea, am mintit, am furat, am facut parte din toate categoriile de oameni. am fost mereu cine n-am putut sa fiu dar m-am intors mereu la carapacea mea plina de masti, niciodata aclamand munca altcuiva, ca fiind a mea. cand am terminat liceul m-am hotarat sa mai pastrez cateva masti. apoi, ajunsa in tari straine m-am hotarat sa-mi incep viata de la zero: fara absolut nimic, pana si fara sentimente. am fost atat de goala, incat ceea ce simteam pentru acest sebastian, m-a speriat. si sincer, mi se pare normal, cati dintre voi, dintre noi nu ne-am speriat cand am realizat ca putem iubi?
ea, cea cu bucle dezordonate se intristase.
-am realizat ca fiecare masca a mea m-ar fi ajutat sa-l citesc, dar nu mai aveam nimic. in fata lui am ramas fara masti, goala. mi-a fost atat de frica sa-i arat cine sunt cu adevarat incat imi venea sa nu-i mai vorbesc niciodata. apoi am realizat ca el nu-mi ascundea nimic. imi raspundea sincer de fiecare data, iar asta m-a facut sa ma chircesc in sinea mea de rusine. si m-am decis ca in ziua in care, speram eu sa existe, ceva intre noi doi, sa nu-l mint. sa ma schimb in ceva mai bun. dar n-a fost nevoie sa ma chinui sa accept transformarea pe care am respins-o toata viata, caci ma schimbasem deja. ma simteam ca un copil, si simteam asta atat de tare, incat simteam ca fac totul cu el, pentru prima data, de fiecare data. imi inchideam ochii de fiecare data cand il sarutam, aveam emotii de fiecare data cand gateam, sperand sa-i placa, incercam sa-l fac sa se simta acasa in jurul meu, caci eu pentru prima data, ma simteam acasa alaturi de el... n-am incercat sa fiu mai buna decat el, sa intru intr-o competitie, la fel cum faceam in fiecare relatie. n-am mai incercat sa ma gandesc la ce va fi, caci tot ce putem vedea era o distanta prea lunga, o prapastie prea adanca ca sa o pot sari.
tigara aproape se terminase. mi-as mai fi dorit una, ca sa o postesc cu tine, ca-n seara in care ai plecat.
am tras un fum lung in plamani si m-am trantit pe spate, simtind lemnul dur al scenei la impactul cu omoplatii mei s-apoi coloana.
-am plans cand m-am gandit la acea distanta. si el continua sa ma intrebe ce e cu mine, iar eu nici macar nu puteam respira. stiti, acum, tot ce-mi doresc, e ca voi toti, sa ardeti. iar el sa vina de acolo din intuneric si sa ma stranga iar in brate si sa ma intrebe ce e cu mine... de data asta i...
nu mai vedeam. n-o mai vedeam nici pe ea, nici pe voi. simteam cum tot pieptul mi se umple de plumb si stiam ca voi ajunge doar o amintire a scenei teatrului 74. ca voi toti, in mintea mea. ca tine, ca el, ca mine, ca voi.
joi, 26 ianuarie 2012
XV. distanta dintre vis si realitate [monolog de toamna]
am ajuns acasa pe la cinci sau sase dimineata.
mi-era frig.
eram plouata.
m-am descaltat si-am urcat in camera. n-am vrut sa aprind becul, ca sa n-o trezesc pe alexandra. acum trei saptamani, dormeai tu acolo. acum trei saptamani capul tau, era singura greutate de pe pieptul meu, de pe inima mea.
mi-am rulat o tigara si m-am lasat pe spate. am simtit cum fiecare muschi si os imi urla de durere in mine, si-am inchis ochii.
"n-am chef acum."
printre buclele dezordonate si colorate, ea ma privea. iti tinea incheietura stanga in palma dreapta, iar palma stanga pe genunchiul stang. ii vedeam cicatricile de aici, cu toate ca purta o gramada de bratari.
si-a mutat privirea-n pamant, apoi spre intunericul din spatele meu.
-ma simteam incapabila sa mai simt ceva. era ziua mea de cateva ore si deja simteam ce-am simtit de fiecare data. pur si simplu imi venea sa-l caut pe chronos si sa-l fac sa sara peste ziua asta.
ti-am luat tricoul in palme si mi-am ingropat fata in el. am ramasa asa, cateva secunde. m-am ridicat de pe jos si m-am dezbracat. am ramas in chiloti si-ntr-un hanorac subtire.
m-am bagat in pat langa alexandra, iar ea m-a intrebat prin somn, daca am vorbit cu tine.
m-am uitat ciudat la ea, stiind ca vorbeste prin somn, apoi m-am intors cu spatele la ea si-am atipit.
iesisem de la scoala si ma indreptam spre centrul orasului. m-am oprit in dreptul drumului ce ducea spre statia de autobuse. am ramas acolo, rulandu-mi o tigara.
mi-am intors privirea spre drumul ce ducea spre casa si ma gandeam ca am mult de mers pe jos.
apoi m-am intors la tigara mea.
veneai spre mine, ca-n zilele in care ne intalneam in parcul de langa fosta casa in care am locuit. mi-am amintit ca-mi cereai mereu cate-o tigara si tot ce-am putut sa fac era sa zambesc ca o idioata. iti simteam deja parfumul pe pielea mea si stiam ca nu mai trebuie sa astept. curand te voi lua in brate, curand voi fi din nou ca un copil, fara griji, fara dureri.
-alexandra ma rugase sa-i dau apa. apoi m-a intrebat daca dormeam. nu stiam unde sunt sau ce se intampla, dar cand am realizat ca sunt inca in camera, iar ziua in care il voi strange din nou in brate era atat de departe, am clacat. m-am uitat la ea si-am dat sucul de cirese de pe masa. apa nu mai era. apoi m-am chinuit sa adorm, dar doar ideea de a fi din nou in preajma ta, parea la mult mai multe mile departare, decat eram deja.
mi-era frig.
eram plouata.
m-am descaltat si-am urcat in camera. n-am vrut sa aprind becul, ca sa n-o trezesc pe alexandra. acum trei saptamani, dormeai tu acolo. acum trei saptamani capul tau, era singura greutate de pe pieptul meu, de pe inima mea.
mi-am rulat o tigara si m-am lasat pe spate. am simtit cum fiecare muschi si os imi urla de durere in mine, si-am inchis ochii.
"n-am chef acum."
printre buclele dezordonate si colorate, ea ma privea. iti tinea incheietura stanga in palma dreapta, iar palma stanga pe genunchiul stang. ii vedeam cicatricile de aici, cu toate ca purta o gramada de bratari.
si-a mutat privirea-n pamant, apoi spre intunericul din spatele meu.
-ma simteam incapabila sa mai simt ceva. era ziua mea de cateva ore si deja simteam ce-am simtit de fiecare data. pur si simplu imi venea sa-l caut pe chronos si sa-l fac sa sara peste ziua asta.
ti-am luat tricoul in palme si mi-am ingropat fata in el. am ramasa asa, cateva secunde. m-am ridicat de pe jos si m-am dezbracat. am ramas in chiloti si-ntr-un hanorac subtire.
m-am bagat in pat langa alexandra, iar ea m-a intrebat prin somn, daca am vorbit cu tine.
m-am uitat ciudat la ea, stiind ca vorbeste prin somn, apoi m-am intors cu spatele la ea si-am atipit.
iesisem de la scoala si ma indreptam spre centrul orasului. m-am oprit in dreptul drumului ce ducea spre statia de autobuse. am ramas acolo, rulandu-mi o tigara.
mi-am intors privirea spre drumul ce ducea spre casa si ma gandeam ca am mult de mers pe jos.
apoi m-am intors la tigara mea.
veneai spre mine, ca-n zilele in care ne intalneam in parcul de langa fosta casa in care am locuit. mi-am amintit ca-mi cereai mereu cate-o tigara si tot ce-am putut sa fac era sa zambesc ca o idioata. iti simteam deja parfumul pe pielea mea si stiam ca nu mai trebuie sa astept. curand te voi lua in brate, curand voi fi din nou ca un copil, fara griji, fara dureri.
-alexandra ma rugase sa-i dau apa. apoi m-a intrebat daca dormeam. nu stiam unde sunt sau ce se intampla, dar cand am realizat ca sunt inca in camera, iar ziua in care il voi strange din nou in brate era atat de departe, am clacat. m-am uitat la ea si-am dat sucul de cirese de pe masa. apa nu mai era. apoi m-am chinuit sa adorm, dar doar ideea de a fi din nou in preajma ta, parea la mult mai multe mile departare, decat eram deja.
XIV. clima angliei [monolog de toamna]
"de ce iti doresti atat de mult, sa fiu cu tine, de ziua ta?"
am ramas muta in fata intrebarii tale. ar fi fost prea stupid sa-ti spun ca fiecare zi onomastica a fost un esec. ar fi fost si mai stupid sa cred ca de data asta va fi altfel.
-m-am decis inainte sa-i pun intrebarea, inainte sa-i stiu raspunsul. aveam de gand sa-mi petrec ziua mea, de una singura, cu un pachet de lucky strike rosu, la lacul cu rate si lebede. daca n-as fi fost cu el, nu voiam sa fie nimeni. iar eu stiam ca nu va fi...
am continuat sa ma uit spre spatele scenei, gandindu-ma ca te pot privi in ochi, ca sa-ti pot spune adevarul.
dar el, cel cu bucle negre imi alergase prin gand.
m-am ridicat si m-am asezat turceste. am privit spre intrare sperand ca va intra.
usa se deschise. l-am privit stand acolo, cu jumatate de fata ascunsa dupa usa. s-a tras pentru cateva secunde, ca sa-i pot vedea intreaga fata.
zambea. mi-a soptit sa fiu intreaga.
-prin fiecare farama din cele o mie...
s-a tras inapoi in spatele usii si-a inchis-o. am privit usa, pret de-o clipa, apoi am oftat.
voiam s-o privesc pe ea, cea cu bucle dezordonate in culorile verii.
ma privea trista.
nu puteam sa dorm. dupa plecarea ta, durerile muscau tot din mine, pastilele nu-si faceau efectul.
am iesit sa ma plimb cu un prieten, la ora trei dimineata.
ploua.
era frig.
era ziua mea.
pasarile ciripeau iar ma gandeam cat de proaste trebuie sa fie.
ajunsa la intersectia ce ducea la drumul principal, m-am intors sa privesc spre locul numit acasa. acum, era doar o simpla casa, cu un semn urat pentru camere de inchiriat.
m-am gandit la tricoul tau, lasat pe perna mea. m-am gandit la pachetul de tigari care-l fumasem impreuna. m-am gandit la cate prostii am facut in casa aceea si-am zambit.
-m-am gandit ca nu voi mai simti nimic din toate acestea, o perioada.
incepeam sa simt cu adevarat clima angliei.
am ramas muta in fata intrebarii tale. ar fi fost prea stupid sa-ti spun ca fiecare zi onomastica a fost un esec. ar fi fost si mai stupid sa cred ca de data asta va fi altfel.
-m-am decis inainte sa-i pun intrebarea, inainte sa-i stiu raspunsul. aveam de gand sa-mi petrec ziua mea, de una singura, cu un pachet de lucky strike rosu, la lacul cu rate si lebede. daca n-as fi fost cu el, nu voiam sa fie nimeni. iar eu stiam ca nu va fi...
am continuat sa ma uit spre spatele scenei, gandindu-ma ca te pot privi in ochi, ca sa-ti pot spune adevarul.
dar el, cel cu bucle negre imi alergase prin gand.
m-am ridicat si m-am asezat turceste. am privit spre intrare sperand ca va intra.
usa se deschise. l-am privit stand acolo, cu jumatate de fata ascunsa dupa usa. s-a tras pentru cateva secunde, ca sa-i pot vedea intreaga fata.
zambea. mi-a soptit sa fiu intreaga.
-prin fiecare farama din cele o mie...
s-a tras inapoi in spatele usii si-a inchis-o. am privit usa, pret de-o clipa, apoi am oftat.
voiam s-o privesc pe ea, cea cu bucle dezordonate in culorile verii.
ma privea trista.
nu puteam sa dorm. dupa plecarea ta, durerile muscau tot din mine, pastilele nu-si faceau efectul.
am iesit sa ma plimb cu un prieten, la ora trei dimineata.
ploua.
era frig.
era ziua mea.
pasarile ciripeau iar ma gandeam cat de proaste trebuie sa fie.
ajunsa la intersectia ce ducea la drumul principal, m-am intors sa privesc spre locul numit acasa. acum, era doar o simpla casa, cu un semn urat pentru camere de inchiriat.
m-am gandit la tricoul tau, lasat pe perna mea. m-am gandit la pachetul de tigari care-l fumasem impreuna. m-am gandit la cate prostii am facut in casa aceea si-am zambit.
-m-am gandit ca nu voi mai simti nimic din toate acestea, o perioada.
incepeam sa simt cu adevarat clima angliei.
marți, 24 ianuarie 2012
XIII. calmant [monolog de toamna]
plecasem de douazeci de minute din casa, iar singurul meu gand era ca voi pierde avionul. apoi am zambit, sperand ca-l voi pierde si voi petrece inca doua saptamani cu tine.
dar nu l-am pierdut. n-am pierdut nici ultimul autobus, desi fiecare farama din mine urla sa o fac, sa nu urc, sa nu plec.
tot drumul pana la aeroport am privit in gol, spre lumea de afara. tara asta e mult mai linistita noaptea.
apoi m-ai sunat. vocea ta, in timpanele mele, parea a fi niste lanturi ce ma trag inapoi. as fi oprit autobusul, ca sa ma intorc.
-cand plecasem eu, totul parea mai usor, mai simplu de suportat. dar n-a fost asa. mi-a fost mult mai greu decat ma asteptam. chiar daca luasem totul ca o vacanta, totul fusese de fapt, un iad. numaram orele pana in ziua in care aveam sa ma intorc.
nu voiam sa dorm, ca sa nu pierd nicio secunda din ultimile ore petrecute cu tine inainte de a pleca. dar m-ai luat in brate si m-am simtit acasa. m-ai sarutat si mi-am reamintit cat de norocoasa sunt, in ciuda tuturor ghinionelor care mi-au distrus fericirea.
apoi am adormit.
-m-am asteptat cateva saptamani sa se intample ceva urat, sa se termine, sa continui sa cad in mine. dar ghinionul nu venea. cu el nu venea. nu existau crize de personalitate, nu existau nervi, nu exista nimic rau, iar simplele dureri ale corpului dispareau in momentul in care isi punea varful buzelor sau o simpla atingere a palmii. era cel mai bun calmant pe care l-am luat vreodata.
simteam nevoia sa ma intind, iar scena mi-era rezervata doar mie. m-am intins pe spate si-am privit in intuneric, sperand ca inca esti acolo, privindu-ma.
apoi ti-am mai soptit o data.
"sa nu uiti ca te iubesc."
dar nu l-am pierdut. n-am pierdut nici ultimul autobus, desi fiecare farama din mine urla sa o fac, sa nu urc, sa nu plec.
tot drumul pana la aeroport am privit in gol, spre lumea de afara. tara asta e mult mai linistita noaptea.
apoi m-ai sunat. vocea ta, in timpanele mele, parea a fi niste lanturi ce ma trag inapoi. as fi oprit autobusul, ca sa ma intorc.
-cand plecasem eu, totul parea mai usor, mai simplu de suportat. dar n-a fost asa. mi-a fost mult mai greu decat ma asteptam. chiar daca luasem totul ca o vacanta, totul fusese de fapt, un iad. numaram orele pana in ziua in care aveam sa ma intorc.
nu voiam sa dorm, ca sa nu pierd nicio secunda din ultimile ore petrecute cu tine inainte de a pleca. dar m-ai luat in brate si m-am simtit acasa. m-ai sarutat si mi-am reamintit cat de norocoasa sunt, in ciuda tuturor ghinionelor care mi-au distrus fericirea.
apoi am adormit.
-m-am asteptat cateva saptamani sa se intample ceva urat, sa se termine, sa continui sa cad in mine. dar ghinionul nu venea. cu el nu venea. nu existau crize de personalitate, nu existau nervi, nu exista nimic rau, iar simplele dureri ale corpului dispareau in momentul in care isi punea varful buzelor sau o simpla atingere a palmii. era cel mai bun calmant pe care l-am luat vreodata.
simteam nevoia sa ma intind, iar scena mi-era rezervata doar mie. m-am intins pe spate si-am privit in intuneric, sperand ca inca esti acolo, privindu-ma.
apoi ti-am mai soptit o data.
"sa nu uiti ca te iubesc."
XII. fara arme [monolog de toamna]
ea, cea cu bucle blonde, parea a avea un par de foc, in lumina pala a reflectoarelor. de la blond, la portocaliu, intr-un final la un fel de rosu stins.
continua sa ma priveasca, de data asta mult mai interesata de cuvintele mele.
-plecase. plecase... plecase iar eu n-am putut sa fac nimic inafara de a regreta tot ce n-am facut, tot ce n-am promis. tin minte c-am plecat din statie in clipa in care el a pus piciorul pe scara. m-am uitat inapoi doar pentru a-l vedea inca o data. apoi n-am mai vrut. n-am mai putut.
parul ei parea a fi dintr-o data un roz pal. ma privea cu o sclipire in ochii ei verzi. era data cu un strat subtire de tus si putin rimel. nici urma de fond de ten, fard de pleoape, ruj sau pudra.
oftase, fara a-si dezlipi privirea de la a mea.
oftasem, fara a-mi dezlipi privirea de a ei.
-am ramas sub pod, asteptand sa plece. nu! nu asteptand, regretand ca pleaca. urland in mine sa fiu tare si sa ma tin de promisiuni pe care nu le-am promis. sa ma tin de nevoia mea de a fi umana. in momentul in care am auzit zgomotul rotilor deasupra mea, am simtit un mic cutremur in propia-mi fiinta.
m-am prabusit in mine fara sa-mi dau seama. am alergat cu mintea dupa tine. am alergat ca sa te rog ceva...
dar m-am oprit cand m-am intors si-am privit ultimul drum facut impreuna. un drum care ducea spre "acasa", dar care m-a adus la ruinele prezentului.
-ploua. in ciuda tuturor zilelor petrecute impreuna, in care ne-a trezit lumina soarelui de afara, azi ploua. am privit spre cer si m-am simtit batuta de soarta. aveam sa ajung acasa uda, goala, nenorocita.
n-ar fi trebuit sa-ti dau drumul, dar am luptat cu mainile goale.
luni, 23 ianuarie 2012
XI. rutina pe retina [monolog de toamna]
-nu vreau sa ma trezesc singura.
-nu vreau sa nu-i simt mirosul parului.
-nu vreau sa nu-i simt capul apasandu-se pe pieptul meu, pe inima mea.
-nu vreau sa nu-i mai simt bratele in jurul meu.
-nu vreau sa nu-l mai sarut in timp ce doarme.
-nu vreau sa fac baie singura.
-nu vreau sa nu mai impart tigari cu el.
-nu vreau sa nu-i mai strang hainele din camera, sau sa i le pun la uscat.
-nu vreau sa gatesc doar pentru mine.
-nu vreau sa nu ma certe nimeni cand fac tampenii.
-nu vreau doar sa-mi amintesc de el.
-nu vreau sa ma plimb singura, fara el tinandu-mi palma dreapta in palma lui stanga.
-nu vreau sa-i spun cat il iubesc doar pentru urechile mele.
-nu vreau sa ma inspir din amintirea lui, din ceea ce-am trait impreuna.
-nu vreau sa ma gandesc cum ar fi sa nu mai existe pentru cel putin doua minute, ceea ce aveam doar noi.
-nu vreau sa privesc periuta de dinti stand singura in paharul nostru.
-nu vreau sa-i stiu parfumul pe altcineva.
-nu vreau sa n-am cui sa-i spun "pana dimineata, sa nu uiti ca te iubesc".
-nu vreau sa nu-i pot saruta fruntea inainte de a adormi.
-nu vreau sa adorm fara el.
sâmbătă, 21 ianuarie 2012
X. inceput important [monolog de toamna]
doua lumanari aprinse, inca cincisprezece pregatite sa fie aprinse.
era noapte.
era noiembrie.
erai joi.
am coborat sa fac dus, cand am auzit batai in usa. imi tineam prosopul in jurul corpului, cu mana stanga, in care aveam un telefon si trusa. am deschis usa si te-am privit.
"sper ca e important."
-a fost foarte important pentru mine. a fost atat de important sa te descopar, sa gust fericirea de care uitasem. a fost atat de important sa iubesc necunoscutul. a fost mult mai important sa il gasesc, sa-i dau drumul, sa ma intorc si-apoi sa il las sa plece. la fel de importanta a fost si nevoia de a-l avea langa mine.
voiai sa fumezi o tigara.
eu voiam sa te sarut.
tu-mi citeai gandurile, afisate pe fata mea.
aveam nevoie sa te sarut, de prea mult timp.
era important pentru mine sa te cunosc in fiecare fel posibil. dar crede-ma ca nu m-am asteptat niciodata sa gasesc, ceea ce-am gasit in tine.
el cel cu bucle negre, era de mult plecat. o mai priveam pe ea, cea cu parul rosu, uitandu-se disperata in spatele meu, acolo, in intuneric.
parca-l vedea.
s-a ridicat, a oftat si-a iesit din sala. am urmarit-o plecand.
in sala intrase o tipa blonda, cu bucle dezordonate si incalcite. se aseza in locul ei.
fata ei, era neutra.
m-am ridicat sa fumez o tigara, iar tu te-ai intins dupa mine.
"nu pleca."
te-am privit, incercand sa-mi dau seama daca dormi. ti-am spus ca nu plec, stau langa tine, dar vreau sa fumez o tigara. ai zambit.
am zambit.
am stins tigara abia aprinsa si m-am intins langa tine. m-ai luat in brate si nu mi-ai dat drumul toata noaptea.
-m-am agatat de el, fara sa vreau. am incercat sa-mi dau seama ce voia. am vrut sa-l intreb ce inseamna noapte aceea. am vrut sa stiu daca exista un "noi" sau totul e doar... m-a rugat sa nu spun nimic si m-a sarutat. am inghitit sec si-am devenit neutra.
pana te-am revazut.
IX. trip [monolog de toamna]
el cel cu bucle negre, imi zambea cu ochii. ea cea cu parul rosu parea dezorientata.
m-am agatat de privirea lui si-am incercat sa ma gandesc la trecut. aveam de gand sa-i spun, lui, ei, lor si voua ca iubesc. de parca mi-ar fi auzit mintea, el ma intrebase doar pentru ochii si urechile mele, "il iubesti?".
am mutit.
-da. si vreau sa stiti si voi.
el isi trase scaunul, se ridicase si se indrepta spre iesire. am auzit usa scartaind si ploaia de-afara.
am auzit zgomotul facut de rotile gentii si-am simtit picurii reci de apa, lovindu-mi fata. am simtit frigul muscandu-mi pielea.
te vedeam in fata mea, in platonul tau negru si esarfa alba ascunsa sub gulerul inalt. ploua, iar eu te conduceam spre un nou drum, in care eu voi fi doar cineva care nu va mai insemna atat de mult.
pentru un timp, speram eu.
am ocolit o masina, desprinzandu-ne palmele pentru o clipa. am ramas in spate, urmarindu-te si inghitand sec, intr-o serie de incercari foarte stupide de a-mi stopa nevoia de a plange.
ti-ai intins palma dreapta in spate, spre mine. am privit-o si-am ezitat o clipa, admirand-o, aducandu-mi aminte de prima seara.
-ma fascina. ma fascineaza. ma va fascina mult timp, indiferent ca va stii vreodata sau nu. il iubesc.
vineri, 20 ianuarie 2012
VIII. ultima prima data [monolog de toamna]
priveam marginile scaunului. erau putin roase. de parca n-as fi fost prima persoana careia ii asculta povestea.
apoi o intrebare mi-a strabatut gandurile.
"cand a fost ultima data, cand ai facut ceva pentru prima oara?"
-am facut atat de multe lucruri pentru prima data, cu el, incat mi-e teama sa existe o a doua oara cu altcineva, inafara de el. de fapt, nu mi-e teama. pur si simplu nu vreau. intr-o luna am facut mai multe decat in ultimii doi ani.
obisnuiai sa-mi spui ca lucrurile marunte conteaza, deasta le faci. stii bine ca sunt femeie si le observ.
era ciudat. m-ai facut sa ma indragostesc de tine prin tot ceea ce faceai, ziceai, prin felul in care erai tu.
-iar el era doar un necunoscut, stiti? un drum pe care eu nu l-as fi urmat niciodata. stiti si voi, teama pentru necunoscut e incitanta, dar infricosatoare. nu stii niciodata pe ce vei calca la urmatorul pas.
tin minte cand am facut prima data baie impreuna. cand ti-am spalat parul si mi te-ai lasat in brate, ca sa ti-l clatesc.
te-am iubit si mai mult in acel moment. daca pana atunci stiam doar ca ai trasaturi frumoase, acum eram sigura ca tin un barbat atat de frumos, atat de armonios evoluat pe fiecare plan, in propiile-mi brate.
ai strans din ochi si ti-am spus sa nu-ti fie teama, apoi ti-am sarutat fruntea.
si paranoia mi-a curs prin vene.
-daca va pleca, va urma si el un alt drum, sau va continua sa se uite spre drumul nostru, facand doar un mic ocol? adica se va intoarce la mine, intr-un final, nu-i asa? i-am bombardat urechile cu cele mai copilaresti intrebari, dar nu stiam cum altfel sa intreb, nu stiam cum sa-mi mai tin in frau frica, nu mai stiam... nu puteam. un simplu raspuns mi-a dat doza de calm...
"nu vreau sa plec."
luni, 16 ianuarie 2012
VII. nevoi [monolog de toamna]
am privit intunericul din spatele meu. stiu ca esti acolo, dar nu inteleg ce te retine. sper ca n-ai uitat.
"n-o sa uit."
voiam ca tu si eu, sa avem ceva ce n-are toata lumea, desi e pueril sa zic asta. e evident ca nimeni nu are sau va avea vreodata ce avem noi. poate nici noi n-am avut sau vom mai avea vreodata ce avem acum.
te rugam in fiecare seara sa nu uiti ca te iubesc, pana dimineata. chiar daca ei vor veni sa te fure, sau sa ma ia de langa tine...
mai stii? atunci cand prin somn, te-ai intins dupa mine si mi-ai spus sa nu ma duc prea aproape de perete, pentru ca ma vor trage dupa ei si nu ma vei mai putea salva. te-am luat in brate, ti-am sarutat funtea si ti-am zis ca nu e nevoie sa ma salvezi, pentru ca nimeni si nimic nu ma va lua vreodata de langa tine.
-n-o sa uite. n-o sa uite. nu cred ca o sa uite. si daca uita...
ea, cea cu parul ros'ma privea cu ochii inlacrimati, plini de furie. s-a intors spre el si i-a soptit ceva. el i-a zambit bland, punandu-i palma dreapta pe crestet. s-a uitat la mine, pana cand ea, si-a intors privirea ascunzand-o in pamant.
ma deranja sa aflu despre fostele tale iubite. nu ma deranjau ele in general, era doar frica c-ai mai putea iubi pe cineva. de fapt, era doar egoismul meu de a te tine doar pentru mine si-atat.
si frica.
ti-am mai zis ca sunt speriata de ce are sa urmeze, dar n-ai inteles.
-nu. nu vreau sa-i dau drumul. nu inca. nu acum cand eu simt ca pot iubi. in mintea mea cu limitele impuse de el, dar in inima neconditionat.
mi-am fixat privirea asupra degetelor de la picioare.
atunci cand mi te ascundeai la piept, obisnuiai sa-ti incolacesti picioarele intr-ale mele, cum numai tu stiai. mereu ajungeam sa-ti simt degetele picioarelor jucandu-se cu ale mele, pana se incrucisau. si-mi placea asta. imi placea cand ne trezeam atat de imbratisati incat sculpturile lui brancusi pareau a fi mici copii pe langa ceea ce puteam noi.
degetele piciorului stang erau incolacite cu degetele piciorului drept. pareau triste impreuna.
le-am desfacut si m-am uitat inca o data spre intunericul din spatele meu.
am simtit un nod in gat si-am stiut ca nu trebuie sa plang.
-nu ma lasa sa plang...
apoi am rabufnit. daca voi plange, te vei uita urat la mine. daca nu voi face nimic, vei pleca. daca las nodul sa creasca in mine, voi mari spatiul golului ce ma va umple.
vei pleca oricum...
ma doare.
imi musc buza de jos si-mping scaunul, ce mi l-au adus inapoi.
vreau sa urlu, sa tip, sa, sa, sa, sa, sa ma desprind de podea si sa ma intorc in intuneric. vreau raspunsuri la intrebari atat de simple.
-vreau doar sa stiu...
vineri, 13 ianuarie 2012
VI. promisiuni paranoice [monolog de toamna]
mi-am ridicat genunchii si mi-am intins mainile spre spatele scenei. am inhalat mirosul de praf si-am lasat curentul din sala sa-mi bantuie mijlocul.
te tineam de brat, deoarece eu aveam manusi si tu-ti tineai mainile-n buzunar, din cauza frigului de afara. ne plimbam pana la magazin. niciodata nu ma lasai sa merg singura, nu stiu de ce. oricum, nu ma deranja.
am cumparat de la o taraba niste rosii, ardei iuti si doua rodii. in drumul spre magazinul englezesc, am observat un cersetor cu un catel. voiam sa-i dau niste marunti, iar tu m-ai oprit certandu-ma.
avea un catel. daca era singur nu-mi pasa. dar avea un catel, stii?
n-am vorbit cu tine pana la magazin, desi tu nu te-ai oprit din vorbit.
am cumparat doua cornuri cu cascaval si trei sticle de suc. trebuia saa traversam strada pana la magazinul polonez pentru a cumpara smantana. in magazin am schimbat vreo doua vorbe cu tine, pe un ton rautacios.
-nu voia sa-mi spuna ca ma iubeste, desi imi repeta zilnic, de cateva ori ca-i sunt cea mai draga. il intrebam mereu dintre cine, deoarece voiam sa aud doua lucruri: mai draga decat ele si, de fapt, al doilea lucru era mult mai important si anula importanta primului lucru, deoarece erau doar doua cuvinte mult prea importante pentru auzul meu. "te iubesc" punct. atat voiam sa aud. nu "te iubesc mai mult decat..." sau "pe tine te iubesc cel mai mult" sau dracu mai stie ce alte "te iubesc"-uri mai existau. eu il voiam pe ala simplu format din doua cuvinte si semnul de punctuatie suprem, adica punctul.
iesisem din magazin. frigul imi lovi fata, scotandu-ma din furia platonica creata mai devreme. ti-am simtit bratul in jurul mijlocului si m-am trezit ca te priveam in ochi, atingandu-ne varfurile nasului.
"saruta-ma, puiut."
si te-am intrebat de ce te-as saruta.
-"pentru ca te..." si pauza. dupa atatea zile in care ma asteptam sa aud cuvintele alea, in momentul in care aveam sa le aud, m-am panicat. pur si simplu m-am panicat. voiam sa-l iau in brate, stiind ca in mintea lui a continuat fraza. dar tot ce-am scos din mine a fost nevoia disperata al creierului meu de a percepe sunetul vocii sale spunand acele cuvinte.
-i-am spus sa-si termine fraza care-a inceput-o. a zambit si-a spus "mi-esti cea mai draga". l-am privit sceptica si desi creierul meu luase deja foc, l-am rugat sa spuna ce-a inceput initial. din tonalitatea lui puteam intelege ca se juca sau ca nu voia sa le spuna. pur si simplu m-a intrebat "te iubesc?". in momentul acela mi-am lasat creierul sa arda si l-am ascultat doar cu inima, fiind fiinta naiva care ma credea, care ma stiam.
te-am luat in brate si-am ramas in fata magazinului, sarutandu-ne cateva minute.
mi-am repetet in minte de zeci de ori, in drumul spre casa, ca asa e. tu chiar ma iubesti, altfel n-ai fi spus-o, deoarece nu pari a fi genul de om care s-o spuna.
mi-am lasat creierul sa functioneze cu partea lui intunecata pana ne-am pus sa dormim.
-nu credeam ca auzind aceste cuvinte, imi voi dispera fiinta de una singura, punandu-mi sute de intrebari fara sens. ba chiar si-n momentul in care m-a luat in brate, inainte sa adormim, desi e stupid ca vorbesc la plural, stiam clar, ca nu aveam sa dorm, ci doar sa-mi autodistrug fericirea cu paranoia instalata din cauza intonatiei sale. l-am sarutat si ne-am privit in ochii. mi-a mutat suvita scurta de pe fata, in spatele urechii stangi si atunci m-am chinuit sa-mi opresc gandurile pentru o secunda. m-am intors cu spatele la el. imi venea sa plang de furie, pentru ca toate intrebarile veneau in valuri mai mari. m-am oprit asupra uneia, dar n-am apucat s-o termin. m-a luat in brate punandu-si o palma pe stomacul meu si una pe ovare, apoi si-a lipit buzele in spatele urechii mele drepte.
"te iubesc."
m-am ridicat.
am privit-o pe ea, cea cu parul ros' si el cu bucle negre. el privea spre ceafa ei iar ea se uita in intunericul din spatele meu.
jur ca l-am auzit spunandu-mi "te iubesc" de acolo, unde privea ea, cea cu parul ros'.
m-am intors.
in ziua in care am implinit o luna, ti-am dat o suvita din parul meu si ti-am zis ca e pentru a nu ma uita. de fapt, era pentru a avea mereu o parte din mine, cu tine, indiferent ca ma vei uita sau nu.
eu n-o voi face.
iti promit.
joi, 12 ianuarie 2012
V. pueril [monolog de toamna]
mi-a soptit in ureche, de parca i-ar fi fost teama ca noaptea va iubi pe altcineva, apoi m-a strans in brate si-a adormit.
"pana dimineata, sa nu uiti. sa nu uiti ca te iubesc..."
pentru cateva clipe, nu i-am mai simtit corpul lipit de al meu. m-am intors sa vad daca s-a ridicat sa-si aprinda o tigara cum facea de obicei.
nu. ea se intinse spre celalta parte a patului. din instinct am prins-o de mijloc si-am tras-o inapoi spre mine.
a chicotit si prin somn mi-a mormait ceva.
"n-ai uitat."
i-am sarutat buzele crapate.
cand am deschis ochii, ea zambea prin somn. da, inca ne sarutam cu ochii inchisi. ca sa nu ametim zicea ea, dar tot ametim.
a rabufnit langa scaun.
sunetul m-a scos din diminetile noastre cu aroma de sex.
si-a ascuns capul intre genunchi continuand sa se tina de suvita mai scurta, de deasupra urechii stangi.
cu coltul ochilor, urmarea unghiul meu. ochii ii erau plini de lacrimi pure de furie.
ne era dat clar de inteles ca era ca un dependent de cocaina intrat in sevraj, atunci cand petrecem prea mult timp departe unul de celalalt.
"vii?"
zambind, a mers spre baie. aburul din incapere se chinuia sa iasa prin crapatura de sub usa, pana si pe gaura cheii.
in cada, era multa spuma si ea.
mi-am intins picioarele pe langa soldurile ei si-am privit-o ascunzandu-si capul intre genunchi.
"ce-o sa se intample cu noi? o sa pleci si n-o sa mai fie sau, sau, sau o sa te intorci? adica o sa te mai intorci la mine? putem sa mai continuam nu? adica multe cupluri iau pauze, si da, nu trebuie sa-mi zici, stiu ca o pauza de obicei inseamna sfarsit, dar, dar nu intotdeauna, stii? eu am mai trecut prin asta si a mai mers dupa. nu mult ce-i drept, dar... of. ma intelegi?"
continua sa turuie cu intrebari tampite. stia ca in momentul in care voi pleca, se termina totul, indiferent de ceea ce avem acum. dar ea continua sa spere, ca un copil mic si prost.
a luat apa in palme si si-a ingropat fata in ea. rimelul i se scurse pe obraji. continua sa-si frece ochii cu degetele stranse-n pumn.
"cat insemnam noi, pentru tine?"
insemnam suficient de mult, incat sa nu vreau sa plec.
miercuri, 11 ianuarie 2012
IV. opt litere [monolog de toamna]
s-a ridicat si si-a stins tigara in pachetul de chibrituri.
s-a mai uitat o data in jur, parca ar fi cautat pe cineva.
a oftat.
a incercat sa mai spuna ceva, dar s-a oprit. si-a ridicat mainile-n aer, apoi le-a dat pe spate si s-a intins la loc.
ma intreb daca se gandea la filmul ala, pe care eu nu-l pricepeam iar ei i se parea genial.
am observat ca ochii i s-au umplut de lacrimi, dar stiu ca n-ar fi vrut sa planga in fata lor, a ei, a lui si-a voastra.
s-a intors pe partea dreapta, de parca ar fi asteptat sa apar de undeva si s-o iau in brate.
s-a chircit cand a vazut ca nu apar.
parul ei aspru si ars se pierdea spre intuneric, prelingandu-se pe podeaua uda.
ei cei in negru fugeau pe langa mine, bruscandu-ma.
am vrut sa merg s-o ridic, iar unul dintre ei m-a oprit.
trebuie sa ma cheme langa ea. trebuie sa-mi spuna.
trebuie sa o faca.
ca atunci cand a spus-o involuntar. cand s-a scuzat ca ma iubeste.
sau ca atunci cand si-a facut curaj sa-mi spuna, iar eu n-am auzit-o, certandu-ma mai apoi ca nu-mi pasa.
sau sa-ncerce sa-i socheze pe ei, pe ea, pe el si pe voi, cum a incercat sa ma socheze pe mine cand m-a luat in brate, apoi m-a privit in ochi si mi-a spus ca e sincera, ca totul e pe bune si ma iubeste.
stiam ca asteapta sa spuna ceva, dar licairea din ochii ei care mi-o cerea s-a stins intr-o privire trista si-un oftat.
"nu ma astept sa-mi spui si tu."
m-a tinut inca putin in brate, apoi si-a cautat ceva de facut. n-a mai fost la fel in acea seara, desi incerca. era suparata, iar actoria ei nu-si avea rostul.
imi placea s-o sarut. ii ceream tot timpul sa ma sarute.
"nu. vreau un motiv pentru asta"
sincer, mi s-a parut pueril, dar in momentul acela chiar trebuia sa i-o spun. am luat-o in brate si n-am realizat ca m-am oprit la "pentru ca te...".
"spune-o! nu ma misc de aici pana nu-mi spui ce-ai inceput."
si i-am spus-o sub semnul intrebarii. m-a strans in brate si m-a sarutat.
stiam ca nu-i pasa daca sunt sigur sau nu.
si-a pus palma stanga in dreptul stomacului si palma dreapta in dreptul ovarelor.
a ramas asa cateva minute, apoi s-a ridicat, de parca iar fi fost pofta de inca o tigara. s-a uitat la chistoc.
imi cautam pachetul de tigari si-am dat peste portofel. mi-am amintit de scrisoare si de suvita ei de par. mi le-a dat cand am implinit o saptamana si respectiv o luna, impreuna.
ca sa n-o uit, zicea ea.
am scos suvita din buzunarul portofelului.
s-a ridicat si si-a prins o suvita mai scurta de par de deasupra urechii stangi.
apoi s-a uitat spre mine, de parca m-ar fi vazut.
luni, 9 ianuarie 2012
III. galben [monolog de toamna]
am plecat eu prima.
acum pleci tu.
mi-e teama de ziua in care vom pleca amandoi, pentru ca nu vom avea la ce sa ne intoarcem.
si atunci vom pierde tot, stii?
-mereu imi spunea ca ar fi trebuit sa se nasca in alta perioada, ca el nu apartine vremurilor astea. desigur, il aprobam. si eu ar fi trebuit sa ma nasc prin anii 1800 sa traiesc maxim 27 de ani, sa-mi placa bitter-ul si sa iau acid.
am vazut-o zambind din ochi, pe sub bretonul ei drept si rosu.
apoi mi-am mutat privirea mai sus, spre el. el ma privea trist, iar buclele lui negre, pareau a fi ude spre varfuri ca si cum ar fi plans.
picatura ce se scurgea din firicelele de pe barba sa, mi-au confirmat acest fapt.
-vrei sa pleci, sa nu ma mai asculti, sa nu mai stii de mine, nu-i asa?
am incercat sa ma ridic de pe podeaua rece, neagra si uda. ei, cei imbracati in negru, m-au aruncat inapoi langa scaun.
am oftat. am impins scaunul aproape de ea, cea cu bretonul ros' si el, cu bucle negre.
-voi! voi doi... tu, zambesti doar cu ochii, de parca ti-ar fi frica sa nu te vada el din spate. el, iar el, zambeste doar cu buzele, pentru ca ochii-i plang. nu va priviti. tu-l lasi in spate ca sa te urmareasca. tu ti-ai gasit o alta poveste nemuritoare si-ai incalcat promisiuni. el, el te uraste si te iubeste pentru ca esti un monstru. un monstru atat de dulce din viata lui. te respecta si te lasa sa-ti vezi de idealurile tale, dar te priveste din umbra. ii e dor sa adormi la pieptul lui si sa-i spui ca totul e real, cand totul e doar n vis.
el si-a lasat privirea-n pamant, acoperindu-si fata cu palmele. i-ar fi pus mana pe umar, dar n-avea rost.
ea... ea doar ma privea. astepta sa-mi auda povestea, n-o mai interesa viata ei.
-prea bine. fie cum doresti.
ei, in negru mi-au adus o tigara si-o cutie de chibrituri. in cutie era un singur chibrit.
l-am aprins.
cand chibritul aproape mi-a ars buricele degetelor, mi-am aprins tigara.
tot avea gust de sulf.
sulf.
galben.
fluturi galbeni.
-eu n-am sa ajung niciodata la rosu.
m-am intins pe spate si-am tras dn tigara.
mama nu ma lasa niciodata sa fumez pe spate. spunea ca nu-mi face bine. nici eu nu te lasam sa fumezi pe spate. mai stii?
dar azi, nu-mi pasa. azi am nevoie de tot ce imi face rau, ca sa stiu...
-sa stiu ca inca traiesc. toate amintirile astea, toate prostiile care le-am facut, tot raul pe care mi-l provoc singura, ma tine in viata. stiti? daca doare, atunci e inca viu. cand n-o sa mai doara, n-o sa mai doara deloc.
sâmbătă, 7 ianuarie 2012
II. fericire [monolog de toamna]
stateam rezemata de scaunul care mi l-au adus inainte.
n-am realizat cand au ajuns langa mine, din nou, probabil din cauza socului.
si iata-ma uda leoarca, tremurand din cauza apei reci.
-d-d-da... am stiut sfarsitul dinainte a incepe. stiam ca nu avem de ce sa asteptam sfarsitul, dar asa trebuie. stiam, dar...
din multime, un oarecare si anume EL, ma fixa cu privirea.
dintre suvitele de par negru l-am auzit murmurand ceva.
-asta nu e povestea ta. as fi vrut sa-ntelegi ca...
brusc, sala mirosea a coji de rodie. am simtit o explozie in piept. mirosea a inceput de ianuarie.
mi-am invartit privirea prin sala, asteptandu-ma sa te vad venind spre mine, asezandu-te pe spate langa mine. sa-ti asezi bratul drept sub ceafa mea, ridicandu-mi parul, tragandu-mi picioarele cu bratul stang, peste ale tale. sa te intorci pe partea dreapta si sa-ti asezi capul pe sanul meu stang.
pentru o clipa, am crezut ca vei veni, ca ma vei lua in brate si vom adormi.
dar in sala erau doar ei, ea, el si voi.
-nu va mai veni daca il las sa plece. oamenii ca el nu se intorc in trecut. ei privesc mereu la viitor, asteptand un elixir al vietii care sa-i faca nemuritori. cei ca mine traiesc in trecut, temandu-se de prezent si vazand tot ce-i mai urat in viitor. oamenii ca mine, vad sfarsitul inainte de inceput, intelegeti? din cauza asta, ne agatam de orice farama de fericire, care-o gasim in jurul norstru.
"pe tine ce te face fericita?"
-imi aduc aminte cand m-a intrebat ce inseamna fericirea pentru mine. as fi vrut sa-i urlu in ureche raspunsul, dar nu i-ar fi placut. ar fi fost prea pueril pentru el, la fel de pueril ca atunci cand m-am adunat la pieptul lui si-am plans. nu i-a placut. cand i-am vazut privirea, stiam ca ma aflu pe camp minat...
-am mai gustat fericirea, stiti? la sfarsitul lunii iulie, al unui an... dar a fost scurt, pur si... si n-a mai fost. si n-a fost asa, stiti? adica n-a fost asa. adica eram optimista atunci. stiam ca fericirea aia pura se sfarseste curand, dar nu mi-era teama ca nu va mai fi. desi n-a mai fost.
am ales sa-mi ascund privirea in pamant. nu mai voiam sa va vad privindu-ma, asteptand sa va mai povestesc ceva, pregatindu-va sa ma judecati.
-vreau, vreau, vreau ca fiecare dintre voi, sa tineti toata furia, toata iubirea adunata pentru o singura persoana, toata tristetea si toata frica pentru ce v-ar putea rezerva viitorul, in voi. doar 17 minute. nu tipati, nu varsati o lacrima si nu va chirciti. priviti inainte incercand sa zambiti.
-acum... judecati-ma.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)